‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriTimur Muradov: Avem cea mai performantă fermă verticală și seră hidroponică din Moldova

Timur Muradov: Avem cea mai performantă fermă verticală și seră hidroponică din Moldova

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Producerea culturilor în sisteme hidroponice, dar și în cadrul fermelor verticale la noi în țară este o activitate mai puțin practicată. Asftel, avem doar câteva întreprinderi care au optat pentru astfel de tehnologii.

Timur Muradov, compania Croponix, are în gestiune o seră hidroponică de 350 de metri pătrați și o fermă verticală de circa 65 de metri pătrați și susține că tehnologiile sunt extrem de eficiente și durabile.

Ferma verticală

Pentru întreținerea acestora este suficientă câte o persoană, iar sistemul a fost adaptat în așa măsură încât să se obțină maxim profit.

„Avem cheltuieli mai mici de apă, pesticide, erbicidele sunt total excluse, putem controla practic toate procesele, nu sunt necesare manipulările de sol, iar suprafețele utilizate pentru producerea culturilor sunt mult mai mici comparativ cu serele obișnuite.

În sera pe care o deținem, producem zarzavaturi pe suprafața de 350 de metri pătrați, aproximativ 10 mii de plante pe lună. Fiecare plantă are circa 150 de grame. În cadrul fermei verticale producem 75 de kilograme de salată per săptămână”, explică Timur Muradov.

‹ adv ›

Totuși, atunci când producem culturile în sistem hidroponic trebuie minuțios monitorizate temperatura, aleasă corect cultura pentru care se optează, pentru că nu toate pot fi crescute în sistem hidroponic, iar investițiile inițiale sunt destul de mari.

În sistem hidroponic, toate elementele nutritive necesare sunt furnizate prin intermediul apei. Plus, este utilizat un substrat inert pentru menținerea plantelor.

O soluție mai eficientă în condițiile în care suprafețele sunt limitate, potrivit lui Timur, o constituie serele verticale.

„Serele verticale necesită implicarea unui număr mai mic de oameni în procesul de producere, iar pe parcursul unui an pot fi realizate 26 de cicluri de creștere a culturilor, așa cum o facem noi. Nu sunt utilizate pesticide, astfel plantele nu conțin reziduuri de produse de uz fitosanitar. Pentru producerea acestor culturi este utilizată lumina articială”.

‹ adv ›

Aceste tipuri de sere pot fi monitorizate de la distanță, iar parametrii de producere a culturilor pot fi ușor modificați.

„Modificăm spectrul de raze și intensitatea luminii în dependență de necesitățile plantei, fie aceasta are nevoie să se alungească, fie să se mărească în volum. Este foarte important să controlăm nutrienții și pH-ul soluției”.

Cel mai important aspect în orice afacere îl constituie comercializarea recoltei. Timur susține că pentru aceasta este foarte important să promovăm produsul final, consumatorilor să le fie explicată diferența producerii culturilor în sisteme moderne.

„La noi, totuși, percepția consumatorului, dar și a producătorilor e alta. Ne-a fost destul de greu să explicăm de ce o astfel de producere este mai eficientă. În schimb, producători din Ucraina și alte țări ne scriu dorind să fie consultați în acest sector. Cred că oricum tehnologia hidroponică și fermele verticale sunt viitorul”.

Salata și zarzavaturile crescute în sera hidroponică și ferma verticală sunt comercializate în supermarketurile din țară, dar și restaurante.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›