‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleViticultorii vor putea să-și depună cererile online pentru înscrierea în Registrul Vitivinicol

Viticultorii vor putea să-și depună cererile online pentru înscrierea în Registrul Vitivinicol

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Viticultorii și vinicultorii de azi înainte vor putea să depună cererile de înregistrare și declarațiile în regim online la – rvv.gov.md – Registrul Vitivinicol (RVV) sau pot să se prezente la sediul Oficiului Național al Viei și Vinului ONVV pentru includerea în registru, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Registrul Vitivinicol va conține informații detaliate despre toți producătorii de struguri și procesatorii vinicoli. Acesta este destinat tuturor viticultorilor și vinificatorilor care dețin parcele viticole de producție-marfă mai mari de 0,15 ha cu soiuri de struguri de masă și pentru vin.

Cei care nu se vor înscrie în Registrul Vitivinicol riscă să le fie aplicate sancțiuni administrative.

Viticultorii vor sta online

‹ adv ›

Sistemul Informațional Automatizat Registrul Vitivinicol (RVV) – rvv.gov.md, a fost transmis de către dezvoltatori în gestiunea autorităților moldovenești și a început înregistrarea unităților vitivinicole din țară în regim online. Actul de acceptanță privind transmiterea RVV a fost semnat la Chișinău, în data de 6 Aprilie 2017, de către părțile implicate în realizarea proiectului: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), Centrul Informațional Agricol și Institutul Central de Testare în Agricultură (Cehia).

RVV este un sistem de trasabilitate coerent, care va asigura transparenţa întregului proces tehnologic, de la struguri marfă până la distribuirea produsului finit, mărind astfel competitivitatea Vinului Moldovei și ajutând producătorii locali să se extindă atât pe piața internă, cât și pe cele externe.

„Suntem într-un proces continuu de dezvoltare a industriei, având drept prioritate asigurarea trasabilității și creșterea calității Vinului Moldovei. RVV este crucial în acest scop, iar Guvernul, printr-un șir de acte normative, a oficializat acest registru, astfel încât partea legală este asigurată, urmând partea practică de implementare a proiectului”,  a spus Vasile Luca, viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

În urma semnării, ONVV a devenit deținătorul dreptului de administrare a RVV în format electronic și a demarat procedura de completare a registrului. Dacă până în prezent informațiile despre sectorul vitivinicol erau colectate pe suport hârtie, acum viticultorii și vinificatorii au posibilitatea de a depune cererile de înregistrare și declarațiile în regim online la rvv.gov.md sau se pot prezenta la sediul ONVV pentru includerea în registru.

‹ adv ›

50 de instruiri

„În ultimii doi ani ani, echipa ONVV a fost foarte implicată în acest proiect, muncind cot la cot cu partenerii noștri de dezvoltare. Pentru a pregăti sectorul, ONVV a realizat 50 de instruiri gratuite pentru profesioniștii implicați (viticultori, ingineri cadastrali, autoritățile publice locale etc.) și a oferit asistență la completarea cererilor de înregistrare în RVV. Odată cu semnarea actului de acceptanță, în perioada imediat următoare datele acumulate vor fi introduse în noul soft, iar în rezultat industria vitivinicolă se va bucura de toate beneficiile oferite de acest proiect”, a povestit Vladimir Grosu, director adjunct, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului.

Ce va conține Registrul Vitivinicol

‹ adv ›

Beneficiarii proiectului sunt viticultori și vinificatori, indiferent de statutul organizatorico-juridic. RVV va conține informații detaliate despre toți producătorii de struguri și procesatorii vinicoli, făcând posibilă identificarea originii produselor pe bază de must şi vin, în special a celor cu indicaţie geografică protejată (IGP) şi cu denumire de origine protejată (DOP), în tot lanțul procesului de producere-comerț: viticultor, producător de vin, distribuitor, vânzător, exportator. Asigurând trasabilitatea produselor vitivinicole autohtone, RVV va funcționa ca un garant al calităţii Vinului Moldovei cea ce va permite producătorilor devină mai competitivi la aceesarea noilor pieţe de desfacere. În plus, crearea bazei de date cu informații complete este necesară pentru elaborarea de politici de dezvoltare durabilă și pentru administrarea eficientă a sectorului vitivinicol.

Programul software pentru RVV a fost elaborat de către compania „TENDER SYSTEM” s.r.o. (Cehia) și finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare, fiind construit după schema de funcţionare a Registrului Vitivinicol din Cehia, lansat acum mai bine de 10 ani.

Statistica vinicolă

De asemenea, orice doritor va avea posibilitatea să acceseze compartimentul public al paginii web rvv.gov.md pentru a se familiariza cu statisticile din domeniul vitivinicol și va putea filtra informațiile despre unitățile vitivinicole și plantațiile viticole înregistrate (în funcție de destinație, soi, suprafață, localitate etc.). Astfel agenții economici din domeniu vor cunoaște situația reală privind suprafețele de viță-de-vie și își vor putea planifica eficient potențialul de producere.

Despre Registrul Vitivinicol

Registrul Vitivinicol (RVV) este destinat tuturor viticultorilor și vinificatorilor care dețin parcele viticole de producție-marfă mai mari de 0,15 ha cu soiuri de struguri de masă și pentru vin. RVV va conține informații detaliate despre plantaţiile şi unităţile vinicole, făcând posibilă identificarea produselor vitivinicole, inclusiv a celor cu indicaţie geografică (IG) şi cu denumire de origine protejată (DOP), în tot lanțul procesului de producere – comerț: viticultor, producător de vin, distribuitor, vânzător, exportator. Înscrierea viticultorilor și vinificatorilor în RVV este obligatorie, excepție făcând agricultorii care utilizează strugurii doar pentru consum  propriu.

Cei care nu se vor înscrie în Registrul Vitivinicol riscă să le fie aplicate sancțiuni administrative, să nu poată obține orice tip de subvenții din fondurile subvenționării de stat și chiar să fie în imposibilitate de a-și comercializa strugurii destinați fabricării vinurilor. Fondurile necesare implementării Proiectului de creare și ținere a Registrului Vitivinicol au fost alocate de către Agenția Cehă pentru Dezvoltare (CzDA) şi de partenerul strategic al ONVV, Proiectul de Competitivitate din  Moldova.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›