‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 28 noiembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriBolea: Anul acesta se estimează o recoltă de 1,5 mln de tone de grâu

Bolea: Anul acesta se estimează o recoltă de 1,5 mln de tone de grâu

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În Republica Moldova a început recoltarea grâului, iar roada estimată este de 1,4-1,5 milioane de tone de grâu.

Cea mai mare parte din grâu – un milion de tone – tradițional este destinată exportului, spune vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul agriculturii și industriei alimentare, transmite ipn.md.

Vladimir Bolea precizează că în anul curent au fost însămânțate cu grâu 320.000 de hectare.

‹ adv ›

Conform datelor Biroului Național de Statistică, este cu 20.000 de hectare mai puțin ca anul trecut.

Din discuțiile cu responsabilii din teritoriu reiese că starea culturilor per total, cu mici excepții în unele raioane, este satisfăcătoare.

„Estimativ, se așteaptă o roadă per total de la 1,4-1,5 milioane de tone de grâu.

Noi consumăm pe intern circa 350.000 de tone de grâu care se procesează, se face făină și este consumată de cetățenii Republicii Moldova.

Circa 70.000 de tone de grâu se reutilizează de către agricultori ca material semincer. 180.000-185.000 de tone sunt pentru hrănirea animalelor.

Restul grâului, în mod obișnuit, este exportat. Deci din 1,5 milioane de tone, aproximativ un milion este exportat”, explică ministrul agriculturii.

În raionul Anenii Noi, un agricultor a raportat o recoltă medie 3,8 tone de grâu la hectar, în Soroca – 3,1 tone de grâu la hectar, Călărași – 3,4 tone la hectar, la Ungheni – 4,2 tone la hectar, iar la Cahul – 2 tone de grâu la hectar.

‹ adv ›

Chiar dacă toți aplică tehnologii avansate, material semincer de calitate, au cheltuielile aproximativ similare, dar cantitatea de grâu este foarte diferită.

„Deci, toți au folosit același tip de îngrășăminte, toți au aplicat aceleași tehnologii, iar într-un final diferența este foarte mare și prețul este dictat de către cerere și ofertă și de către bursă.

Ulterior, evident că rezultatele economice ale acestor cinci agricultori vor fi foarte diferite, pentru că prețul de vânzare nu ține cont de cheltuielile sau productivitatea ta”, a mai spus Vladimir Bolea.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›