‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 5 martie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriVor fi operate schimbări în domeniul fiscal și vamal

Vor fi operate schimbări în domeniul fiscal și vamal

‹ adv ›
‹ adv ›

Antreprenorii vor economisi circa jumătate de miliard de lei anual sau 0,2% din PIB, în urma reducerii birocrației în domeniul fiscal și vamal.

Proiectul de lege, aprobat de Cabinetul de miniștri, va exclude unele bariere administrative și cerințe nejustificate și va contribui la facilitarea activității mediului de afaceri.

Prevederile în domeniul vamal se referă la introducerea formelor online de declarare a bunurilor introduse şi scoase de pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul trimiterilor poștale internaționale.

De asemenea, este prevăzută includerea produselor petroliere și a Gazului Petrolier Lichefiat (GPL) în lista produselor admise pentru regimul de antrepozit vamal.

În aceste condiții, vor fi facilitate operațiunile de import-export, stocare, încărcare, descărcare a produselor petroliere și a gazului petrolier lichefiat. 

În domeniul fiscal, a fost prevăzută majorarea sumei considerată restanță în scopuri fiscale de la 100 la 500 de lei și instituirea dreptului de deducere a TVA pentru achizițiile de bunuri și servicii efectuate prin intermediul cardului de plată de afaceri, dacă valoarea acestora nu depășește 2000 lei, inclusiv TVA. 

‹ adv ›

De asemenea, a fost anulată necesitatea ținerii registrului mașinii de casă şi control/imprimantei fiscale pentru aparatele de casă conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, deținut de Serviciul Fiscal de Stat, și revizuită procedura de aplicare a scutirii TVA aferente re-importului în cazul e-Comerțului.

„Astfel, au fost identificate și soluționate unele constrângeri și prevederi birocratice în dezvoltarea afacerilor, care vor simplifica povara asupra agenților economici cu aproximativ jumătate de miliard lei anual.

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, alături de alte instituții ale statului, continuă să promoveze reforme prietenoase mediului de afaceri. Le oferim mai mult spațiu și mai multă libertate pentru a se dezvolta, a investi și a crea locuri de muncă bine plătite în Republica Moldova”, a menționat viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba.

Modificările legislative au fost elaborate de Ministerul Finanțelor și de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în colaborare cu Consiliul Economic pe lângă prim-ministrul RM și cu susținerea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și GIZ.

‹ adv ›
‹ promo ›spot_img
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii