‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriProprietarii de terenuri care nu combat ambrozia vor fi amendați

Proprietarii de terenuri care nu combat ambrozia vor fi amendați

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a anunțat că proprietarii de terenuri care nu vor elimina ambrozia de pe toate terenurile intravilane sau extravilane, vor fi sancționați cu o sumă care poate ajunge până la 6.000 de lei.

Potrivit IPM, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații şi ai bazinelor piscicole, au obligația să desfășoare anual, lucrări de întreținere a terenurilor prin diferite metode.

Lucrările trebuie efectuate de la răsărirea ambroziei și apariția primelor inflorescențe, până la sfârșitul perioadei de vegetație a plantei, astfel încât aceasta să nu răspândească polenul care conține multiple fragmente alergizante.

‹ adv ›

Conform Codului Contravențional, nerespectarea, se sancționează cu amendă de la 12 la 30 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, și cu amendă de la 60 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei juridice (prevăzute la art. 117).

Verificarea şi identificarea terenurilor infestate, de pe raza teritorială a unităților administrativ-teritoriale, se va efectua de către autoritățile administrației publice locale, prin agenții agricoli angajați sau persoanele din cadrul acestora, desemnate prin dispoziția primarului.

De asemenea, IPM sugerează și câteva moduri prin care oamenii pot combate ambrozia:

‹ adv ›
  • cele mai bune rezultate se pot obține prin cosirea manuală a spațiilor pe care este răspândită sau prin folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba;
  • când buruiana este răspândită în interiorul hotarelor agricole, în special în interiorul unor șanțuri, stufărișuri sau denivelări, distrugerea se poate face prin aplicarea unor lucrări de discuit, grăpat sau prin folosirea unor cositori mecanice;
  • când buruiana este răspândită pe suprafețe mai mari se pot aplica erbicide, după caz, începând de primăvara devreme când buruiana are 10-15 centimetri și poate fi recunoscută cu ușurință. În vederea stabilirii tipului de erbicid și a dozei, proprietarii/deținătorii/administratorii de terenuri pot apela la specialiștii direcțiilor pentru agricultură raionale pentru a primi informații detaliate sau, după caz, la specialiști din cadrul primăriilor;
  • în cazul unor focare izolate, buruiana poate fi smulsă relativ ușor folosind mănuși de protecție pentru evitarea iritațiilor sau poate fi distrusă cu sapa ori secera;
  • pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafața solului în vederea distrugerii tuturor ramificațiilor care pornesc din tulpina principală

De asemenea, IPM recomandă cositul repetat de două, trei ori pe an, înaintea fructificării plantei.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›