‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleProducători: Pot fi vândute mere de orice soi, dacă producem calitativ

Producători: Pot fi vândute mere de orice soi, dacă producem calitativ

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Cele mai stridente probleme din sectorul pomicol, oportunități, provocări și tendințe la nivel național și global au fost abordate în cadrul ediției a V-a a expoziției Businessul Fructelor în Republica Moldova. Peste 150 de producători, exportatori, reprezentanții din sector, experți din țară și de peste hotare au interacționat pe parcursul a două zile pentru a identifica soluții, dar și stabili parteneriate.

Unul dintre cele mai discutate subiecte de fermieri a fost, tradițional, prețul oferit pentru fructe în acest sezon comercial. Solicitând opinia acestora, producătorii au menționat că prețul pentru mere dar și alte fructe, este mai mare comparativ cu anul trecut. Totodată, o bună parte din aceștia au ajuns la concluzia că, indiferent de soi, fructele de calitate, produse conform standardelor mereu își găsesc cumpărătorul.

„Suprafața plantației noastre include: 55 de hectare de măr, 6 hectare de prun și aproape 7 hectare de cireș. Anul acesta am comercializat recolta mult mai bine, comparativ cu anul trecut, dar și prețul a fost mai bun, atât pentru mere în stare proaspătă, cât și cele destinate procesării. Avem capacitatea de păstrare de 700 de tone, de aceea o parte deja am comercializat-o. Poate fi vândut orice soi, fie Idared, Champion sau Renet Simirenko, importantă este calitatea fructelor. Noi nu avem soiuri noi, dar depunem efort pentru a produce calitativ și, până la urmă, asta contează. În viitor, dorim să procurăm o linie de sortate, să mărim capacitatea de păstrare, dar mai e nevoie de bani. Este foarte important ca noi, producătorii, să colaborăm, să împărtășim experiența. Împreună putem identifica soluții pentru mai multe probleme. Este a patra oară când particip la conferința Businessul Fructelor, iar diferența este foarte mare. Evident, și tendințele din sector se schimbă”, a menționat Nicolae Dascălu, producător.

Pe lângă fermierii ce participă tradițional la conferință, am identificat și producători care au venit pentru prima dată. Aceștia au menționat că, evenimentul este foarte important și constituie o platformă inedită pentru producătorii horticoli din țară.

„Gestionez afacerea împreună cu tatăl meu. Producem prune, iar în acest an am lansat procesarea. Avem 20 de hectare de prun, 3 soiuri, cea mai mare suprafață ocupă Stanley, urmat de Anna Spath și, mai nou, am plantat President. Pentru viitor planificăm să extindem suprafața plantată cu soiul President. Spre regret, nu exportăm direct, apelăm la intermediari. Anul acesta circa 65% au fost exportate în România și restul în Rusia, prețul este la același nivel în ambele. Este prima dată când particip la Conferința Businessul Fructelor, nu cunoșteam că se desfășoară astfel de evenimente la noi, însă datorită portalului Agrobiznes.md am aflat și mă bucur mult că am această oportunitate. Nu sunt membru a asociației Moldova Fruct, dar aș dori să devin. Este ceva cu adevărat util pentru producători, au fost abordate aspecte importante: de la alegerea materialului săditor, soiurilor, scheme de protecție, fertilizare, irigare, până la ceea ce așteaptă de la noi consumatorul. Consumatorul decide ce vom produce și cum vom vinde. Noi trebuie să ne adaptăm, dar, totuși, cea mai importantă rămâne a fi calitatea. Cred că vom planta și cireș, deoarece trebuie să diversificăm culturile și să gestionăm eficient brațele de muncă”, Mardari Valentin, producător de prune.

‹ adv ›

Iurie Dogotari, exportator, recomandă producătorilor să depoziteze în frigidere doar fructe de calitate, altfel, aceștia riscă să dezamăgească clienții și să piardă încrederea acestora.

„Export în Federația Rusă și în UE. Totodată, dispun și de o plantație pomicolă de mere în regiunea de nord a Republicii Moldova. În ultima perioadă, observăm că fructele crescute la noi sunt tot mai calitative și respectiv – solicitate, dar aceasta nu înseamnă că nu mai avem de lucru, desigur că este foarte important să păstrăm această calitatea, ba chiar să producem și mai bine și să aplicăm tehnologii moderne. La moment, chiar și piața din Rusia are cerințe foarte stricte față de fructele pe care le livrăm. Îndemn fermeirii să depoziteze doar fructe de calitate, dacă doresc să obțină un preț pe măsură. Pot să spun că, suntem încă la început de cale, avem încă mult de lucru pentru a cuceri noi piețe de desfacere. Este ușor să comercializăm pe piețele care deja ne cunosc. Dacă e să ne referim la mere circa 60% sunt solicitate soiurile Idared, Gala, Golden. Pentru ca producătorii de la noi să se bucure de succes, trebuie să producă fructe de calitate, dar este nevoie de suport din partea statului și acces la credite la condiții mai avantajoase, Conferința organizată de Asociația Moldova Fruct este una foarte utilă atât pentru producători, cât și pentru exportatori, procesatori. Cu atât mai mult cu cât avem nevoie de întruniri în care să discutăm, să ne împărtășim cu experiența pe care o acumulăm”, a menționat Iurie Dogotari, exportator.

Amintim că, cea de-a V-a ediție a Conferinței Businessul Fructelor în Republica Moldova s-a desfășurat în perioada 5-6 decembrie curent și a fost organizată de Asociația Moldova Fruct în parteneriat cu Proiectul Agricultura Performantă în Moldova.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›