‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleVIDEO. Avantajele sistemelor automatizate de irigare

VIDEO. Avantajele sistemelor automatizate de irigare

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Cerințele pieței au impus necesitatea de a controla întreg procesul de irigare, cum ar fi consumul de apă sau de a realiza filtrarea acesteia. Pentru a obține o roadă cantitativă și calitativă, este necesar de urmărit mai mulți factori cum ar fi temperatura aerului și solului, calitatea apei. În plus, determinarea cantității de apă necesare, dar și frecvența irigării trebuie realizată în dependență de vârsta plantelor, perioada vegetației și alte particularități.

Toate aceste lucruri pot fi realizate cu ajutorul sistemelor automatizate de irigare. Pe lângă particularitățile menționate mai sus, aflați ce alte avantaje oferă sistemele automatizate de irigare de la Vladimir Varvarici, inginerul Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI) AgroAcvila și Radu Traistă, tehnician pentru proiectarea sistemelor automatizate de irigare, care au participat în cadrul webinarului AgTech.

„Sistemele automatizate ne permit să verificăm permanent care este eficiența, cum lucrează sistemul de irigare, putem realiza controlul întregului mecanism de irigare, de la primul nivel de pompare și repompare. Totodată, putem dirija sistemul de la distanță, fără implicarea persoanelor, operatorii asigurând doar observația tehnică. Din birou putem gestiona tot procesul tehnologic pe parcursul întregului sezon și realiza evidența controlului pentru fiecare agregat, senzor”, susține Vladimir Varvarici.

Potrivit lui, datorită acestui fapt, toți membrii asociației care utilizează sistemele de irigare, primesc calcule exacte despre cantitatea de apă consumată de către fiecare utilizator.

„Sistemul generează un grafic cu toate datele necesare. Cu ajutorul acestuia, cunosc exact cantitatea de apă utilizată de fiecare. La o mie de m3 de apă, eroarea maximă a fost de 3 m3, adică foarte puțin. În plus, dacă apare vreo defecțiune, aceasta ușor poate fi depistată, fără ca specialiștii să verifice ore în șir. Per total, în cadrul asociației sunt 18 producători mari care beneficiază de aceste servicii. Anul acesta am pompat pe câmpuri 772 de mii de m3 de apă. Planificăm și alți producători din satele vecine să se conecteze la sistem”, a conchis Vladimir Varvarici.

‹ adv ›

Radu Traistă povestește că cerințele impuse de piață au făcut necesară trecerea la sistemele de irigare moderne, automatizate. Acestea permit reglarea tuturor parametrilor necesari.

„Foarte mulți producători oferă o atenție deosebită calității apei, necesității realizării fertigării. Introducând îngrășăminte în sistemul de irigare prin picurare, putem să modelăm și să ajustăm acești doi parametri prin dozarea programată a acidului, pentru reducerea pH-ului. Sistemul automatizat de control al irigării permite, în dependență de soi, parcelă, irigarea individuală. Un sistem automatizat permite comunicarea pe bază de unde sau printr-un cablu îngropat în sol. De la calculator pot fi gestionate atât valvele din câmp, cât și poate fi realizată pornirea sau oprirea pompei, mașinii de fertilizare”.

„În plus, contorul de apă este conectat la calculator, ceea ce ne permite să verificăm în timp real debitul care pleacă în câmp. Pompele se pornesc automat, apoi se deschid valvele necesare. Prin intermediul contorului de apă, până nu sunt realizate cerințele stabilite, nu se finalizează irigarea, iar toate erorile apărute sunt transmise către dispozitiv”.

Video realizat în cadrul webinarului poate fi urmărit aici:

Acest webinar a fost produs cu suportul proiectului Agricultura Performantă în Moldova, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›