‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCodul Subsolului, aprobat: Noi reglementări pentru protecția mediului

Codul Subsolului, aprobat: Noi reglementări pentru protecția mediului

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Astăzi, în ședința plenară, Parlamentul a aprobat proiectul Codului Subsolului în lectura a III-a.

Proiectul introduce autorizarea ca instrument esențial pentru desfășurarea activităților de explorare și exploatare a subsolului, înlocuind contractele. 

Autorizația, în conformitate cu proiectul Codului Subsolului, implică evaluarea detaliată a impactului asupra mediului, iar agenții economici care vor să desfășoare exploatări miniere vor trebui să suporte costurile pentru obținerea acordului de mediu, emis de Agenția de Mediu, conform Legii privind evaluarea impactului asupra mediului.

‹ adv ›

În plus, publicul va fi implicat în deciziile privind exploatarea subsolului, având ocazia să consulte și să contribuie la proces.

Proiectul Codului Subsolului stabilește, de asemenea, mai detaliat, atribuțiile autorităților locale cu referire în domeniul folosirii și protecției subsolului, și anume, implicarea acestora la coordonarea lucrărilor de dinamitare, participarea la elaborarea programelor de folosire rațională a subsolului și la notificarea în privința lucrărilor de cercetare geologică și participarea la evaluarea impactului asupra mediului. 

De asemenea, agenții economici care exploatează resursele subsolului vor fi obligați să creeze fonduri pentru refacerea terenurilor afectate de aceste activități.

‹ adv ›

Ministerul Mediului, prin intermediul Agenției de Mediu și a Inspectoratului pentru Protecția Mediului vor asigura implementarea proiectului Codului Subsolului.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›