‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 26 noiembrie, 2024
-3.8 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriUSDA: Seceta din regiunea Mării Negre reduce producția globală de floarea-soarelui cu 2,3 mln...

USDA: Seceta din regiunea Mării Negre reduce producția globală de floarea-soarelui cu 2,3 mln de tone

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Un nou raport al Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA) din august subliniază efectele devastatoare ale secetei din regiunea Mării Negre, care a dus la o reducere globală a producției de floarea-soarelui cu 2,3 milioane de tone, până la 52,5 milioane de tone, transmite bani.md.

Această scădere afectează semnificativ și Uniunea Europeană, unde producția a fost redusă cu 0,8 milioane de tone, ajungând la 10,15 milioane de tone, un nivel aproape identic cu cel din sezonul 2023/2024.

„În mod special, Ucraina și Rusia au înregistrat scăderi considerabile în producția de floarea-soarelui, iar impactul asupra pieței regionale și internaționale este inevitabil.

Recolta Ucrainei a fost redusă cu 1 milion de tone, iar Rusia a înregistrat o scădere de 0,5 milioane de tone.

În România, recolta de floarea-soarelui a scăzut la 2,41 milioane de tone, față de 3 milioane de tone în sezonul anterior, în mare parte din cauza lipsei precipitațiilor și a temperaturilor ridicate”, susține Iurie Rija, directorul executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”.

În Republica Moldova, potrivit lui Rija, efectele acestei crize agricole globale se resimt deja, prețurile la floarea-soarelui crescând atât pe piața internă, cât și în portul Giurgiulești.

‹ adv ›

În nordul țării, prețurile au înregistrat o creștere de 9% comparativ cu începutul lunii august, atingând valori între 7600 și 7800 lei/tonă TVA inclus.

În zona portului Giurgiulești, prețul a crescut cu 5-8%, ajungând la 8000 lei/tonă TVA inclus.

„Creșterea prețurilor se datorează atât ofertei reduse de pe piață, cât și competiției crescute pentru stocurile limitate de floarea-soarelui.

Această situație ar putea avea consecințe grave asupra procesatorilor de ulei de floarea-soarelui, care se confruntă cu o scădere a profitabilității, în condițiile în care prețurile de vânzare nu acoperă costurile crescute ale materiilor prime”, a mai spus Rija.

Cu toate acestea, incertitudinea legată de evoluția prețurilor și de disponibilitatea stocurilor continuă să pună presiune asupra pieței, iar Republica Moldova, alături de celelalte țări din regiune, va trebui să găsească soluții pentru a face față acestor provocări economice și agricole.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›