Creditele din liniile de creditare internaționale ale căror obiectiv principal este de a facilita activitatea fermierilor, au devenit o povară pentru majoritatea agricultorilor, din cauza creșterii dobânzii. Rata dobânzii pentru credite este 19,1%, începând cu 4 august 2022.
Această creștere a dobânzii este rezultatul formulei de calcul și schimbării politicii monetare a Băncii Naționale a Moldovei privind mărirea ratei de bază a creditelor de la 3,65% (30 iulie 2021) la 21,5% în prezent, ceea ce a constituit o creștere de 17,85 puncte procentuale.
Chiar dacă obiectivul acestor schimbări a fost de a influența inflația, metoda nu e tocmai potrivită, menționează expertul, în condițiile în care afectează mult nu doar rata de investiții în sector, dar și competitivitatea produselor.
Un credit scump înseamnă o investiție mai mare, ceea ce crește nemijlocit și costul de producere, iar, într-un final, afectează și prețul produsului finit.
Pentru creditele în valută (dolar și euro) dobânda a rămas stabilă. La moment, ținând cont de dobânda actuală, este mai avantajoasă trecerea creditelor în valută. Astfel, mai mulți producători au încercat să schimbe moneda în care a fost luat creditul.
În concluzie, Andrei Zbancă a menționat că scăderea ratei creditelor acordate nu ar afecta negativ statul.
Asociațiile de profil au solicitat identificarea măsurilor și soluțiilor pentru ajustarea – micșorarea considerabilă a ratei dobânzii la creditele din liniile de creditare internaționale pentru proiectele investiționale.
Astfel, este oportună revenirea la rata dobânzii în limitele 7-9% anual în lei moldovenești pentru a asigura un ritm constant de modernizare a sectorului agricol.
Comentarii