‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleIFAD lansează un nou Proiect în Republica Moldova

IFAD lansează un nou Proiect în Republica Moldova

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Stimularea creșterii economice rurale la scară largă și reducerea sărăciei prin investiții complementare este obiectivul Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) care va oferi suport financiar Republicii Moldova pentru un nou Proiect în sectorul agroalimentar „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale” (IFAD VIII).  

Reprezentanții părților implicate în proiect s-au reunit în cadrul unei ședințe online pentru a discuta despre activitățile de lansare și a puncta obiectivele majore.

Noul Proiect constă în îmbunătățirea capacităților de producție, a rezistenței la schimbările economice și climatice, facilitarea accesului la piețe de desfacere al locuitorilor din mediul rural, în special al micilor producători, întreprinderilor mici și mijlocii, tinerilor și femeilor.

‹ adv ›

Victor Roșca, Directorul Unității de Consolidare pentru Implementarea Programelor IFAD în Moldova, a menționat că Proiectul IFAD va ajuta producătorii din țara noastră să se adapteze la schimbările curente și să contribuie la dezvoltarea economiei.

„Fermierii din țara noastră percep această serie de Proiecte ca fiind un ajutor remarcabil, utilizat în soluționarea unor probleme strategice pentru agricultură și dezvoltare rurală. Fiecare proiect finanțat de IFAD a contribuit la soluționarea problemelor specifice pentru diferite perioade de dezvoltare a economiei. Moldova a fost printre primele țări care a beneficiat de asistență financiară din partea Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă. Cu fiecare nou Proiect se extindea atât aria de acoperire, cât și numărul beneficiarilor. Astăzi, nu există în Moldova un sat unde nu am avea beneficiari ai Proiectelor IFAD, fapt cu care ne mândrim”.

De menționat că, pe parcursul a 20 de ani de activitate, IFAD a conlucrat cu mai multe organizații, inclusiv cu Banca Mondială, băncile regionale de dezvoltare, alte instituții financiare, care au cofinanțat Proiectele IFAD.

Primele proiecte au fost finanțate doar din sursele IFAD cu contribuția Guvernului Republicii Moldova, iar cu fiecare proiect se alăturau noi finanțatori. Rezultatele obținute în cei 20 de ani de activitate se datorează și implicării partenerilor de încredere UCIP IFAD.

‹ adv ›

Astfel, pe parcursul anilor au fost acordate 4976 de credite, fiind create peste 20 de mii de locuri de muncă, la condiții preferențiale și împrumuturi în sumă totală de 81,79 milioane de dolari SUA, inclusiv 905 credite oferite tinerilor producători.

Tot aici, se includ și creditele cu porțiune de grant de 40% destinate antreprenorilor cu vârsta de până la 35 de ani, care au decis să lanseze ori să-și extindă afacerea în mediul rural.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju a spus că, prin activitățile din proiect,  Guvernul  își propune să dezvolte sectorul agroalimentar, pe fundalul vulnerabilității acestuia la un șir de provocări complexe, precum: schimbările climatice, fluctuațiile economice, migrația masivă a populației din zonele rurale, veniturile mici, dar și insuficiența forței de muncă.

„Guvernul își propune să sporească imunitatea sectorului agroalimentar și să crească nivelul de trai în zonele rurale. Accente amplificate vor fi puse pe consolidarea cadrului normativ de implementare a Legii Zootehniei în redacție nouă, ce va crea premise de reglementare a sectorului zootehnic. Sunt obiective ambițioase, dar imperioase pentru fortificarea, modernizarea și resetarea unor segmente importante ale sectorului agroalimentar, dar și a zonelor rurale, per ansamblu. IFAD a devenit un partener strategic de încredere și pe suportul acestuia mizăm și în continuare”.

‹ adv ›

Directorul de țară IFAD, Bejaoui Samir a specificat că procesul de elaborare a noului Proiect a fost unul bazat pe consultări constructive.

„Lansarea noii investiții marchează o modalitate îmbunătățită de implementare, bazată pe experiența obținută anterior. Obiectivul strategic al IFAD în Moldova este divizat în 5 compartimente. Colaborarea fructuoasă dintre IFAD și Guvernul Republicii Moldova a început în anul 1999 și până la moment au fost susținute și implementare 8 proiecte cu valoarea totală de aproximativ 3 milioane de dolari, jumătate fiind cofinanțare din resursele IFAD. Republica Moldova rămâne o țara privilegiată și va putea beneficia de suportul financiar din partea IFAD și în continuare. Bugetul total al noului Proiect va constitui circa 50, 5 milioane de euro. Din valoarea totală a investiției, contribuția IFAD va constituit 20, 7 milioane de euro”. 

Totodată, Victor Roșca a specificat că seceta din ultimii ani a făcut ca Republica Moldova să facă mai mulți pași înapoi, astfel că țara noastră va avea nevoie de investiții majore în perioada ce urmează. În context, Proiectele IFAD vor fi o sursă importantă de susținere a producătorilor și grupurilor de producători în adaptarea la noile schimbări.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›