‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 21 noiembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaAlimentația iepurilor în sezonul rece. Ce hrană preferă iepurii iarna

Alimentația iepurilor în sezonul rece. Ce hrană preferă iepurii iarna

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Iarna este probabil cel mai greu anotimp pentru crescătorii de iepuri. Este foarte important de avut grijă la hrana și apa pe care o primesc zilnic animalele, deoarece anume de aceasta depinde dacă iepurii vor supraviețui sau nu.

De obicei, fermierii începători hrănesc iarna iepurii cu fân și diverse ierburi, deoarece așa este mai ieftin. Desigur, iepurii nu mor de la fân, dar nici mare afacere n-o să poți face cu ei. Le va fi foarte greu să intre în primăvară și mai ales să se înmulțească după o iarnă ˝vegetariană˝.

Hrănirea iepurilor în timpul iernii trebuie să fie completă, iar hrana pentru animale trebuie să conțină toate elementele și mineralele necesare, care sunt esențiale pentru buna funcționare a organismului.

‹ adv ›

Deși e absolut greșit să hrănești iepurii doar cu fân, totuși acesta reprezintă principala hrană pe timp de iarnă.

Fânul trebuie să fie de cea mai bună calitate, din diverse ierburi, de dorit să fie strâns înainte ca ierburile respective să înflorească sau cel puțin în perioada în care sunt în floare. Fânul strâns mai târziu devine dur și conține mai puține substanțe nutritive.

De asemenea, în timpul iernii iepurii iubesc să mănânce și diferite crenguțe de copaci. Furajele din crengi trebuiesc pregătite încă de cu primăvară, perioada mai-iulie, când frunzele de pe copaci sunt încă suculente.

‹ adv ›

Zilnic, unui iepure ar trebui să-i revină nu mai mult de 150 de grame de astfel de furaje. De exemplu, iepurii iubesc foarte mult crenguțele de plop. La fel, este util să se hrănească iepurii și cu crengi de conifere.

Citește și despre Crenguțe de pin ca hrană pentru iepuri. Când se recomandă.

O sursă bună de hrană și vitamine pe timp de iarnă pentru iepuri este urzica uscată și tocată mărunt. Cel mai bine este să fie servită iepurilor cu cartofi fierți. Urzica poate fi pregătită pe tot parcursul perioadei sale de vegetație. Poate fi uscată de-a întregul, sau tocată. Cel mai bine să fie tocată încă atunci când e verde, pentru că dacă se usucă o mare parte din ea se va fărâmița și va fi aruncată. Urzica poate fi păstrată în diverse cutii și vase închise, sau chiar în saci. Înainte de a fi amestecată cu cartofi și servită iepurilor trebuie mai întâi să fie stropită cu apă fierbinte.

‹ adv ›

Furaje suculente

În orice perioadă a anului, unul dintre cele mai bune tipuri de hrană pentru iepuri o reprezintă furajele suculente. Cu atât mai important este acest tip de furaje pe timp de iarnă. Asta deoarece acestea conțin o mare varietate de substanțe și minerale necesare iepurilor. Pe primul loc în preferințele iepurilor se găsesc morcovii. Interesant este că iepurii pot mânca foarte mulți morcovi fără ca să le cauzeze careva probleme pentru sănătate. În categoria furajelor suculente se găsește și cartoful. Acesta poate fi servit atât în stare crudă, cât și fiartă, în calitate de adaos la alimentele nutriționale.

Aici mai putem include și sfecla furajeră, de zahăr, varza, bostanul, dovlecelul. Important e să țineți cont de faptul că aceste furaje nu trebuie servite în stare murdară, toate trebuiesc spălate și curățate de anumite impurități. În caz contrar iepurii se pot îmbolnăvi de boli gastro-intestinale și atunci puteți pune cruce pe afacerea dvs. Un furaj suculent se socoate și silozul. Rația zilnică de siloz pentru un iepure adult – 100-150 de grame.

Cerealele

Alimentele cele mai de bază pentru iepuri pe timp de iarnă sunt cerealele. Furajele din cereale sunt cele mai nutritive pentru dieta iepurilor , de aceasta mai sunt numite și furaje concentrate. Dar chiar și aici există lideri cu privire la conținutul de substanțe nutritive. Primul loc este ocupat de ovăz.

Furajele concentrate pot fi servite iepurilor aparte sau amestecate. Adică le puteți da iepurilor doar ovăz, sau puteți să amestecți ovăzul, să spunem cu grâu și orz și să le serviți acest amestec. Cel mai bine este ca cerealele să fie mărunțite. Crupa de cereale se asimilează mai bine în organismul iepurilor, deci vor fi și mai puține deșeuri.

Apa

Nu trebuie de uitat și de apă în timpul iernii. Acesta trebuie să fie prezentă permanent în cuștile iepurilor și e de dorit să fie caldă. Asta deoarece așa iepurii nu se vor îmbolnăvi de diferite răceli, care pe timp de iarnă sută la sută vor duce la moartea animalelor. Dacă țineți iepurii afară, va trebui să le turnați de câteva ori pe zi apă caldă în vase.

Află aici Cum protejăm iepurii de căldură și realizăm răcirea acestora.

Unii crescători de iepuri obișnuiesc să le pună iepurilor în vase zăpadă în loc de apă. Da, zăpada este de fapt apă în stare solidă, însă este rece și nici nu se topește așa de ușor, doar este frig și afară și în cuști. Toți acești factori vor cauza probleme grave de sănătate pentru iepuri, iar ei suportă foarte greu bolile.

În concluzie putem spune că iepurii sunt niște animale foarte sensibile. Trebuie să aveți mare grijă cum îi hrăniți și ce apă le serviți. O afacere în domeniu este greu de dezvoltat, dar le reușește doar celor care depun suflet și urmăresc cu atenție evoluția acesteia.

‹ adv ›
‹ adv ›

10 Comentarii

  1. Aș dori un răspuns vă rog frumos. Am avut un iepuraș avea aproximativ 2luni.I-am dat varză și morcovi 3zile la rând.Ne-am jucat cu el era bine l-am pus în cușcă și la 15 min s-a întins pe burtă apoi s-a lăsat pe o parte. Speriați l-am luat în brațe nu își putea ține capul sus și la jumătate de oră a și murit?. Aș vrea să știu cauza de ce așa din senin. Vă mulțumesc mult

  2. Eu am avut iepuri mai mult de 10 ani, pitici, ca animal de companie şi mari şi.am.pățit aşa. Cauza a fost că burta iepurelui s-a umflat din cauza varzei. Dacă nici nu ați uscat varza şi morcovul bine de tot, atunci prea multă lichid combinat cu varza care este prea sățios pentru iepurele, rezultă în situația care ați avut. Iepurile nu pot să vomite, de aceea umflă stomachul, opreşte digestia. În cazul acesta trebuia să țineți iepurele în brațe şi faceți masaj încet la burtă cu mişcare circulară până audeți burta iepurelui să dea mici zgomote, care înseamnă că digestia a pornit şi nu dați la iepurele numai fân de 3 zile ş nimic alta. Varză niciodată nu dați, numai în cantitate mică şi trebuie să fie uscat bine cu un prosop de hârtie ca şi morcovul! Fân să aibă totdeauna. Sper să ajute pe toți în viitor când citiți acest mesaj.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›