Începând cu data de 22 februarie 2020 a intrat în vigoare Legea privind siguranţa alimentelor. Potrivit acesteia, au fost impuse un șir de restricții în ceea ce privește importul produselor alimentare.
Potrivit prevederilor legale inițiale din articolul 21 Legea nr. 306/2018, produsele cu un termen de valabilitate mai mic de 30 zile practic nu mai puteau fi importate. În această listă fiind incluse produsele lactate, dar și alte produse alimentare care nu pot avea un termen de valabilitate mare, din cauza gradului sporit de perisabilitate.
Totuși, articolul 21 din Legea nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr. 59–65, art. 120), alineatul (3) a fost modificat pe data de 27 februarie.
În urma modificărilor făcute „(3) Se interzice importul de produse alimentare în cazul în care a rămas mai puțin de 1/2 din termenul de valabilitate a acestora stabilit de producător”, iar produsele cu termen mai mic de valabilitate de 30 de zile vor putea fi importate.
Astfel, cel mai mult pe seama acestei modificări va avea de câștigat Ucraina, în contextul în care Republica Moldova este unul din principalii consumatori ai produselor lactate ucrainene (una din principalele categorii de produse ce intră sub incidența acestui articol).
Pe site-ul oficial al Serviciului de Stat privind Siguranța Alimentelor și Protecția Consumatorilor din Ucraina a fost publicat un comunicat, în care este indicat faptul că:
„Partea moldoveană a ridicat interdicția de a importa produse alimentare care expiră în mai puțin de 30 de zile, stabilită în prevederea anterioară a legii (se referă în special la producătorii de lactate), permițând întreprinderilor ucrainene autorizate să își extindă gama de produse pe piața moldovenească”.
Astfel, exportatorii de produse perisabile au primit din nou undă verde pentru livrarea acestora în Moldova, după ce au fost anulate restricțiile de import.
FOTO: politeka.net; imagine simbol.
Comentarii