În timp ce agricultura rămâne a fi cel mai important factor al defrișărilor la nivel mondial, există o necesitate urgentă de a promova interacțiuni mai pozitive între agricultură și silvicultură pentru a construi sisteme agricole durabile și pentru a îmbunătăți securitatea alimentară. Acesta este mesajul-cheie al raportului FAO Statutul pădurilor la nivel mondial (SOFO), prezentat astazi, la deschiderea celei de-a 23-a sesiuni a Comitetului FAO pentru silvicultură (COFO).
Pădurile joacă un rol important în dezvoltarea agriculturii durabile printr-o serie de canale care includ ciclul apei, conservarea solului, sechestrarea carbonului, combaterea naturală a dăunătorilor, influențând climatul local și asigurând protecție habitatului pentru polenizatori și alte specii.
„Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, precum și Acordul de la Paris privind schimbările climatice, confirmă faptul că securitatea alimentară și gestionarea resurselor naturale nu mai pot fi privite în mod separat”, a declarat directorul general al FAO, José Graziano da Silva, în discursul său de deschidere a Comitetului pentru silvicultură. „Ambele acorduri fac apel pentru o abordare coerentă și integrată a durabilității în toate sectoarele agricole și sistemele alimentare. Pădurile și silvicultura joacă un rol-cheie în această privință „.
„Mesajul-cheie al raportului SOFO este clar: pentru a produce mai multe alimente nu este necesară defrișarea pădurilor”, a adăugat el.
Agriculturii îi revine cea mai mare cotă în conversia pădurilor. Potrivit raportului prezentat astăzi, la tropice și subtropice, agricultura comercială și agricultura de subzistență locală, pe scară largă, sunt responsabile pentru aproximativ 40 la sută și 33 la sută respectiv, din conversia pădurilor, iar restul 27 la sută din despăduriri se întâmplă din cauza creșterii urbane, extinderea infrastructurii și minerit.
De cealaltă parte a monedei, raportul subliniază faptul că pădurile dețin multe funcții ecologice vitale de care beneficiază agricultura și contribuie la stimularea producției de alimente.
„Securitatea alimentară poate fi realizată prin intensificarea agriculturii și a altor măsuri, cum ar fi protecția socială, mai degrabă decât prin extinderea suprafețelor agricole în detrimentul pădurilor”, a declarat Eva Müller, director al Direcției FAO pentru politica forestieră și a resurselor. „Ceea de ce avem nevoie, este o mai bună coordonare intersectorială a politicilor privind agricultura, silvicultura, produsele alimentare și de utilizare a terenurilor, o mai bună planificare a utilizării terenurilor, sisteme legale eficiente, precum și o implicare mai puternică a comunităților locale și a micilor agricultori.”
Ea a adaugat că: „Guvernele ar trebui să ofere comunităților locale, nu doar drepturi de proprietate asupra terenurilor , dar, de asemenea, drepturi de proprietate asupra terenurilor forestiere. Un fermier stie cel mai bine cum să-și gestioneze resursele sale proprii, dar de multe ori îi lipsesc instrumentele juridice pentru a face acest lucru „.
Îmbunătățirea securității alimentare concomitent cu stoparea despădurilor
Pădurile bine gestionate au un potențial enorm de a promova securitatea alimentară. În afară de contribuțiile lor ecologice vitale, pădurile contribuie la nivelul de trai în mediul rural și la reducerea sărăciei prin veniturile generate din angajarea în producerea de bunuri forestiere și servicii de mediu. Aproximativ 2,4 miliarde de oameni se bazează pe combustibilul din lemn pentru gătit și sterilizarea apei. Și alimentele oferite de pădure furnizează proteine, minerale si vitamine pentru dietele rurale și pot servi, de asemenea, ca măsură de siguranță în perioadele de penurie alimentară.
Potrivit raportului SOFO, începând cu anul 1990, peste 20 de țări au reușit să îmbunătățească nivelul național de securitate alimentară si în același timp să mențina sau să crească suprafețele forestiere – demonstrând astfel că nu este necesară defrișarea pădurilor pentru a produce mai multe alimente. Doisprezece dintre aceste țări au reușit să-și crească suprafețele forestiere cu peste 10 la sută: Algeria, Chile, China, Republica Dominicană, Gambia, Republica Islamică, Iran, Maroc, Thailanda, Tunisia, Turcia, Uruguay și Vietnam.
Toate succesele lor s-au bazat pe un set similar de instrumente: sisteme legale eficiente, siguranța proprietății funciare, măsuri care să reglementeze schimburile funciare, stimulente politice pentru agricultură și silvicultură durabile, alocații adecvate, precum și definirea clară a rolurilor și responsabilităților guvernelor și comunităților locale.
Cazuri de succes
Raportul citează studii de caz din șapte țări – Chile, Costa Rica, Gambia, Georgia, Ghana, Tunisia si Vietnam – care ilustrează posibilitățile de îmbunătățire a securității alimentare simultan cu creșterea sau menținerea suprafețelor forestiere. Șase dintre aceste țări au realizat schimbări pozitive în perioada 1990-2015 la doi indicatori de securitate alimentară – reducerea prevalenței subnutriției și a numărului persoanelor ce suferă de subnutriție – precum și creșteri ale suprafețelor forestiere. În aceeași perioadă, Gambia, singura țară cu venituri mici, printre cele șapte, a reușit să atingă primul obiectiv – al reducerii la jumătate a numărului de persoane care suferă de foame.
Vietnam, de exemplu, a pus în aplicare o reformă agrară de succes pentru a oferi drepturi sigure de proprietate funciară ca modalitate de încurajare a investițiilor pe termen lung. Acest proces a fost însoțit de o trecere de la gestionarea forestieră de către stat la gestionarea prin intermediul parteneriatelor, cu participarea activă a comunităților locale, inclusiv un program de alocare a terenurilor forestiere și încheierea contractelor de protecție a pădurilor cu gospodăriile locale. Reforma agrară a fost, de asemenea, însoțită de politici pentru creșterea productivității agricole, inclusiv scutiri ale impozitului funciar, credite preferențiale, promovarea exporturilor, garantarea prețurilor, suport pentru mecanizare și reduceri ale pierderilor depostrecoltare.
În Costa Rica, despăduririle au atins apogeul în anii 1980, în principal datorită transformării suprafețelor împădurite în pășuni. De atunci, Costa Rica a reușit să inverseze această tendință în mare parte datorită legislației în domeniul forestier, care interzice acum transformarea pădurilor în alt tip de teren, precum și a sistemului său de plăți pentru serviciile de mediu (PES), care oferă agricultorilor stimulente pentru plantarea de copaci, și sprijină conservarea pădurilor . Ca rezultat, pădurile au crescut la aproape 54 la sută din suprafața terestră a țării în 2015.
În Tunisia, planurile naționale de dezvoltare recunosc rolul benefic al pădurilor în protejarea terenurilor împotriva eroziunii și a deșertificării. producția agricolă a crescut prin intensificare, ceea ce înseamnă o gestionare mai bună a terenurilor agricole existente, prin irigare, îngrășăminte, mecanizare, semințe îmbunătățite și o mai bună practică agricolă. Stimulente pentru înființarea plantațiilor forestiere în țară includ material săditor gratuit și compensații pentru pierderea venitului agricol.
Comentarii