Fermierii din raionul Dubăsari au protestat paşnic, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 6 iunie, pentru a sesiza autorităţile despre situaţia dificilă în care se află. De mai mulţi ani, aceştia nu pot să-şi prelucreze terenurile agricole aflate pe teritoriul controlat de administraţia regiunii transnistrene, informează IPN.
Manifestanţii au adoptat o rezoluţie pe care o vor expedia autorităţilor constituţionale, misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, OSCE şi Delegaţiei UE, iar dacă timp de 30 de zile nu se va lua nicio decizie, vor veni cu proteste la Chişinău.
Petru Nirca, fermier din Cocieri, a spus că e nevoie de implicarea statului pentru a susţine agenţii economici aflaţi în procedură de faliment. E nevoie de un program naţional de menţinere a afacerilor şi de păstrare a locurilor de muncă.
„Toate întreprinderile din Cocieri şi Doroţcaia, care au 95% din terenurile agricole după traseul Râbniţa-Tiraspol, sunt în prag de faliment. Ni s-au promis multe – că vom putea fonda sere, livezi, să angajăm masiv oamenii, dar nu s-a făcut nimic. Avem nevoie de surse financiare, credite preferenţiale. Avem nevoie de susţinere”, a spus Petru Nirca.
Fermierii vor să fie auziţi. Societatea este indusă în eroare prin declaraţiile autorităţilor că fermierii au sprijinul statului în toate, ceea ce nu este adevărat, a spus fermierul din Cocieri.
Fermierii nu au acces la 6500 de hectare de teren agricol situate după traseul Râbniţa-Tiraspol, pentru care administraţia de la Tiraspol cere o taxă de arendă.
Comentarii