‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 3 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriTrans-Oil a preluat cel mai mare terminal cerealier din Odesa

Trans-Oil a preluat cel mai mare terminal cerealier din Odesa

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Cel mai mare terminal cerealier din portul Odesa, Ucraina, cu o capacitate de păstrare de 200.000 de tone și o capacitate de transbordare de 5 milioane de tone, a fost preluat în gestiune de Grupul Trans-Oil, controlat de milionarul Vaja Jhashi, notează mold-street.com.

Evenimentul a generat numeroase controverse, dar și acuzații de la atac raider, la conexiuni cu Rusia și cu gigantul rusesc Rosneft, în presa din Ucraina și din alte părți, atât la adresa grupului Grupul Trans-Oil și a proprietarului acestuia, Vaja Jhashi, dar și la adresa americanilor de la Argentum Creek Partners,

Cine a preluat terminalul cerealier de la Odesa

Ultimii împreună cu o altă companie sunt cei care în urma unor litigii în instanțele din Ucraina, Marea Britanie și Cipru au preluat controlul asupra terminalului portuar Olimpex (Olimpex Coupe Internațional LLC).

‹ adv ›

Aceasta ca urmare a faptului că proprietarii terminalului, doi milionari ucraineni, (Sergiy Groza și Volodomyr Naumenko), fondatorii GNT Group, după ce ar fi acumulat datorii de peste 100 milioane de dolari față de Argentum Creek Partners și Innovatus Capital Partners, nu le mai achitau. 

Ce spune Trans-Oil

Acuzațiile de atac raider au făcut grupul Trans-Oil să iasă cu unele precizări.

Astfel grupul anunță că pe 4 aprilie 2024, „a încheiat un contract de chirie și gestiune a terminalului portuar Olimpex, cu proprietarii-creditori ai acestui terminal – Argentum Creek Partners și Innovatus Capital Partners”.

„Terminalul Olimpex este în proces de transmitere în gestiunea Grupului Trans-Oil din data de 24 aprilie 2024”, precizează Trans-Oil.

‹ adv ›

Totodată grupul susține că:

„A asistat firmele Argentum Creek Partners și Innovatus Capital Partners, precum și pe managerul independent al terminalului Olimpex, numit de instanța din Lviv, în eforturile acestora de a evalua situația operațională și financiară actuală a Olimpex și de a preveni disiparea în continuare a activelor de către foștii proprietari”.

Argentem este implicat și în procesul lui Stati cu Kazahstanul

Menționăm că Argentem Creek Partners este o firmă de investiții specializată în piețele emergente, angajată să ofere valoare pentru investitori și parteneri.

Argentem Creek Partners a fost fondat în 2015 de Daniel Chapman și fosta sa echipă de la filiala Cargill, Inc., Black River Asset Management 

‹ adv ›

Daniel Chapman și grupului de companii Argentem Creek pe care îl deține și îl controlează (grupul Chapman) este implicat și în procesul familiei lui Anatolie Stati cu Kazahstanul.

Ori Argentem Creek Partners este cel mai mare deținător de obligațiuni ale Tristan Oil, firma prin care familia Stati spera să primească despăgubiri de peste jumătate de miliard de dolari de la Kazahstan.

Cât despre Innovatus Capital Partners LLC, acesta este un consilier de investiții înregistrat și o firmă de gestionare a portofoliului, cu sediul în New York, cu active gestionate de peste 1,8 miliarde USD.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›