Doi frați din satul Ciumai, raionul Taraclia, Eugen și Alexandru Sârbu, ambii cu studii și o vastă experiență în domeniul producerii vinului, și-au unit cunoștințele pentru a pune pe roate o afacere în domeniul vinificației, luând naștere vinăria Somma.
Povestea lor începe atunci când Eugen Sârbu, după ce a lucrat mai mulți ani peste hotare în calitate de somelier, a revenit acasă și împreună cu fratele său au decis să producă vin.
Inspirat de frumusețea viei și vinului
„Lucrând în calitate de somelier, am avut ocazia să călătoresc și să vizitez mai multe regiuni unde se producea vin, de unde m-am inspirat și a apărut dorința de a produce vinul propriu. Mi-au plăcut mult plantațiile de viță-de-vie și peisajele create de acestea în diferite anotimpuri”, notează Eugen.
Aflându-se departe de casă, s-a gândit că ar putea să revină în localitatea de baștină și să producă un altfel de vin.
„Am crescut în sat, am văzut de mic copil cum se cultivă struguri, fiecare familie își făcea propriul vin. Astfel, în anul 2018, am revenit mai întâi eu, apoi și fratele meu. Am cumpărat o plantație veche de viță-de-vie, utilaje și echipamente, am luat în arendă o fabrică veche, chiar și o casă pentru turiști pe care încă o renovăm și așa a început afacerea noastră de familie”.
Pentru a-și realiza scopul, au cumpărat primele două hectare de viță-de-vie
Frații au cumpărat 2 ha de viță-de-vie, soiul Cabernet Sauvignon, după care au restabilit-o și au mai achiziționat un teren.
La moment, au în gestiune 4 ha și vor să se mai extindă deși, spune Eugen, scopul lor este de a rămâne mici vinificatori cu accent pe producerea vinului cu intervenții minime.
Eugen este responsabil de promovare, organizarea degustărilor și evenimentelor, iar fratele său se ocupă mai mult de plantație, iar atunci când vine vorba despre producerea vinului, se implică ambii, pentru că vinurile Somma sunt despre vinul produs după principiul intervenției minime a vinificatorului.
S-au alăturat Clusterului de vinificația Regiunea Cahul
„Producem vinul așa cum se făcea cu mulți ani în urmă, fără a folosi adaosuri. Ideea noastră este de a produce vinuri autentice, caracteristice pentru zona noastră”.
Fiind amplasați în zona de sud a țării, acolo unde a fost creat Clusterul de vinificația Regiunea Cahul, frații Sârbu au decis să se alăture și să beneficieze de toate oportunitățile ce vor fi oferite în cadrul acestei asocieri.
„Fiind încă o afacere la început de dezvoltare, ne-am gândit că, regăsindu-ne în rândul membrilor Clusterului de Vinificaţie, vom avea posibilitatea să învățăm anumite procese de la colegii noștri, care au o experiență mai mare. Astfel spus, vom face schimb de experiență. Totodată, fiind mai mulți membri din același domeniu, vom putea mai ușor să ne promovăm produsul, să ne dezvoltăm, să ajungem pe noi piețe de desfacere și să cucerim noi consumatori.
În plus, vom avea acces la echipamentul de îmbuteliere, care este comun pentru membrii Clusterului, ceea ce desigur pentru micii vinificatori constituie un avantaj enorm. Vom avea acces la informație actuală despre domeniul nostru și aceasta la fel este foarte important”.
Au participat la o vizită de studiu în Ungaria
Vinificatorul a mai adăugat că, datorită faptului că sunt membri Clusterului au avut posibilitatea să meargă într-o vizită de studiu în Ungaria.
„În Ungaria am mers pentru a cunoaște stilul și ideile lor de producere a vinului. Am văzut ceva deosebit de ceea ce facem noi, posibil că, anumite momente le vom implementa și noi. Recent, am mers ca și vizitator la cea mai mare expoziție de vinificație din Germania – ProWein, unde am descoperit idei noi pentru propria producere”.
„Adepții agriculturii non-invazive, cu intervenții minime în vie și vin”
Frații Sârbu își vând vinurile la diferite restaurante și magazine din Chișinău, dar și prin intermediul magazinelor online de vinuri.
„Îndemnăm consumatorii să deguste vinurile noastre, pentru că având experiență de somelier cunoaștem foarte bine cum trebuie să fie produs un vin autentic, specific. Vinurile noastre sunt diferite, iar gustul lor nu se aseamănă cu alte vinuri de la noi. Suntem adepții agriculturii non-invazive, cu intervenții minime în vie și vin. Strugurii sunt fermentați parțial pe drojdii sălbatice (naturale)”, a mai povestit Eugen.
📲 Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Filosofia fraților Sârbu este de a produce anume astfel de vin.
„Consumatorii care vor încerca vinurile noastre vor descoperi un alt aspect al producerii, diferit, un vin elegant, un vin cu gustul celui de casă, dar mult mai pur”, a fost îndemnul lui Eugen.
Vinăria Somma: Circa 5000 de sticle de vin produse anual
La moment, frații Sârbu produc anual circa 5000 de sticle de vin.
Vinăria Somma este membră a Clusterului de Vinificație din Regiunea Cahul, susținut financiar de Uniunea Europeană prin intermediul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF.
Comentarii