‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCe a decis ANSA referitor la înregistrarea apicultorilor

Ce a decis ANSA referitor la înregistrarea apicultorilor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Agenția Naționață pentru Siguranța Alimentelor a organizat o ședință online cu reprezentanții MADRM, Asociației Naționale a Apicultorilor și Asociației Exportatorilor de produse Apicole, în cadrul căreia au fost abordate aspecte privind implementarea noilor prevederi ale Legii nr. 221/2007 privind activitatea sanitară veterinară, precum și prevederile Ordinului ANSA nr. 15/2020 Cu privire la aprobarea Regulamentului de înregistrare sanitară- veterinară a activităților agenților economici.

„Obligația de a deține autorizare/înregistrare sanitară veterinară o poartă doar agenții economici care desfășoară cel puțin una dintre activitățile menționate în anexa nr. 6 a legii menționate, fiind punctat faptul că Legea nr. 845/ 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi reglementează clar activitatea agenților economici care desfășoară activitate de antreprenoriat în Republica Moldova”, a declarat Vladislav Cotici, director ANSA.

La moment, mierea de albini este printre puținele produse de origine animală care se exportă în Uniunea Europeană, și pentru a păstra în continuare accesul pe această piață este important să respectăm cu strictețe cerințele sanitare veterinare, cerințe care  se impun și în cazul plasări pe piața internă a cestui produs.

Vladislav Cotici, a mai declarat că, eliberarea certificatului sanitar veterinar (F2) pentru mierea de albini rămâne în continuare aceiași așa cum este descrisă în Ordinul ANSA nr. 270/2018 cu privire la eliberarea certificatelor sanitar – veterinare pentru mierea de albini.

‹ adv ›

Conform acestui ordin, eliberarea certificatului sanitar veterinar (F2) pentru mierea de albini se va face în baza datelor/informațiilor:

  • situația epizootică din teritoriu;
  • înregistrările din pașaportul prisăcii;
  • declarația pe proprie răspundere a apicultorului;
  • expertiza sanitară veterinară a mierii și rezultatele examenelor de laborator conform cerințelor Hotărârii Guvernului nr. 661/ 2007.

În urma discuțiilor dintre reprezentanții ANSA, MADRM și asociațiilor de profil, s-a stabilit necesitatea revizuirii cadrului normativ și înaintarea propunerilor de modificare a acestuia, astfel încât să fie creat un climat favorabil dezvoltări domeniului apicol, ramură destul de importantă a agriculturii și a economiei.

Amintim că, anterior apicultorii din țară au anunțat că vor ieși la proteste, dacă legea nu va fi modificată, iar ei vor trebui să-și înregistreze activitatea pentru a putea comercializa mierea.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›