Sectorul agricol s-a bucurat, întotdeauna, de o atenție deosebită din partea O.C.N „SMART CREDIT” S.R.L, aceasta insistând pe facilități și condiții avantajoase pentru domeniul dat.
Astfel, creditele destinate dezvoltării agriculturii, propuse de către companie, au un specific aparte. Și aici este vorba despre:
- grafic flexibil (în dependență de vânzările specifice activității);
- perioada de grație – până la 9 luni;
- suma, termenul maxim: 800 000 lei până la 7 ani, pentru creditele cu scopuri investiționale (utilaj, tehnică agricolă, spații comerciale, etc.).
Totodată, compania susține și domeniul afacerilor private, precum: comerțul, prestarea serviciilor, producere, etc. Fapt demonstrat prin produsul creditar BUSINESS LA FEMININ.
Produs destinat în exclusivitate femeilor care practică sau intenționează să practice o activitate din diverse domenii: prestări servicii, producere sau comerț.
Scopul produsului dat este susținerea femeilor în inițierea unei afaceri, domeniu, care, în ultima perioadă, este tot mai solicitat de către femei.
Astfel, acestea pot beneficia de credite de la 50 000 lei până la 200 000 lei pentru o perioadă maximă de 48 luni, atât pentru afacerea existentă, cât și pentru start-up-ul afacerii planificate.
Și, deoarece, compania este aproape de fiecare client și potentiali clienți, prelungește PROMOȚIA DE CRĂCIUN, care constă în reducerea dobânzii cu 2% (puncte procentuale) la creditele pentru agricultori și antreprenori.
Oferta este valabilă până la 31.01.2022.
Toate cele menționate mai sus vin mână-n mână cu deservirea profesionistă a unei echipe tinere, energice și orientată spre necesitățile clienților.
Un proverb românesc zice că: „Omul gospodar își face vara sanie și iarna car”. Cu alte cuvinte, e timpul creditelor în rândul agricultorilor pentru a investi într-o bogată roadă viitoare. Iar O.C.N „SMART CREDIT” S.R.L Vă stă la dispoziție cu oferte și produse unice.
Puteți să aplicați Credit On-line, accesând acest link.
Totodată, ne puteți vizita la sucursalele noastre sau puteți accesa pagina de Facebook SMART CREDIT.
Call-center +373 (22) 20-20-20
Vă așteptăm cu drag!