Regulamentul privind modul de funcţionare a Registrului vitivinicol, în scopul evidenței tuturor plantațiilor și unităților vinicole din Republica Moldova, a fost aprobat astăzi, 9 martie 2017, de Cabinetul de miniştri.
Proiectul creează cadrul legal necesar fabricării producţiei vitivinicole şi stabileşte procedurile şi mecanismul de înregistrare şi evidenţă a informaţiei sistematizate acumulate de-a lungul întregului lanț de fabricare a producţiei vitivinicole – de la producerea strugurilor până la comercializarea vinurilor și are ca scop reglementarea:
- mecanismului de înregistrare şi evidenţă a parcelelor viticole;
- mecanismului de înregistrare şi evidenţă a unităţilor vinicole;
- cerinţelor faţă de protecţia datelor în procesul de colectare, acumulare, actualizare, păstrare, prelucrare şi schimbului autorizat de date cu alte sisteme informaţionale reglementează cerinţele.
Registrul va fi gestionat de către Oficiul Național al Viei și Vinului
Proiectul prevede că Registrul vitivinicol va fi gestionat de către Oficiul Național al Viei și Vinului, în cadrul căruia sunt înregistrați agenții economici care desfășoară cel puțin una dintre activitățile de fabricare, stocare, comercializare cu ridicata a vinurilor, a produselor obținute pe bază de must și de vin, producere și comercializare a strugurilor folosiți ca materie primă în vinificație.
Hotărârea respectivă conţine prevederi referitoare la obligativitatea prezentării de către exploatatorii plantaţiilor viticole şi unităţile vinicole, a declaraţiilor de recoltă, de producere a vinurilor şi a produselor pe bază de must şi pe bază de vin, a declaraţilor de producere pentru produsele „vin de gheaţă” şi a declaraţiilor de stoc a vinurilor şi a produselor pe bază de must şi pe bază de vin, stabilind modelele pentru declaraţiile în cauză, termenii de prezentare, precum şi consecinţele nedepunerii acestora.
La fel, proiectul hotărârii de Guvern conţine prevederi referitoare la accesul la informaţiile stocate în registru – celor cu caracter personal, celor care constituie secret comercial, precum şi a informaţiilor publice.
Finalizarea implementării Registrului – septembrie 2017
Implementarea Registrului vitivinicol va fi finalizată până în septembrie 2017. Cheltuielile de creare a Soft-lui pentru Sistemul informaţional automatizat pentru Registrul vitivinicol al Republicii Moldova, precum şi pentru înregistrarea iniţială a parcelelor viticole şi a unităţilor vinicole în acesta, sunt asigurate, cu statut de grant, alocate de către Agenţia de Dezvoltare din Cehia şi Agenţia de Dezvoltare din Statele Unite ale Americii.
Înscrierea în Registrul vitivinicol este gratuită și se efectuează în baza cererilor depuse de agenții economici și a declarațiilor pe proprie răspundere privind îndeplinirea cerințelor obligatorii de înregistrare.
Comentarii