Apicultorii sunt așteptați la întrunirea anuală pentru a afla informații despre programele de finanțare

0

Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova în comun cu Facultatea de Medicină Veterinară şi Ştiinţa Animalelor a Universității Agrare de Stat din Moldova, organizează întrunirea anuală a apicultorilor din Republica Moldova pe data de 28 aprilie 2017.

În cadrul întrunirii se vor discuta diferite probleme ce țin de activitatea apicultorilor din țară cu informarea acestora despre următoarele:

  • Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – despre metodele de gestionare, înregistrare și evidența a familiilor de albine, păstrarea și gestionarea utilajului, producției marfă cât și modalitatea de activitate în calitate de agent economic autorizat.
  • Centrul Republican de Diagnostică Veterinară – despre sănătatea albinelor și a bolilor frecvent întâlnite la familiile de albini din țară, informații despre prelevarea probelor pentru analiza și costul acestora.
  • Serviciul Fiscal de Stat despre – activitatea economică a apicultorilor din țară, cu informarea acestora despre metodele de gestionare, înregistrare și evidența a familiilor de albine, utilajului, producției marfă cât și modalitatea de activitate în calitate de agent economic.
  • Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare (MAIA), Agenția de Intervenție și Plați pentru Agricultura (AIPA), Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul agriculturii (MAC PI) (IFAD) ș.a.– informații despre programele și condițiile de finanțare a apicultorilor.
  • Prezentarea situației în apicultura la momentul actual cu elaborarea propunerilor și sugestiilor de dezvoltare a apiculturii în viitor.
  • Diverse întrebări și chestiuni ce țin de ramura apiculturii.

Adunarea în cauză va avea loc la 28 aprilie 2017 începând cu ora 10-30, în incinta facultății de Medicină Veterinară şi Ştiinţa Animalelor, blocul 2, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, str. Mircești, 58.

O serie de seminare practice despre agricultura organică

0

Programul ActiveOrganic organizează o serie de seminare practice pentru cei care sunt interesați de agricultura organică. Participanții vor putea afla cum să devină apicultori sau cum să-și construiască singuri o seră și multe alte lucruri utile.

De ce ActiveOrganic?

Luând parte la programul ActiveOrganic, vei beneficia de:

  • Unul sau mai multe din cele 6 seminare practice, și cel puțin două vizite de studii
  • Ateliere de compostare corectă, construcție de seră, a uscatorului solar, etc.
  • Multe exemple reale de afaceri la țară
  • Comunitate care te susține
  • Suport la dezvoltarea, planificarea și realizarea în practică a ideilor apărute în cadrul programului

Poți participa dacă:

  • ai gradină sau teren într-o localitate rurală, sau planifici una
  • ești deschis pentru a împărtăși experiența sau pentru a dobîndi noi cunoștințe
  • ești disponibil pentru a lua parte în cel puțin unul dintre seminarele practice

Seminare practice

Programul ActiveOrganic va include 6 seminare practice, fiecare câte un weekend (sâmbăta-duminica) în perioada mai-octombrie 2017.

Temele abordate în cadrul seminarelor:

  • Principiile de bază ale Agriculturii Organice și Permaculturii, protecția și ameliorarea solului, compostarea și productia îngrășămintelor organice (6-7 mai)
  • Protecția plantelor, sisteme de irigare sustenabilă, Agricultura Susținută de Comunitate. Vizita de studiu la Gura Bîcului – ”Gori’s Tomatoes” (27-28 mai)
  • Apicultură, Agricultura Organică, Sere și Antreprenoriat Social. Vizita de studiu la Răzeni – ”Eco-Răzeni” (10-11 iunie)
  • Uscarea fructelor și legumelor cu dehidrator construit acasă, nutriție sănătoasă, bucătărie vegetariană de sezon (15-16 iulie)
  • Cum de planificat și de implementat o inițiativă sau un proiect de succes (5-6 august)
  • Prezentarea inițiativelor și analiza rezultatelor (septembrie/octombrie)

Aplicarea cunoștințelor dobândite în cadrul programului va fi încurajată printr-o mică susținere financiară (în jur de 100 de euro, dedicate pentru achiziționarea materialelor) acordată la cei mai buni participanți.

Participarea la program este gratuită, organizatorii acoperă cheltuielile de drum și cazare. Înscrie-te la program până pe 25 aprilie 2017. Persona de contact: Gabriela Isac, +373 69817235 /[email protected]

 

Sâmbăta viitoare temperaturile vor urca până la + 23 grade Celsius

0

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat că la noapte vom avea temperaturi minime de – 4 grade Celsius. În același timp, rămâne în vigoare avertizarea de Cod galben de înghețuri la suprafața solului, pe întreg teritoriul țării.

Vântul va sufla din sud-vest, cu o viteză de 5-10 m/s, presiunea atmosferică fiind normală.

Mâine, 23 aprilie, se prognozează temperaturi minime cu valori cuprinse între -2..+5 grade Celsius și temperaturi maxime între +7..+12 grade Celsius.

De asemenea, sinopticienii anunță pentru săptămâna viitoare temperaturi mai ridicate. Potrivit estimărilor, temperaturile joase vor fi înregistrate marți, 25 aprilie, pentru ultima dată în săptămâna care urmează. De miercuri vremea se va încălzi semnificativ, iar sămbăta viitoare vom avea temperaturi maxime de până +23 grade Celsius la Sudul țării.

Ministerul Agriculturii a deschis o linie telefonică pentru agricultorii păgubași

0

În perioada 22-24 aprilie, în incinta Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare va funcționa linia de telefon fierbinte la care fermierii vor putea apela pentru a anunța despre pagubele din propriile culturi. Rolul echipei de serviciu este de a monitoriza și mai bine situația din sector, de a recepționa problemele cu care se confruntă producătorii și rezultatele eventualelor afectări de  înghețuri sau de căderi masive de zăpadă.

Telefon de contact: 022 232 384

Totodată, în cadrul unei ședințe a Comisiei de monitorizare și documentare, creată la 20 aprilie 2017, printr-un Ordin emis de viceministrul Iurie Ușurelu, s-a creat o serie de acțiuni menite să ofere suport agricultorilor afectați de condițiile meteorologice din 20-21 aprilie curent.

Marți (25 aprilie 2017)

Direcțiile din ramură vor identifica raioanele puternic afectate în baza informațiilor solicitate de responsabilii pe raioane din cadrul Ministerului Agriculturii. Totodată, membrii Comisiei de monitorizare și documentare vor merge în teritoriu pentru a evalua situația reală din sectorul agricol.

Miercuri-joi (26-27 aprilie 2017)

1. Ministerul Agriculturii  cu suportul proiectelor de asistență tehnică va antrena specialiștii din sector pentru a instrui reprezentanții ACSA cu referire la situația creată în agricultură și cu problemele înregistrate în raioane, ca urmare a temperaturilor negative. De asemenea, vor fi discutate recomandările care trebuie aduse la cunoștința producătorilor agricoli. Ulterior, specialiștii ACSA vor merge în teritoriu și vor disemina informațiile acumulate în cadrul ședințelor.

2. Se va organiza întâlnire cu distribuitorii de preparate de uz fitosanitar și distribuitorii de semințe pentru a le solicita respectuos înțelegere și examinarea posibilităților de a veni în ajutorul producătorilor agricoli, în caz că va fi necesară reîntoarcerea unor semănături sau efectuarea anumitor tratări fitosanitare suplimentare.

Vineri (28 aprilie 2017)

La Ministerul Agriculturii se va organiza o ședință de totalizare și reactualizare a informațiilor acumulate cu referire la situația creată în agricultură și cu problemele înregistrate în raioanele țării. Se va efectua o listă nouă de acțiuni.

Cum îți dai seama dacă ai cultura de porumb compromisă și trebuie să reînsămânțezi

0

Temperaturile la care culturile agricole suferă, iar producția este afectată! Fermierii se uită cu speranță la câmpuri – multe dintre ele încă acoperite de zăpadă, și, aproape de finele lunii aprilie, speră ca gerul să nu fi „mușcat” prea mult din recolta acestui an.

Cei mai îngrijorați fermieri sunt cei care în săptămâna de dinaintea Paștelui au semănat porumbul sau floarea-soarelui. Acum ei nu știu dacă să întoarcă brazda sau să aștepte un miracol care să facă plantele să răsară.

Astfel, specialiștii agricoli vobesc despre condiţiile meteo de dinaintea acestui puseu de iarnă, condiții care au dat fermierilor curajul să iasă la semănat mai devreme decât în mod obișnuit.

Probabilitatea ca îngheţurile să vătămeze plantele de porumb răsărite poate fi de 5-25%, sau chiar 100%, în funcţie de:

  • data semănatului;
  • stadiul fenotipic al porumbului;
  • caracteristicile solului;
  • perioada de expunere la temperaturi negative şi valorile acestora.

Mulți fermieri consideră că temperaturile scăzute nu constituie o problemă, pentru că vârful de creștere al plantei se găsește sub suprafața solului până la fenofaza V6 (6 frunze cu ligula vizibilă). Această apreciere empirică este valabilă de obicei pentru temperatura aerului, însă nu are mereu valabilitate și pentru temperatura solului, din moment ce pământul umed cu temperatură sub 10° C poate cauza vătămări în timpul germinării.

Vătămările cauzate de frig, ȋnainte de răsărire survin atunci când cariopsa rămâne uscată până când are la dispoziție apă din ploile reci sau din topirea zăpezii. De obicei, cariopsa se îmbibă și se umflă.

Totuși, apa rece poate duce la ruperea membranelor celulare (care rămân rigide), ceea ce se poate exprima prin radicele avortate (ramificații laterale oprite din creștere), proliferarea rădăcinilor seminale și încetinirea creșterii plantulei.

Astfel de vătămări pot limita sau opri absorbția nutrienților, reducând creșterea normală a mezocotilului și a coleoptilului, precum și expunând plantula la atacul germenilor patogeni și al dăunătorilor.

Ca și simptome tipice, se pot enumera:
• semințe care se îmbibă, se umflă, dar nu germinează;
• creșterea deformate a mezocotilului, sub formă de tirbuṣon;
• boabele în curs de germinare pot prezenta moartea embrionului şi putrezirea pericarpului

Vătămări datorate înghețului: stadiul de dezvoltare a porumbului V1-V5 (vârful de creștere se află sub nivelul solului)

Plantulele de porumb răsărite sunt relativ rezistente la temperaturi scăzute. Temperaturile de la -2, la -5° C, afectează părţile verzi ale plantulelor, deshidratându-le ṣi ofilindu-le, creṣterea fiind întreruptă. Însă, dacă vârful de creștere al plantulei se află sub nivelul solului, revenirea după un îngheț moderat este, de obicei, rapidă și aproape completă.

Plantele tinere, care au afectate doar părțile supraterane, își vor relua creșterea, dacă vârful de creștere nu a fost distrus. În mod surprinzător, înghețurile care prind porumbul imediat după răsărire, afectează puțin producția. Primele patru sau cinci frunze nu cresc foarte mari și sunt destul de repede umbrite de frunzele superioare. Deci, contribuția lor la hrănirea plantei este mică.

O decizie rapidă de întoarcere a culturii, nu este recomandată. Mai bine să așteptați câteva zile pentru a vedea dacă se reia creșterea. Dacă vârful de creștere nu a fost afectat, o nouă frunză trebuie să apară în 3-4 zile.

Vătămări datorate îngheţului: stadiul de dezvoltare a porumbului >V5 (vârful de creṣtere se află aproape de nivelul solului)

Dacă vârful de creştere este deasupra solului, după stadiul de 5-6 frunze, îngheţul poate provoca daune economice grave. De cele mai multe ori, duce la moartea întregii plante sal la o pierdere semnificativă a producţiei viitoare, din cauza faptului că apare înainte de diferențierea elementelor de producţie.

Atunci când condițiile meteo nu sunt cele mai favorabile, după un episod de îngheț, plantulele de porumb pot muri ṣi putrezesc. Dacă acest lucru se generalizează în parcelă, este necesar reȋnsămânţatul.

Depistarea dăunătorilor

Faceți un control al culturii la circa 5 zile după producerea înghețului. Examinați vârful de creștere, prin despicarea plantulei pe lungime.

  • dacă vârful de creștere este moale și de culoare gri sau brună, planta nu va supraviețui;
  • un vârf de creștere sănătos trebuie să fie albicios sau cu o tentă gălbuie, ceea ce indică o posibilă revenire la normal a culturii.

Recomandări:

Pentru situaţiile în care vârful de creştere a supraveţuit şi planta are capacitatea de a-şi reface aparatul foliar, trebuie să intervenim cu îngrăşăminte foliare, biostimulatori, dar şi fungicide pentru a evita viitoarele infecții.

Plantulele stresate de temperaturile mici sunt foarte sensibile la vătămările datorate acțiunii erbicidelor. Aplicarea postemergentă trebuie făcută numai după evaluarea cu grijă a culturii și amânată până când ȋṣi reiau plantele creșterea și dezvoltarea. Dacă buruienile sunt mici și cresc încet, rămâne suficient timp pentru aplicarea erbicidului. Totuși, dacă presiunea îmburuienării este mare și acestea au ajuns în faza optimă pentru erbicidare, trebuie să se ia în calcul riscurile vătămării porumbului versus beneficiile controlului buruienilor. Dacă buruienile sunt mici, o lucrare atentă cu cultivatorul poate fi opţiunea mai bună decât erbicidarea postemergentă.

Dacă vârful de creştere este afectat și planta nu poate să-și reproducă frunzele, ȋntoarcerea culturii ṣi reȋnsămȃnţarea este obligatorie.

Anterior și specialiștii din Moldova au spus că nu exclud că unii dintre fermieri din Moldova care au cultivat cultura de porumb vor fi nevoiți să o reînsămânțeze.

Un exportator străin a anunțat că va cumpăra pomușoarele din Moldova după ce a văzut impactul ninsorilor

1

Un antreprenor din Ucraina compania căruia exportă fructe și legume în întreaga lume a rămas uimit de impactul ninsorilor din Republica Moldova asupra producătorilor de pomușoare și a anunțat că va semna contracte cu agricultorii moldoveni care vor livra mai mult de 1000 tone.

Acesta a văzut pe pagina de Facebook a proprietarului primei plantații de afine Iurie Tarai imaginile din plantația de mure a altui producător afectată de condițiile meteo nefavorabile. Imaginile au fost făcute în plantațiile de mure ale Irinei Pompuș din satul Teleșeu, raionul Orhei.

Mure, afectate de zăpadă. Plantația Irinei Pompuș.

Iurie Tarai, plantațiile căruia la fel au fost afectate în proporție de 30%, a anunțat că antreprenorul Vitalii Zabudiko de la compania VZ Group este gata să cumpere pomușoare din Moldova, dar, în primul rând, de la întreprinderile care au avut de suferit cel mai mult, pentru a le exporta în alte țări.

„Da, el a văzut postarea mea pe Facebook și tare s-a emoționat. El a scris că va cumpăra pomușoare de la membrii Asociației Pomușoarele Moldovei. Compania lui vinde pomușoare în toată lumea – în SUA, Canada, China și alte țări”.

Vitalii Zabudiko a scris că în calitate de fondator al companiei VZ Group este gata să semneze contracte cu Asociația Pomușoarele Moldovei pentru a livra pomușoare prin portul Giurgiulești în Europa, Balcani și Orientul Mijlociu.

Vitalii Zabudiko. Sursa FOTO: profil Facebook

„Haideți să îi ajutăm pe fermierii din Moldova! Personal sunt gata să semnez un contract pe durata de doi ani de livrare a oricăror fructe de pomușoare de la doamna Irina pe care aceasta le va putea livra din Moldova. Volumele să fie mai mari de 1.000 de tone. Garantez plata în avans 100%! Vă vom ajuta și logistic”, acesta a fost primul mesaj lui Vitalii Zabudiko, însă mai târziu omul de afaceri a specificat că va cumpăra pomușoare de la mai mulți producători ai asociației din Moldova.

Solicitată de Agrobiznes, Irina Pompuș a spus că nu a reușit să se informeze detaliat în privința acestor oportunități pentru că a rămas fără curent electric și a citit aceasta noutate de pe telefon, pe care l-a pus la încărcat în mașină. Pompuș ne-a spus că plantația proprie de mure de un hectar și jumătate a fost afectată în jur de 30% din cauza zăpezii și vântului care au rupt lăstarii.

Irina Pompuș credea că va culege anul acesta în jur de 5-7 tone de mure, plantația fiind la al treilea an de rod. Aceasta s-a arătat surprinsă de oportunitatea oferită de către antreprenorul din Ucraina și se gândește dacă va putea face față cerințelor acestuia.

Irina Pompuș în plantațiile de mure.

Anul trecut Irina Pompuș a vândut mure la preț angro cu 40 de lei kilogramul.

Stratul de zăpădă a atins 1 metru în unele localități din zona cetrală a țării

0

În zona centrală au căzut mai multe precipitații, formând un strat de zăpadă de la 60-80 cm, în unele locuri chiar și 1 metru, în timp ce în zona de Sud stratul de zăpadă a atins 50-60 cm grosime.

În acest condiții, ar putea suferi plantațiile pomicole tinere, mai ales culturile de alun, a căror suprafață foliară este dezvoltată până la 40%. De asemenea, s-ar putea înregistra daune la plantațiile de cireș, vișin și cais. În unele zone din văi, plantațiile de nuc au înghețat, potrivit comisiei de monitorizare și documentare privind gradul de afectare a culturilor agricole din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Informațiile sunt prezentate de către Direcțiile Raionale Agricultură și Alimentație.

S-a constat că, la moment, în agricultură nu sunt pagube majore. În Centru-Nord nu s-au înregistrat temperaturi mai mici de 0 +1 grade Celsius, astfel culturile din zona respectivă nu vor fi afectate major.

Zona Centru-Sud se confruntă cu o situație mai rea. Aici, în denivelări de terenuri agricole, s-au înregistrat temperaturi de până la -3 grade Celsius (Cahul, UTA Găgăuzia).

Precipitații atmosferice sub formă de ninsoare s-au înregistrat în zona de Centru și Sud.

Din cauza zăpezii masive în câteva localități s-au identificat distrugeri de sere, construite necorespunzător.

În cazul în care pe teritorul Republicii Moldova se vor înregistra temperaturi mai mici de -4 -5 grade C, atunci pagubele vor crește.

Riscul de inundații va crește după ninsoare și temperaturi ridicate

0

Autoritățile semnalează riscul formării inundațiilor în zilele următoare în urma topirii zăpezii. Ministerul Mediului a solicitat ca, în următoarele 2-3 zile, să fie curățate de arborii căzuți toate căile de evacuare a apei întru asigurarea unei capacități cât mai mare de evacuare a apei.

Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a spus că este o situație fără precedent în țară.

„Avem 57 cm de zăpadă, mai mare ca iarna. 47 l/m2, un nivel de apă care nu a fost atins niciodată. Către seară ninsoarea va tempera. Există riscuri ca să se formeze chiciură. Avem gradul de permesibilitate, nu avem problemă de evacuarea apei. Pe Barajul de la Ghidighici a fost blocat din cauza că au căzut apa în canalele de scurgere și apa nu se acumulează. Acolo unde vor fi formate dopuri, acolo și există riscul de inundații și trebuie să intervenim”, a spus Munteanu, citat de realitatea.md.

În ultimele 24 de ore, în zona centrală și de sud a Republicii Moldova au căzut cantități record de precipitații (ninsoare și ploaie), doar într-o zi s-a înregistrat norma pentru o lună. În Chișinău avem 57 cm de zăpadă, la Leova 40 cm, iar la Cahul 50 cm. Temperaturile vor crește progresiv în următoarele zile, astfel, în doar câteva zile, toată zăpada se va topi, formându-se cantități foarte mari de apă.

Este important ca, în următoarele 2-3 zile, să fie curățate de arborii căzuți toate căile de evacuare a apei: canale, râpe, râulețe, râuri, întru asigurarea unei capacități cât mai mare de evacuare a apei. Specialiștii de la Apele Moldovei au constatat astăzi, formarea mai multor stăvilare din arbori căzuți, (cu coronamentul verde, au o capacitate foarte mare de detenție a apei) pe cursul râului Bâc, doar pe lungimea municipiului Chișinău.

La moment, se intervine pentru dezafectarea acestor obstacole, asigurându-se o capacitate cât mai mare de evacuare a apei, întru evitarea inundațiilor. Ministerul Mediului a solicitat tuturor reprezentanților APL să inspecteze zonele de evacuare a apei din localitățile rurale și urbane, eventual să înlăture (neîntârziat) aceste stăvilare formate din arbori căzuți, pentru a ajuta la prevenirea inundațiilor. De asemneea și proprietarii și deținătorii de bazine acvatice (în RM sunt peste 4000 de iazuri) sunt rugați să monitorizeze îndeaproape nivelul apei, asigurând după necesitate evacuarea controlată (și coordonată respectiv cu instituțiile abilitate) a apei, pentru evitarea ruperii digurilor și a provocării inundațiilor.

Cum a fost distrusă sera unui proprietar din Băcioi, de unde urma să recolteze 25 de tone de roșii

0

Ninsorile din ultimele două zile de aprilie i-au distrus tot ce a muncit în luni de zile. Proprietarul unor sere din Băcioi care până acum o săptămână spera că o să recolteze 25 de tone de roșii după ce a muncit mult pentru asta, nu mai speră. Cele 3 sere pe care le-a îngrijit luni de zile, peste noapte, au fost distruse de vijelie și ninsori, scrie protv.md.

Acum o săptămână bucuria era mare pentru un student din Băcioi, care luni de zile a muncit pentru a-și pune pe roate mica afacere. Proprietarul a amenajat trei sere de unde, până acum două zile, spera să cultive cel puțin 25 de tone de roșii.

Așa arătau serele exact acum o saptămână:

Însă nu a fost să fie. Ninsorile de noaptea trecută sunt un cosmar adevărat pentru proprietar. I-au distrus serele, iar cel mai probabil tânărul nu va mai recolta nici a patra parte din cele 25 de tone de roșii.