ACTUALIZARE: Federația Rusă a acceptat eliberarea unei cote suplimentare de 500 de autorizații pentru transportatorii moldoveni pentru acest an. Anunțul a fost făcut joi, 7 noiembrie, de Ministerul Economiei și Infrastructurii, după ședința Comisiei mixte moldo-ruse în domeniul transportului rutier internațional.
Autorizațiile urmează să ajungă săptămâna viitoare prin poșta diplomatică la Agenția Națională Transport Auto (ANTA), pentru a fi ulterior distribuite transportatorilor locali conform cererilor depuse.
Totodată, în urma discuțiilor s-a decis majorarea numărului autorizațiilor pentru transportul bilateral/tranzit de mărfuri pentru anul 2020 cu o mie de unități. Astfel, contingentul preliminar de autorizații pentru partea moldovenească în anul 2020 va constitui 16 mii de autorizații pentru transportul bilateral/tranzit de mărfuri și 500 autorizații pentru transportul în/din țări terțe.
Amintim că, transportatorii de mărfuri au organizat un nou protest în Capitală. Şoferii se plâng că autorităţile nu au întreprins nimic după protestele de acum cinci zile şi spun că în continuare întâmpină dificultăţi la obținerea autorizaţiilor pentru importul şi exportul de mărfuri.
Manifestanții afirmă că vor veni cu TIR-urile în fața Guvernului și le vor lăsa acolo până când Ministerul Economiei va găsi o soluție pentru problemele lor.
Miercuri, la ministerul de resort a avut loc o ședință în cadrul căreia urmau să fie examinate revendicările transportatorilor de mărfuri. Această s-a desfășurat însă cu ușile închise, iar presa nu a fost anunțată despre ora la care urmau să înceapă discuțiile.
Acum o săptămână, transportatorii au organizat proteste la Edineț, Bălți, Briceni, Otaci și Chișinău și au amenințat că vor bloca drumurile naționale, dacă problema lor nu va fi soluționată.
Comentarii