Schimbările instituționale din domeniul funciar sunt robuste. Schimbări pozitive vizibile sunt observate la întreprinderea Cadastru care deține instrumentarului necesar pentru monitorizarea situației. Însă pe domeniul economic, schimbările se lasă așteptate și depind de rezultatele anilor agricoli și de conjunctura de pe piața. Bomba cu ceas pentru fondul funciar al Republici Moldova este bonitatea redusă a terenurilor agricole, parcelarea excesivă a proprietăților funciare, degradarea acestora și arendarea terenurilor agricole pe termen scurt de entitățile economice din sectorul corporativ. Este opinia experților IDIS Viitorul, Viorel Chivriga și Iurie Gotișan esprimată în cadrul emisiunii, „60 de minute de realism economic”.
„În Republica Moldova sunt sute de întreprinderi și srl-uri care arendează terenuri de la proprietari pe termen scurt, de până la 3 ani. Or, acest lucru duce la degradarea suprafețelor utilizate în condițiile în care agenții economici nu investesc în activele pe care le gestionează”, a explicat Viorel Chivriga.
În Republica Moldova sunt foarte multe terenuri degradate în unele localități. Este vorba de raioanele Leova, Ungheni, Nisporeni, Strășeni, dar și altele, unde bonitatea este sub 58%.
„O soluție ar fi asolamentul, dar nimeni nu o să-l introducă la un hectar sau la două hectare aflate în gestiunea unei entități economice, alta ar fi măsurile pentru sporirea fertilității solurilor, dar aici nu sunt resurse financiare suficiente”, a precizat Chivriga.
În ceea ce privește costul terenurilor agricole, expertul Iurie Gotișan a spus că prețurile se calculează în funcție de bonitate, iar media unui hectar de teren agricol este circa 14-15 mii.
„În prezent se atestă o cerere crescândă din partea străinilor pentru achiziția terenurilor agricole. Deși, legea interzice vânzarea terenurilor persoanelor străine sunt o mulțime de persoane din străinătate care dețin terenuri prin persoane interpuse”, a precizat Gotișan.
În concluzie, experții au spus că pentru îmbunătățirea situației din domeniul funciar avem nevoie de o mai mare transparență în domeniu și de a curăța sectorul de probleme. Este vorba de funcționarea pieței funciare, realizarea unor politici de stat eficiente pentru valorificarea fondului funciar, oferirea informațiilor referitor la cei care fac tranzacții cu terenurile agricole și protejarea proprietății pentru evitarea degradării terenurilor.
Comentarii