‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 17 iulie, 2024
29.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriVreţi carne de miel mai ieftină pentru Paşti? Faceţi rezerve din timp

Vreţi carne de miel mai ieftină pentru Paşti? Faceţi rezerve din timp

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Până la Paşte mai sunt încă săptămâni bune, dar în pieţele din Bălţi se vinde deja carne de miel. Cei care aleg să-şi facă din timp provizii pentru masa de sărbătoare pot profita de preţuri mai mici. În ajunul sărbătorilor Pascale, pentru un kilogram de carne de miel veţi scoate din buzunar de două ori mai mult, spun comercianţii.

Unii locuitori ai oraşului Bălţi preferă să-şi cumprere din timp tradiţionalul miel de Paşte, pentru a face economii. Iată ce au spus aceştia:

„Tradiţia noastră este ca la Paşte să mâncăm cârlan. O să procurăm din timp, de aceea am venit să văd preţurile. Acum e mai ieftin, aproape de Paşte o dă fie mai scump.”

‹ adv ›

„Sunt mari preţurile, iar pensia e mică, 500 de le. Dacă nu mai ai copii, soră, frate să te ajute, nu mai faci nimic.”

„Preţurile sunt bune, o să fie mai mari.”

În prezent, un kilogram de carne de miel poate fi cumpărat cu 55 de lei. Comercianţi nu ascund, însă, că în ajun de sărbătoare, preţul s-ar putea dubla.

‹ adv ›

„La Paşte poate să nu mai fie miei, pentru că la majoritatea au fătat acuma şi mai mult nu o să fie. Oamenii îşi fac reserve acum. Care sunt mai grijulii îşi iau acum, cu două săptămâni, o lună înainte, pentru că preţurile sunt mai mici. Dar vor fi mari”, a spus comercianta Tatiana Spătari.

„Se cumpără, oamenii iau câte doi, trei, îi pun la frigider. Atunci posibil să fie mai scump, pentru că Paştele este târziu în acest an”, a explicat comercianta Maria Glavaţchi.

În acest an, Paştele va fi sărbătorit pe 5 mai.

‹ adv ›

Sursa: publika.md

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›