Tăierile la nuc – forma de coroană Piramida neetajată întreruptă

Pomii de nuc sunt de talie mare cu înălțimea de 20-25 m și coroana globuloasă. De aceea tăierile corecte de formare contribuie la reducerea taliei pomilor, echilibrarea formei coroanei pentru iluminarea eficientă, intrarea mai timpurie pe rod și sporirea productivității.

Când se fac tăierile la nuc

Chiar dacă unii producători realizează tăierile începând cu luna decembrie, specialiștii recomandă, dacă permite suprafața, să inițiați tăierile la nuc la sfârșitul lunii februarie. Totodată, optim ar fi să le finalizați până la sfârșitul începutul lunii aprilie.

Dacă acest lucru nu este posibil, respectați regulile potrivit cărora tăierile trebuie realizate în perioade în care temperatura aerului nu coboară sub 0 grade Celsius, iar în perioada următoare nu se prevăd înghețuri.

Excepție de la această regulă o face tăierea ramurilor groase, pentru care specialiștii indică luna august. În august, există condiții favorabile pentru restabilirea zonei unde au fost realizate tăierile, iar condițiile nu contribuie la pătrunderea prin răni și dezvoltarea bolilor în timpul sau după tăieri.

Forme de coroană la nuc

Pentru particularitățile de creștere și fructificare a soiurilor moderne, cele mai adecvate sisteme de conducere a pomilor sunt piramida neetajată întreruptă (leader modificat) și vasul ameliorat.

Piramida neetajată întreruptă se deosebește de vasul ameliorat prin numărul mai mare de șarpante, subșarpante și distanțele mai mici între ele. Respectiv este mai mare și numărul ramurilor semischelet, inclusiv de rod.

Acest sistem este potrivit pentru soiurile cu pomii viguroși, precum și pentru alte soiuri cultivate în condiții favorabile (bonitatea solului mai mult de 75), unde pomii cresc abundent.

Particularități constructive a pomilor de nuc conduși după sistemul piramida neetajată întreruptă:

• trunchi înalt de 1-1,2 m;
• ax întrerupt cu lungimea de 1,6-1,8 m;
• 5-6 șarpante distanțate la 30-40 cm;
• primele 2 șarpante (ramuri de schelet de ordinul I) sunt orientate opus pe direcția rândului (ușurează întreținerea) și pot fi mai aproape decât 30-40 cm;
• următoarele șarpante sunt amplasate sunt amplasate spiralat în jurul axului;
• pe fiecare șarpantă bilateral-altern-extern sunt amplasate 4-5 subșarpante, prima la 50-60 cm de la ax, iar următoarele la 30-40 cm între ele;
• pe șarpante și subșarpante (ramuri de schelet de ordinul II) sunt inserate uniform ramurile semischelet cu ramificări mixte de rod.

În continuare, vă prezentăm o mică descriere a părților compenente ale pomului, pentru a vă fi mai ușor să vă orientați la următoarele recomandări.

Formarea coroanei la nuc se efectuează primăvara începând cu a doua jumătate a lunii februarie și până la jumătatea lunii aprilie.

Tăierile la nuc în anul I

Dacă pomii de nuc plantați au avut înălțimea recomandată de 1,8-2,0 m, primăvara devreme se scurtează la 1,3-1,7 m (trunchiul 1-1,2 m și zona proiectării coroanei de 20-40 cm).

În zona proiectării coroanei se elimină mugurii laterali principali, deoarece din aceștia cresc lăstari cu unghiuri mai mici de 45°, lăsându-se cel terminal. 

Pentru proiectarea șarpantelor se folosesc lăstarii crescuți din mugurii secundari, situați pe același nod, dar mai jos de cei principali. Aceștia formează formează lăstari cu unghiuri largi de inserție.

Când lăstarii ating lungimea de 20 cm se elimină de trunchi. Pentru formarea primelor 2 șarpante, în zona proiectării coroanei se aleg 2 lăstari, orientați opus pe direcția rândului, distanțați la 20-40 cm unul de altul.

Lăstarul terminal vertical se păstrează pentru prelungirea axului. Ceilalți lăstari din zona proiectării coroanei se ciupesc, pentru a le reține creșterea și a păstra suprafața foliară, iar în iulie-august se suprimă la inel.

Dacă pomii de nuc plantați au avut înălțimea de aproximativ 1 m, ei se scurtează la 40 cm de la sol. În primul an cresc 2-3 lăstari, când aceștia ating lungimea de 20-25 cm, la cei laterali se elimină vârful, iar în august aceștia se suprimă la inel.

Din lăstarul terminal se dezvoltă o ramură viguroasă potrivită pentru inițierea formării coroanei în primăvara anului anului următor.

Tăierea la nuc în anul II

Primăvara, șarpantele se scurtează ușor, deasupra unui mugure secundar, la ¼ din lungime în cazul când sânt mai lungi de 1m. 

Ramura de prelungire a axului se scurtează la 60-70 cm, mai sus de baza șarpantei a doua. În intervalul 30-50 de la bază se elimină câțiva muguri principali, pentru obținerea lăstarilor din mugurii secundari cu unghi larg de inserție, necesari pentru proiectarea următoarelor 2 șarpante. 

Pe primele 2 șarpante la 50-60 cm de la ax se alege un lăstar pentru proiectarea primei subșarpante. Pe ax se alege lăstarul de prelungire.

Tăierile la nuc în anul III

Pe ax se definitivează a 3-a și a 4-a șarpantă, amplasate spiralat și distanțate la 30-40 cm.

Mai sus cu 60-70 cm de ultima șarpantă, axul se scurtează, ca și în anul precedent, în intervalul 30-50 cm se elimină mugurii principali, lăsându-se cei secundari.

Pe primele șarpante se elimină ramurile de pe laturile superioare și inferioare. Se scurtează ușor ramurile de prelungire. Subșarpantele se subordonează în creștere în raport cu axul șarpantelor. 

În verde se elimină lăstarii de pe laturile superioare și inferioare ale șarpantelor și subșarpantelor.

Tăierile la nuc în anul IV

Primăvara se scurtează axul la 60-70 cm de la baza ultimei șarpante. Se elimină mugurii principali în intervalul 30-50 cm, pentru proiectarea șarpantei a 5-a și/sau a 6-a.

Se elimină ramurile de pe laturile superioare și inferioare ale șarpantelor. Se echilibrează în creștere șarpantele și se subordonează lor subșarpantele. Dacă este necesar se scurtează ramurile de prelungire prea lungi.

Tăierile la nuc în anul V

Primăvara, deasupra ultimei șarpante, se elimină complet axul și se efectuează alte tăieri de formare a coroanei ca în anii precedenți.

În anii următori prin tăieri de primăvara continuă formarea coroanei, respectând principiile din anii precedenți.

Nucul nu manifestă tendințe pronunțate de supraîncărcare cu fructe și periodicitate de rodire. De aceea nu sunt necesare tăieri riguroase de reglarea încărcăturii cu fructe. Tăierile de fructificare au drept scop realizarea unui raport echilibrat între creșterea vegetativă și de rodire.

Bibliografie selectivă: BABUC V.; PEȘTEANU A.; GUDUMAC E. Conducerea și tăierea pomilor și arbuștilor fructiferi, Chișinău 2015