Producătorii agricoli consideră că impozitul consolidat în agricultură le va aduce mai multe beneficii, precum o bună evidenţă fiscală, eliminarea unor bariere birocratice, creşterea veniturilor la bugetele locale. Poziţia a fost exprimată marţi, în cadrul întrevederii preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, cu reprezentanţii Uniunii producătorilor agricoli.
Potrivit Agenţiei „Infotag”, cu trimitere la serviciul de presă al Parlamentului, fermierii au apreciat şi proiectul elaborat de către deputatul PDM, Andrian Candu, care prevede că 12 % din 20% TVA să rămînă la dispoziţia producătorilor agricoli, pe conturi speciale, iar aceşti bani să fie utilizaţi doar în procesul producţiei agricole. Acum, producătorii agricoli sînt nevoiţi să achite toate cele 20 % şi să aştepte să li se restituie cele 12 %. Statul se obligă să facă această recalculare în cel mult o lună de zile.
Vorbind despre problemele producătorilor autohtoni de zahăr, reprezentanţii Uniunii s-au pronunţat pentru ca statul să acorde o atenţie sporită acestui sector, deoarece situaţia degradează într-un ritm alert. În acest context, a fost invocată şi concurenţa neloială, generată prin penetrarea pieţei interne a zahărului de import.
Preşedintele legislativului, Marian Lupu, a vorbit despre necesitatea promovării reformelor structurale în agricultura naţională, în ideea creşterii nivelului de producţie şi a competitivităţii produselor agricole autohtone.
Potrivit lui Lupu, în sectorul de producere a zahărului activează zeci de mii de oameni şi este necesar ca autorităţile să ţină cont şi de dimensiunea socială a problemei.
După cum a informat anterior „Infotag”, Guvernul a adoptat un proiect de lege care prevede introducerea impozitului consolidat în agricultură. Proiectul a fost aprobat joi şi deja luni a fost transmis Parlamentului spre aprobare. Impozitul consolidat va include 6 plăţi, inclusiv impozitul pe venit, impozitul pe teren şi imobil. De asemenea, proiectul prevede că 8% din TVA vor fi achitate de stat, iar alte 12% vor rămîne pe conturile companiilor.
Sursa: noi.md
Comentarii