În perioada lunilor ianuarie-august 2023, valoarea exporturilor de vinuri a înregistrat o majorare semnificativă, fiind estimată la circa 105 milioane dolari SUA sau cu peste 40 la sută în creștere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și cu 27 la sută mai mare față de media pe ultimii 10 ani.
În sezonul curent, viticultorii ar putea obține recoltă mai redusă de struguri, factorul principal fiind episoadele caniculare din luna august.
Specialiștii estimează diminuarea recoltei cu circa 25-50 mii tone față de anul trecut. Totodată, conform pronosticurilor, vor fi procesați circa 260 mii tone de struguri. Datele au fost prezentate de Oficiul Național al Viei și Vinului în cadrul celei de-a VII-ea ediție a Conferinței Naționale a filierei vitivinicole „Recolta strugurilor 2023: Particularități și valorificare”.
Secretarul de stat Andrian Digolean a vorbit despre politicile elaborate de minister, menționând că, în acest an, din bugetul de stat se alocă subvenții majorate în susținerea viticultorilor și vinificatorilor. Oficialul a mai adăugat că:
La conferință au participat în jur de 100 de reprezentanți ai sectorului vitivinicol, ai mediului academic, oficiali de stat și parteneri de dezvoltare.
Comentarii