Afacerea cu urecheaţi este una dintre afacerile prospere ale satului Brăviceni, din raionul Orhei. Aceasta a fost iniţiată graţie Guvernului Poloniei. Executivul de la Varşovia a acordat acestei localităţi împrumuturi nerambursabile pentru zeci de proiecte, menite să contribuie la dezvoltarea satului, după ce primarul localităţii a scris mai multe proiecte la polonezi, relatează Mesager.
La intrarea în Brăviceni pot fi observate sere, fabrici, crescătorii de păsări și animale. Fermierul Iurie Cebotari spune că ideea de a deschide o fermă de iepuri a apărut acum doi ani, însă nu avea bani suficienți ca să o pună pe roate, iar donația de la polonezi i-a acoperit 50 la sută din necesităţi.
Iepurii sunt crescuţi după tehnologii europene avansate și hrăniți cu produse ecologice. „Am construit tot și am adus 52 de iepuroaice. În decursul anului creștem aproximativ 1000 – 1500 de iepuri. Îi hrănim cu mâncare pe care o facem noi, o preparăm din lucernă, orz, grâu, ovăz”, spune Iurie Cebotari.
Odată cu deschiderea acestei ferme, Iurie Cebotari a creat și locuri de muncă în Brăviceni. El spune că afacerea este rentabilă și ar dori să o extindă. Mai mult, a aflat că Guvernul Poloniei oferă țării noastre un credit de 100 de milioane de lei și pregăteşte dosarul pentru a beneficia de noua linie de finanţare preferenţială. „Aș dori ca să-mi fac o hală mai mare, de cinci mii de capete. Dacă o să se primească, atunci cred că o să putem ieși și pe piața europeană”, a mai spus fermierul.
În total, în Brăviceni s-au investit 480 de mii de euro, pentru 13 afaceri. Aproape 500 de oameni și-au găsit aici un loc de muncă.
Comentarii