‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 25 decembrie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriUniversitatea Agrară - 470 de mii de euro investiți în renovarea și dotarea laboratorului...

Universitatea Agrară – 470 de mii de euro investiți în renovarea și dotarea laboratorului de mașini și utilaje horticole

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Astăzi, 23 iunie, a avut loc deschiderea laboratorului de mașini și utilaje horticole de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova.

În scopul renovării și dotării, laboratorului a fost investită suma de 470 mii de euro.

Potrivit MAIA, lucrările de renovare au presupus reabilitarea a 900 m2 de încăperi existente cu înlocuirea geamurilor, montarea ușilor, porților automate, reabilitarea capitală a pardoselilor, sistemului pluvial, a rețelelor inginerești (încălzire, ventilare, rețele electrice și de iluminat, apeduct și canalizare) și dotarea cu sisteme moderne antifurt și antiincendiu.

‹ adv ›

Laboratorul a fost dotat cu un tractor de ultimă generație, dar și cu utilaje agricole și de mentenanță a acestora. Studenții, masteranzii și mai ales doctoranzii vor putea utiliza echipamentele din dotare nu doar în scopuri didactice, dar și de cercetare.

„Trăim perioada unor evoluții incredibile a tehnologiilor moderne. Nu putem și nici nu avem voie să rămânem în urma unor asemenea evoluții spectaculoase.

Tocmai din acest motiv, investim 12 milioane de Euro pentru reabilitarea și dotarea a 10 instituții educaționale și de cercetare în domeniul horticol. Mă bucur, că cei 300 de studenți, doctoranzi și cadre didactice de la facultatea de Horticultură de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova vor beneficia de astăzi de un laborator dotat cu cea mai modernă tehnică și utilaje horticole, a menționat Sergiu Gherciu, Secretar de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Aceste lucrări au  fost realizate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în cadrul proiectului „Livada Moldovei”, finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții.”

Din toamnă de condiții mai bune vor beneficia și studenții facultății de Horticultură, deoarece se preconizează deschiderea Centrului Informațional Horticol (CIH) de la Facultatea de Horticultură a UASM, reabilitat și dotat, de asemenea, în cadrul Proiectului „Livada Moldovei”.

‹ adv ›

Centrul a fost înzestrat cu echipamente IT de ultimă generație, care permit organizarea conferințelor video, dispune de un  laborator de analiză a solului, de unul horticol, care va permite cercetătorilor și studenților să efectueze teste de performanță prevăzute de programul de studii.

De asemenea, vor fi prestate servicii de analiză și consultanță pentru agenții economici.

Valoarea totală a investițiilor realizate în cadrul proiectului „Livada Moldovei” la Universitatea Agrară de Stat din Moldova constituie 2 milioane de euro.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›