Fondul de investiții Al Dahra Holding, care a preluat recent Agricost Brăila, cel mai mare producător agricol din România, vrea să dezvolte în Insula Mare a Brăilei cea mai mare zonă agricolă din Europa, susține Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, potrivit Digi24.
„Proiectul din Insula Mare a Brăilei este imens. Vorbim de o investiție de circa 500 de milioane de dolari. Vor lucra acolo muncitori si companii românești, inclusiv pentru irigații. EAU va exporta cereale din România spre țările Europei și spre alte țări. Vrem să facem acolo cea mai mare zonă agricolă din Europa”, spune ambasadorul.
De asemenea, Al Dahra are în plan investiții în sectorul creșterii animalelor, prin înființarea unor ferme agricole cu capacitatea de a găzdui un efectiv de 150.000 de capete de specii diferite de animale. Al Dahra are sediul în Emiratele Arabe Unite și este cel mai mare trader de cereale din Orientul Mijlociu.
Schimburile comerciale dintre România și Emirate Arabe Unite s-au ridicat anul trecut la 330 de milioane de dolari. România exportă în EAU: îmbrăcăminte, lemn, legume, carne procesată și în viu. EAU exportă în România electronice, îmbrăcăminte, parfumuri.
Comentarii