‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
0.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriStocurile de carne de porc se acumulează în Europa din cauza coronavirusului şi pestei...

Stocurile de carne de porc se acumulează în Europa din cauza coronavirusului şi pestei porcine

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Europa se confruntă cu un excedent de carne de porc, în condiţiile în care pandemia de coronavirus şi pesta porcină africană au redus vânzările, ceea ce face ca preţurile să scadă, susţine Bloomberg, citat de Agerpres.

Germania, cel mai mare producător de carne de porc din UE, a fost exclusă de pe o serie de pieţe importante din Asia după ce în septembrie au apărut cazuri de pestă porcină africană la porcii mistreţi. Acest lucru înseamnă că există un surplus de carne de porc pe continent, după ce ultimele restricţii impuse în contextul pandemiei de Covid-19 au făcut ca restaurantele să vândă mai puţine şniţele şi cârnaţi.

Preţul cărnii de porc în Germania este cu peste 40% sub nivelul din luna martie, iar preţurile la carcase sunt la cel mai redus nivel de după 2016. Chiar dacă mulţi alţi producători europeni profită de importurile record de carne de porc ale Chinei, abatoarele din unele ţări se confruntă şi ele cu restricţii la export. Încetinirile provocate de coronavirus au contribuit şi ele la apariţia a sute de mii de porci nevânduţi în fermele din Germania.

‹ adv ›

Potrivit Asociaţiei crescătorilor de porci din Germania, fermierii pierd aproximativ 60 de euro la fiecare animal, iar unele exploataţii ar putea da faliment fără ajutorul de urgenţă al Guvernului.

Max Green, analist la IHS Markit, spune că deşi China „absoarbe cantităţi uriaşe de carne de porc, nu este suficient pentru a susţine preţurile”.

Uniunea Europeană este cel mai mare exportator de carne de porc. Restricţiile la export impuse Germaniei înseamnă că fermierii din Danemarca vând mai puţini porci tineri peste graniţă, unde în mod normal sunt crescuţi pentru a fi sacrificaţi. În aceste condiţii, abatoarele din Danemarca sunt nevoite să lucreze şi în week-end, şi să angajeze personal suplimentar, pentru face faţă afluxului de porci, spune Jais Valeur, director general la Danish Crown Group.

‹ adv ›

Rupert Claxton, director la firma de consultanţă Gira, susţine că ar putea dura cel puţin şase luni pentru ca oferta şi cererea să se echilibreze. La rândul său, China a cerut importatorilor să îşi dezinfecteze toate importurile de produse congelate, ceea ce va complica şi mai mult schimburile comerciale.

„Covidul rămâne o necunoscută. Este foarte dificil să realizezi un echilibru atunci când lucrurile sunt într-o continuă schimbare”, spune Rupert Claxton.

Este posibil ca vânzările să îşi revină după ridicarea restricţiilor şi redeschiderea restaurantelor. Cererea pentru exporturi în Asia rămâne una puternică, susţine Jais Valeur. De asemenea, Departamentul american al Agriculturii prognozează că în 2021 consumul de carne de porc în UE va creşte cu 1,3%, după ce în acest an a atins cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii.

Analistul Rabobank Justin Sherrard este şi el de părere că cererea de carne de porc ar putea să aibă mai puţin de suferit de pe urma restricţiilor din Europa, comparativ cu alte alimente precum carne de pui sau fructe de mare, care se bazează mai mult pe restaurante şi catering. Cu toate acestea, preţurile ar putea să rămână sub presiune până când vânzătorii vor găsi noi pieţe de export sau vor reuşi să majoreze cererea în sectorul de retail. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›