‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 18 aprilie, 2025
20.2 C
Chișinău
RO
IT
‹ adv ›
HomepageArticole37 de fermieri din Bălăurești solicită suportul IFAD pentru a construi un sistem de...

37 de fermieri din Bălăurești solicită suportul IFAD pentru a construi un sistem de irigare

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Un grup activ de 37 de fermieri din satul Bălăurești, raionul Nisporeni, împreună cu administrația locală, a depus recent o cerere de finanțare în cadrul apelului lansat de UCIP IFAD pentru infrastructura publică de irigare.

În urma acestei solicitări, echipa de specialiști IFAD a efectuat o vizită de evaluare în teren, analizând potențialul agricol al zonei și viabilitatea soluției propuse.

ucip ifad granturi irigare

Obiectivul proiectului: construcția unui sistem de irigare modern, alimentat din râul Prut – o resursă hidrografică importantă, aflată în imediata apropiere a localității, dar încă insuficient valorificată.

‹ adv ›

Ce prevede proiectul?

Inițiativa propune instalarea unei rețele de irigare de aproximativ 5.150 de metri, conectată la două stații de pompare de ultimă generație, care vor permite irigarea a cel puțin 39 de hectare de teren agricol:

  • 10,9 ha viță de vie
  • 26 ha culturi de câmp
  • 2 ha legume, inclusiv în spații protejate.

Soluția tehnică are în vedere utilizarea eficientă a apei și adaptarea la condițiile locale de teren, având potențialul de a crește semnificativ randamentul culturilor și sustenabilitatea exploatărilor agricole din zonă.

Un proiect cu impact social major

Pe lângă beneficiile economice directe, proiectul este văzut ca un motor de dezvoltare locală, cu rol important în:

  • Crearea de oportunități economice pentru micii fermieri
  • Reducerea migrației din mediul rural
  • Creșterea atractivității investițiilor agricole în regiune
  • Consolidarea cooperării locale între autorități și producători.

„Apa înseamnă viață, iar irigarea înseamnă viitor pentru agricultura din Republica Moldova. Acest proiect este o dovadă că acolo unde există colaborare între fermieri și autorități, se pot găsi soluții concrete pentru provocările actuale din agricultură”, au menționat reprezentanții UCIP IFAD în cadrul vizitei.

‹ adv ›

Despre apelul de finanțare UCIP IFAD

Apelul este parte a Proiectului Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale (TRTP) finanțat de Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) și Fondul de Adaptare, destinat pentru a acorda suport investițiilor în infrastructura de irigare care se va axa pe sisteme micro și mici de irigare.

Administrațiile publice locale din zonele eligibile pot depune proiecte în parteneriat cu grupuri de fermieri pentru dezvoltarea sau reabilitarea sistemelor locale de irigare.

Mai multe informații despre apel, criterii de eligibilitate și procesul de aplicare pot fi consultate aici.

‹ adv ›
‹ adv ›

Site și comunicare digitală pentru afaceri din agricultură și turism.

În format de abonament. Noi ne ocupăm de tot. Tu crești afacerea.

Află mai multe

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›