‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriFamilia Cecoi: Muncă, credite de milioane și multă dragoste investite în 60 de ha...

Familia Cecoi: Muncă, credite de milioane și multă dragoste investite în 60 de ha de legume

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În satul Gura Bâcului din Anenii Noi se spune că „fiecare al doilea gospodar este legumicultor”. Fiind în apropierea râului Nistru și având acces la irigare, o bună parte din locuitori produc legume.

Totuși, dincolo de profit și aspirații, sectorul de producere este problematic, iar, de cele mai multe ori, legumicultorii continuă să crească și să investească în afaceri pentru că îndrăgesc mult prea mult ceea ce fac.

Curaj, dragoste și speranță că noul sezon va fi mult mai bun am văzut și la familia Cecoi care produce legume pe 60 de hectare.

‹ adv ›

An de an investesc, accesează credite, procură utilaje agricole și petrec tot mai multe zile în câmp, fiind siguri că și la noi în țară se pot dezvolta afaceri de succes.

„Creștem morcov, ceapă, cartofi și sfeclă, totul este vândut pe piața locală, oamenilor noștri. Inițial, soțul venea zilnic în câmp, pentru a ajuta familia. Lucram la Chișinău, ne era destul de greu în plin sezon. Peste ceva timp, am decis să vin și eu la sat, pentru a-l ajuta atunci când este nevoie. Zi de zi muncind în câmp am îndrăgit prea mult legumele, producerea, tot ceea ce făceam și am înțeles că este un domeniu în care ambii ne regăsim”, ne-a povestit Aurelia Cecoi.

În afacere mai sunt implicați fratele și tatăl soțului ei, fiecare având un rol bine determinat.

„Tata, cred eu, este motorul nostru, nu știu ce ne-am face fără el. Soțul mereu este în căutarea inovațiilor, iar familia fratelui răspunde de alte aspecte legate de producere. Uite-așa ne-am regăsit în legumicultură toate 3 familii”.

Prima roadă de morcov crescut sub folie de agril

Anul acesta vor obține prima recoltă de morcov protejat cu ajutorul foliei de agril, tehnologia au adus-o de peste hotarele țării.

„Noi am văzut cât de eficientă este protecția culturii cu agril la producători din Belarus, aceștia cred că au preluat-o din țările europene. Sperăm că vom fi primii pe piață cu morcovi de sezon. Plantulele deja au apărut, iar acest lucru ne dă speranță că va fi totul bine”.

‹ adv ›

Au dezvoltat afacerea câte puțin, de fiecare dată investind pentru a crește calitatea și suprafețele cultivate.

Aurelia spune că cel mai important este să investești și să nu-ți fie frică, pentru că orice risc își merită efortul atunci când văd câmpurile verzi, iar recolta gata de recoltare.

„Putem munci zile în șir în câmp, mai ales atunci când este totul în plină vegetație. Nu cred că există un loc mai frumos. Da, de multe ori suntem nevoiți să investim toți banii în agricultură, să uităm de propriile dorințe, însă nu ne permitem să regretăm, pentru că știm că facem ceva util pentru ai noștri, pentru sectorul agricol”.

Au majorat suprafețele până la 60 de hectare

La cele 60 de hectare de legume au ajuns treptat, fiind dependenți de posibilitățile legate de irigare și banii disponibili.

„Atunci când Nistrul e alături, ai acces la irigare, nu poți să nu-ți dorești să dezvolți ceva. Inițial, produceam legume pe 10 hectare, apoi, accesând suportul ADMA, am instalat sistemul de irigare și am majorat suprafața până la 60 de hectare.

După care am cumpărat un tractor în credit, iar anul acesta o semănătoare modernă. Am beneficiat și de subvenții. Noi înțelegem că fără a investi e imposibil să te dezvolți și trebuie să recunoaștem că nu putem vorbi de un profit mare în legumicultură. Aici, ori te regăsești și produci din suflet și calitativ, ori cedezi în scurt timp”.

‹ adv ›

Anul trecut au fost afectați de condițiile vremii, plus creditele care trebuiau achitate îi îngrijorau mult, dar s-au susținut și încurajat reciproc până nu au trecut peste toate greutățile.

„Atunci îi spuneam soțului, hai să mergem în câmp, să fim alături de culturile noastre, poate vor simți că ne dorim mult să treacă cu bine peste și vor rezista. Într-un final, chiar dacă au fost pierderi, am reușit să depășim problemele”.

Toate legumele sunt vândute pe piața locală

Toate legumele produse sunt comercializate la supermarketurile și piețele din țară cu ajutorul intermediarilor. Totuși, un vis al familiei Cecoi este de a construi un frigider, achiziționa o casă de ambalare și plasa propriul produs pe rafturile magazinelor autohtone.

„Sperăm să reușim să stabilim contracte direct cu rețelele de supermarketuri, să avem propriul nostru produs ambalat. Ne dorim mult acest lucru, chiar dacă înțelegem că toate aceste scopuri necesită bani și și mai multă muncă”.

Familia Cecoi este acel exemplu de producători care demonstrează că munca și dragostea fac diferența, oameni care inspiră și pe alții.

Iar atunci când mergeți la cumpărături, nu uitați să optați, ori de câte ori este posibil, pentru produsele crescute local pentru că Producătorii autohtoni produc din suflet pentru noi.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›