În pofida secetei înregistrare la nivel național, recolta estimativă de struguri, în anul 2022, se așteaptă a fi echivalentă cu cea din anul 2021.
Ministerul Agriculturii prognozează că producția totală de struguri poate fi în acest an de circa 500 de mii de tone.
Pronosticurile recoltei medii de struguri este de 6,0 – 10,0 tone/ha, iar la procesare vor ajunge 250 de mii de tone de struguri. Datele au fost prezentate la cea de-a V-a ediție a Conferinţei Naţionale a Filierei Vitivinicole: „Recolta strugurilor 2022: particularități și valorificare”.
Elizaveta Breahnă, director interimar ONVV, a specificat că în Republica Moldova se înregistrează o schimbare a climatului, care implicit are impact major asupra viței-de-vie, favorizând înghețurile de primăvară și de toamnă, dar și apariția unor boli noi și dăunători.
Prezent la eveniment, Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a menționat că, astăzi, fiecare al patrulea cetățean din localitățile rurale este implicat în viticultură și vinificație.
John Riordan, Director adjunct al Misiunii USAID în Republica Moldova a subliniat că impactul economic asupra industriei vinului de acum este similar cu embargoul rusesc din 2006 și 2013.
În primul trimestru al acestui an, peste 60% din exporturile moldovenești au ajuns în Uniunea Europeană, iar băuturile au fost în top 5 dintre produsele de export în ultimii ani, crescând atât în volum, cât și în valoare.
Comentarii