Inspectorii Oficiului Rosselkhoznadzor pentru regiunile Orel şi Kursk din Federaţia Rusă au interzis accesul unui lot de aproximativ 20 de tone de mere moldoveneşti pe teritoriul rus din cauza depistării, în cadrul unui control, a larvelor de molie orientală (Grapholitha molesta Busck), transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului rus de control, identificarea speciilor de dăunători a fost confirmată şi de rezultatele examenului de laborator. Specialiştii din Moldova consideră că prezenţa unor dăunători în unele fructe proaspete este ceva firesc şi nu ar trebui să fie motiv de interdicţie a unui lot întreg.
Mai devreme, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Gheorghe Gaberi, solicitat de IPN, a spus că, în cazul în care se depistează un dăunător într-un fruct, conform normelor internaţionale se face fumigaţie, ca dăunătorul să nu fie în stare vie. Dar în Federaţia Rusă molia sau viermele oriental este motiv de carantină, respectiv marfa este întoarsă.
Comentarii