În ultima perioadă, nu ne mai miră faptul că o rudă, un prieten sau un coleg de muncă decide, pentru o perioadă sau pentru totdeauna, să plece peste hotare. De cele mai multe ori, această decizie este determinată de dorința de a găsi o viață mai bună, condiții de studii și o muncă bine plătită.
Cu toate acestea, mai avem tineri care cred în posibilitățile ce există în Moldova. Unii, după o experiență de mai mulți ani peste hotare, decid să revină, și alături de familie, deschid afaceri frumoase, de succes cu care se mândresc ei, dar și o țară întreagă.
Agricultura este domeniul în care, cel mai des, decid să investească tinerii din zonele rurale. Recent, Asociația pentru Promovarea Antreprenoriatului a premiat cele mai bune planuri de afaceri în domeniul agricol.
Câțiva dintre tinerii premiați au acceptat să ne povestească despre afacerile pe care le dezvoltă la webinarul organizat de Agrobiznes în parteneriat cu USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) în cadrul platformei AgriCOOL.
Aurel Clăciun, este unul dintre participanți, care a decis să investească timpul și banii săi într-o plantație de căpșun, iar ideea a apărut chiar în timpul pandemiei, când a fost nevoit să renunțe la activitatea sa de muzicant.
Principala problemă cu care se confruntă, este lipsa sursei de apă pentru irigare.
Veaceslav Manole, după ce a urmat studiile în domeniul juridic, iar mai apoi și masterul în sport, a fost nevoit să plece peste hotare pentru o viață și un venit mai bun.
În agricultură există mai multe dificultăți, dar toate acestea au soluții rapide, totuși condițiile climaterice, care se schimbă de la an la an, aduc cu sine și pierderi în plantațiile multianuale cum ar fi uscarea pomilor, a remarcat Veaceslav Manole.
Nicolai Vraghii din satul Carahasani, raionul Ștefan Vodă, a învățat a produce uleiuri peste hotare și a decis să aplice tehnologiile de acolo într-o afacere acasă.
Cea mai mare dificultate este legată de comercializarea producției, consumatorii nu cunosc acest produs, respectiv se decid mai greu să-l procure, a recunoscut Nicolai Vraghii.
Mai multe detalii vedeți în video de mai jos.
Pe final, participanții la webinar au expus mai multe sfaturi și recomandări pentru tinerii care se gândesc să-și inițieze propriile afaceri în sectorul agricol. Cel mai important este ca să se axeze pe afaceri inovative. Sectorul agricol este unul deschis unde poți să dezvolți un business frumos, care să-ți ofere un venit stabil acasă, au mai specificat tinerii.
Acest webinar a fost realizat cu suportul proiectului Agricultura Performantă în Moldova, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.
Comentarii