La doar câteva săptămâni după lansarea oficială din Republica Moldova, primul tractor Massey Ferguson 9S.425 și-a găsit deja proprietarul.
Noul vârf de gamă Massey Ferguson ajunge în ferma agricultorului Igor Gheorghiță, după ce modelul a atras atenția fermierilor încă de la prima sa apariție publică.
Un debut spectaculos la începutul lunii aprilie
Lansarea noului MF 9S.425 a avut loc la începutul lunii aprilie, într-un concept diferit de evenimentele agricole obișnuite.
Agri Solutions a ales să prezinte cel mai puternic tractor Massey Ferguson la Dream Valley Golf & Country Club,.
Agricultorii invitați au avut ocazia să testeze noul model, să descopere funcțiile integrate ale tractorului și să petreacă timp într-o atmosferă diferită de demonstrațiile clasice din câmp.
„După prezentarea oficială au existat mai mulți agricultori interesați de noul model, însă primul care a reușit să aducă tractorul în propria fermă a fost Igor Gheorghiță”, menționează reprezentanții Agri Solutions.
Intrarea Massey Ferguson în segmentul 400+ CP
Noul Massey Ferguson 9S.425 este tractorul cu care compania intră oficial în segmentul utilajelor de peste 400 CP.
Cu o putere maximă de 425 CP, acesta este cel mai mare și mai puternic tractor produs vreodată de Massey Ferguson.
Modelul vine echipat cu motor AGCO Power de 8,4 litri și transmisie continuu variabilă Dyna-VT, combinație gândită pentru lucrări grele, consum optimizat și utilizarea eficientă a puterii în sarcină.
Tractorul poate atinge viteze de până la 56 km/h și integrează mai multe sisteme automate pentru control și productivitate sporită în câmp.
Unul dintre elementele care diferențiază noua serie 9S este conceptul Protect-U – soluția prin care motorul și cabina sunt separate pentru reducerea zgomotului, vibrațiilor și transferului de căldură către operator.
Massey Ferguson pune accent și pe confortul din cabină, noul 9S.425 fiind echipat cu una dintre cele mai spațioase cabine din segment, cu vizibilitate extinsă și un vizor generos, gândit pentru lucrări cu utilaje mari.
Tehnologie construită pentru agricultura modernă
Pe lângă putere, noul model vine complet echipat pentru agricultura de precizie. MF 9S.425 integrează:
- autoghidare;
- compatibilitate ISOBUS;
- sistemul MF TaskDoc Pro pentru gestionarea datelor;
- automatizări la capăt de rând;
- control digital integrat al utilajelor.
Toate aceste funcții permit lucrări mai precise, reduc suprapunerile și contribuie la optimizarea consumului de combustibil, aspect tot mai important pentru fermele mari.
Reprezentanții Agri Solutions îl felicită pe domnul Igor Gheorghiță pentru alegerea făcută și îi doresc mult succes, rezultate bune și recolte frumoase alături de noul Massey Ferguson 9S.425.







