Statul a realizat deja cerințele agricultorilor, dar este dreptul fermierilor de a protesta, spune Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii, potrivit căruia autoritățile ajută agricultorii afectați de seceta severă din acest an prin permisiunea de a-și achita impozitele până la data de 25 noiembrie.
O derogare de la lege în acest sens va fi aprobată de către Comisia Situații Excepționale. De asemenea, potrivit ministrului, fermierii nu vor fi penalizați de către Inspectoratul Fiscal sau bănci dacă-și întârzie plățile.
Totodată, ministrul a anunțat și despre reducerea ratei dobânzii cu 8,5% pentru unele credite investiționale.
Ieri, consiliile de administrare a Federației Naționale a Fermierilor și Asociației Forța Fermierilor au decis să organizeze o acțiune de protest la 20 septembrie curent, cu scoaterea tehnicii agricole în stradă, în mai multe raioane ale țării.
În context, Vladimir Bolea a spus că toate cerințele agricultorilor sunt realizate.
Ca răspuns la aceste declarații, Alexandru Slusari a cerut sa fie publicat „acel act normativ, emis și publicat, care prevede că revendicările noastre sunt realizate”, deoarece nimeni din agricultori nu ar simți că acest lucru s-a întâmplat.
Potrivit ministrului, facilitățile oferite agricultorilor se aplică doar pentru datoriile acumulate în acest an, nu și pentru datoriile istorice.
Comentarii