Membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară au aprobat, la ședința de astăzi, raportul la proiectul de lege privind clasificarea carcaselor de bovine, porcine și ovine și raportarea prețurilor de piață ale carcaselor și animalelor vii.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și prevede armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.
Documentul stabilește bazele juridice și economice ale Sistemului național de clasificare a carcaselor de bovine, porcine și ovine, precum și raporturile dintre entitățile statului și operatorii implicați în activitățile de creștere a animalelor și de sacrificare a acestora.
Prevederile acestei legi nu se vor aplica carcaselor de animale obținute în gospodăriile pentru consumul personal.
Proiectul reglementează:
- regulile de clasificare și marcare a carcaselor de bovine, porcine și ovine;
- activitatea clasificatorilor;
- efectuarea controalelor la fața locului;
- înregistrarea prețurilor de piață și raportarea acestora pentru carcasele de animale;
- raportarea prețurilor de piață pentru animalele vii etc.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) va fi autoritatea care va implementa Sistemul național de clasificare a carcaselor de bovine, porcine și ovine și va elibera autorizația de clasificator.
Clasificarea carcaselor va fi obligatorie pentru abatoarele autorizate de ANSA și se va efectua prin metode automatizate și semiautomatizate.
Totodată, cerințele pentru clasificarea carcaselor nu vor fi obligatorii pentru abatoarele care sacrifică mai puțin de 150 de bovine (cu vârsta de minimum opt luni) și mai puțin de 500 de porcine pe săptămână, ca medie anuală.
Proiectul va fi propus spre examinare și aprobare în plenul Parlamentului.
Comentarii