‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 17 septembrie, 2024
24.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAn nou, probleme vechi. Număr insuficient de rachete antigrindină

An nou, probleme vechi. Număr insuficient de rachete antigrindină

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Noul sezon agricol începe cu probleme vechi. Şi în acest an, ţara noastră nu dispune de un număr suficient de rachete antigrindină. Autorităţile strâng din umeri şi spun că nu au bani. Aşa că agricultorilor nu le rămâne decât să se roage Domnului să scape de urgia naturii.

În prezent fiecărei staţii de lansare îi revin în medie 20 de rachete. Pentru a face faţă calamităţilor naturale sunt necesare însă cel puţin 70, adică de trei ori mai multe, anunță postul de televiziune PrimeTV.

Pentru procurarea rachetelor antigrindină, în bugetul de stat sunt prevăzute 32 de milioane de lei, sumă insuficientă chiar şi pentru asigurarea minimului necesar.

‹ adv ›

„Banii care sunt preconizaţi de la bugetul de stat ne vor permite să înzestrăm fiecare punct rachetar în medie cu 40-42 de rachete, în raport cu numărul tehnologic minimal de care constituie 70 de rachete. Mai avem nevoie de vreo trei mii de rachete înmulţim la opt şi se primesc vreo 20 de milioane”,spune directorul Serviciul Antigrindină, Ion Garaba.

Mai mult, din cauza devalorizării leului moldovenesc, autorităţile vor fi nevoite să cumpere mai puţine rachete decât au planificat. Experţii mai spun că bani nu ajung nici pentru extinderea serviciului antigrindină.

„Este vorba ca să relansăm în zona Ştefan Vodă, Căuşeni zece puncte rachetare suplimentar. Pentru asta va fi necesar emiterea unei Hotărâri de Guvern care va permite să angajăm personalul şi evident să-l salarizăm. Şi dacă este vorba despre lansarea zece puncte rachetare suplimentare, este vorba şi de un număr de rachete suplimentare, adică cam vreo 700 de rachete ne-ar trebui suplimentar”, a mai adăugat Ion Garaba.

‹ adv ›

Până autorităţile vor găsi bani în buget, agricultorilor nu le rămâne decât să-şi instaleze din resurse proprii plase antigrindină sau … să se roage Domnului.

Potrivit datelor Serviciului Situaţii Excepţionale, anul trecut, în urma grindinei au fost înregistrate pagube în valoare de aproximativ 170 de milioane de lei.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›