IFAD caută doi experți naționali în economia și managementul unităților agricole

0

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD în Republica Moldova a lansat o invitație de participare la concursul privind selectarea a 2 experți naționali în economia și managementul unităților agricole pentru consultanță și asistență tehnică a școlilor de câmp pentru fermieri la implementarea tehnologiilor conservative de lucrare a solului.

În baza unui concurs național, UCIP-IFAD va selecta 2 experți în domeniul economiei/managementului unităților agricole, care împreună cu experții în aplicarea Tehnologiei Conservative de Lucrare a Solului vor acorda asistență în domeniul implementării sistemului conservativ de agricultură. Fiecare expert va fi responsabil pentru acordarea asistenței consultative unui număr de până la 6 SCF. Experții vor fi selectați pe un termen de 3 ani, cu evaluarea performanței și contractare anuală. În sarcina Grupului de experți va fi acordarea de consultanță și asistență tehnică, monitorizarea loturilor demonstrative și ghidarea producătorilor agricoli în procesul de trecerea de la agricultura tradițională la agricultura conservativă, cât și organizarea seminarelor de informare și instruire în domeniul SCA.

Detaliile privind scopul, descrierea activităților, criteriile de eligibilitate, precum și condițiile de participare le găsiți pe pagina web: www.ifad.md/achizitii/ cu numărul de înregistrare 29/16/PRRECI.

Întrebările cu privire la Termenii de Referinţă pot fi transmise la adresa de email: [email protected].

Agriculture Job Offer: Market and product development manager in Republic of Moldova

0

“Angajator : SAATEN UNION ROMANIA SRL

SAATEN UNION is a European wide active seed company with headquarter in Germany.

SAATEN UNION is breeding, producing and selling seeds of all important agricultural species as wheat, barley, sunflower and maize.

We are currently looking for the best candidate to fulfill the position of Product and Market Development Manager for developing Saaten Union Romania products and increase sales of maize, sunflower-hybrids and winter cereals in Republic of Moldova.

Your tasks:

  • Maintain stable relationships with selected distributor, direct supporting our important customers;
  • Looking for new direct customers;
  • Participate in marketing strategy planning;
  • Professional variety consultancy at clients and officials: giving technical advice for correct and optimal use of Saaten Union products in order to generate demand;
  • Initiating and assistance at marketing activities (field days, symposions, our distributors managers training);
  • Writing and publication of articles in agricultural business reviews;
  • Monitor offers, price and discounts;
  • Monitor and analyze sales result;
  • Achieve sales target;
  • Provide timely and accurate forecasting;
  • Organising, supervising and evaluating field trials: screening, demo , and official testing;
  • Contact to testing units and authorities;
  • Identification and development of new Saaten Union varieties that are adapted to specific market conditions in Republic of Moldova;
  • Relationship with local breeders and potential research partners;
  • Close cooperation and communication with local SAATEN UNION – branches as well as with Saaten Union Romanian product managers and Export Department;
  • Weekly reporting and directly to Saaten Union Romania.

Skills and Experience:

  • University Education in Agriculture;
  • Minimum 3 years practice in Seed Business;
  • Experience within product marketing area;
  • Good personal initiative;
  • Good knowledge of Romanian, English and Russian languages;
  • Good command of computer MS Word, Excel, PowerPoint;
  • B Driving license;
  • Excellent negociation and customer relation skills;
  • Passion for sales and target-based performance;
  • Positive attitude and good communication skills;
  • Flexibility to respond to a range of different work situations;
  • Ability to work well under time pressure.

We offer:

Competitive salary package, fixed and variable bonus package, training, opportunity to work within a successfull multinational company.

Interested candidates may send the CV to the following email address: [email protected]. Only the selected candidates will be contacted”.

FOTO. VIDEO. Vinul Moldovei va fi prezent în cel mai mare Oraș al Vinului din lume

0

Vinul Moldovei îşi spune legenda în Franţa, la Bordeaux, în cadrul celui mai mare centru comercial al vinurilor din lume. Cu suportul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (ONVV) 12 companii vinicole autohtone au participat la inaugurarea Cite du Vin – noua emblemă culturală şi turistică a regiunii Bordeaux dedicată industriei vinului. Evenimentul de deschidere a fost onorat de prezenţa preşedintelui francez Francois Hollande, dar şi altor înalţi demnitari de la Paris.

Francois Hollande, Preşedintele Franţei: „Deschiderea Oraşului Vinului este un moment de mândrie pentru Franţa. Şi asta pentru că vinul face parte din patrimoniul nostru cultural şi gastronomic. Cite du Vin  va promova cultura vinului prin diversitatea pe care o oferă, iar Bordeaux va continua să îşi menţină statutul de capitală mondială a vinului”.

bordeaux-cite-du-vin-4

Concepută ca o destinaţie turistică, Cite du Vin este de o complexitate arhitecturală  inedită. Aceasta are o suprafaţă de peste 13 hectare şi cuprinde mai multe zone dedicate expoziţiilor, magazinelor, degustărilor, seminarelor tematice, restaurantelor etc. În cadrul oraşului se vor regăsi vinuri din toate colţurile lumii, inclusiv și vinuri din Republica Moldova, reunite sub brandul de țară Vinul Moldovei.  Primele cca 2000 de sticle de vin moldovenesc de la companiile Kazayak Vin, Vinăria din Vale, Suvorov Vin, Cricova, Castel MIMI, Purcari, Bostavan, Sălcuța, Fautor, Chateau Vartely, Maurt și Nisporeni au ajuns deja la Bordeaux. Acestea au fost selectate de către  reprezentanţii ONVV în baza criteriilor de calitate, dar şi a posibilităţilor de transportare în Franţa. Pentru companiile autohtone Oraşul Vinului reprezintă o platformă importantă de promovare la nivel internaţional, care le va oferi ulterior mai multe posibilităţi de a-și consolida prezența pe piețele externe și a-și crește exporturile.

Dumitru Munteanu, Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului: „Prezenţa noastră în Oraşul Vinului este de o importanţă strategică şi se aliniază Programului de Marketing și Promovare al ONVV,  prin care ne-am propus ca Vinul Moldovei să devină un simbol al calității și un brand recunoscut la nivel internațional. Se estimează că Cite du Vin va deveni un punct de atracţie anual pentru cca 450 de mii de vizitatori din întreaga lume, printre care turişti, importatori sau distribuitori etc. Acest fapt va permite ca Vinului Moldovei să câştige notorietate nu doar în Franţa, dar şi în alte state reprezentative pentru industria vitivinicolă. Vreau să aduc sincere mulţumiri Ambasadei Republicii Moldova în Franţa, graţie căreia Vinul Moldovei a beneficiat  de această oportunitate”.

Oraşul Vinului este deschis publicului larg, iar fiecare dintre vizitatorii săi va putea testa Vinul Moldovei în restaurantele dedicate, la degustări și ateliere. Astfel,  Vinul Moldovei va reuşi să-şi atingă obiectivele de marketing şi să-şi consolideze poziţia la nivel internaţional.

FOTO: elysee.fr
FOTO: elysee.fr

Parteneriat pentru promovarea Vinului Moldovei

Graţie culturii de vinificaţie seculare a Moldovei, suprafața plantațiilor de viță de vie, volumul producției anuale și rolul ţării noastre pentru industrie la nivel mondial, organizatorii au oferit Vinului Moldovei un loc onorabil în Cite du Vin, alături de ţări precum Franţa, Italia, Georgia etc. Acest parteneriat implică şi anumite obligaţiuni pe care ONVV şi le-a asumat la Bordeaux prin semnarea unei convenţii. Astfel, în următorii 3 ani, anual, ţara noastră va trebui să livreze în adresa Cite du Vin un stoc minim de 2500 de sticle de vin pe (alb, roșu, roz și spumant), produse de diverse companii autohtone. De asemenea, ONVV va trebui să ofere organizatorilor din Oraşul Vinului materiale informaţionale cu privire la turismul vitivinicol moldovenesc (cărți, articole din presă, CD-uri, documente etc.); să organizeze pe parcursul anului diverse degustări de vinuri moldovenești în toate spațiile de alimentație publică ale oraşului; să organizeze ateliere și întâlniri în jurul Vinului Moldovei etc. În acelaşi timp, managementul Oraşului va oferi ONVV spaţii comerciale pentru încheierea tranzacţiilor şi va facilita organizarea expoziţiilor tematice de vin şi turism vinicol pentru Vinul Moldovei, ceea ce va permite şi promovarea turismului în general, valorilor culturale naționale etc.

Cum a decurs construcția Cite du Vin.

Galerie Foto

FAO lansează un concurs de postere și filmulețe video dedicat Zilei Mondiale a Alimentației 2016

0

Copiii din întreaga lume sunt îndemnați să-și folosească creativitatea într-un concurs de postere și filmulețe video dedicat Zilei Mondiale a Alimentației 2016.

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) îndeamnă copiii lumii să vină cu idei prin intermediul unui concurs de postere și filmulețe video la nivel mondial, prin care să evidențieze modul în care schimbările climatice influențează  alimentația  populației în creștere a globului  – și ce putem face, împreună, pentru ca să depășim această provocare.

Se preconizează că numărul de oameni de pe planetă va ajunge la peste 9 miliarde până în 2050, iar FAO estimează că în acest context, producția mondială de alimente va trebui să crească cu 60 la sută, pentru a ține pasul. Între timp, fermele mici și de familie din lume – care produc o mare parte din alimentele pe care le consumăm – sunt printre cele mai afectate de temperaturile ridicate, secete și dezastre asociate cu schimbările climatice.

Iată de ce, FAO a ales pentru Ziua Mondială a Alimentației 2016, celebrată la 16 octombrie,  tema – „Clima se schimbă. Alimentele și agricultura trebuie să se schimbe și ele”.

Concursul dedicat Zilei Mondiale a Alimentației își propune să ofere copiilor posibilitatea de a explora această temă, de a-și exprima ideile cu privire la relația dintre schimbările climatice, alimentele pe care le consumăm și cauzele foametei – și de a le împărtăși cu ceilalți.

Copiii și adolescenții cu vârste între 5 și 19 ani sunt încurajați să se informeze despre tema Zilei Mondiale a Alimentației 2016 și să-și folosească imaginația pentru a elabora un poster în format digital, prin desen sau pictură. Dacă preferă, tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani pot produce un filmuleț cu o durată care să nu depășească 1 minut, și să-l încarce pe YouTube cu hashtag-ul #WFD2016VideoContest.

Pentru o sursă de inspirație în plus, FAO a făcut echipă cu bine cunoscutul grafician italian și designer Lorenzo Terranera pentru a crea o carte ilustrată pentru copii. În ea, cei mici vor recunoaște personajele lor preferate de basm și vor putea descoperi, într-o lume fermecată, soluții la provocările climatice.

Termenul limită de înscriere în concurs este 30 septembrie 2016.

Pentru a afla mai multe despre regulile concursului și modul de participare, vizitați pagina dedicată Zilei Mondiale a Alimentației 2016 – www.fao.org/world-food-day/2016/contest/en/ în limba engleză și www.fao.org/world-food-day/2016/contest/ru/ în limba rusă.

Despre Ziua Mondială a Alimentației

FAO sărbătorește Ziua Mondială a Alimentației în fiecare an, la 16 octombrie, pentru a comemora fondarea Organizației în 1945. Această zi este celebrată prin evenimente organizate în peste 150 de țări din întreaga lume, devenind una dintre zilele cele mai cunoscute ale calendarului ONU.

Fabrica de legume uscate Sunworld SRL angajează Director Achiziții, Director Comercial și Director Producție

0

SC DAL Consulting SRL din Iași recrutează pentru clientul său, SC SUNWORLD SRL, cu sediul social în municipiul Chişinău, în Republica Moldova, Director Achiziții, Director Comercial, Director Producție.

Director Achiziții

  • Studii superioare în domeniul management/economic/agronomic;
  • Experiență de minim 5 ani în coordonarea activităților de achiziții și aprovizionare, 3 ani în activitatea de achiziție materie primă agricolă;
  • Experiență în identificarea și contractarea de furnizori de produse agricole (legume) din străinătate;
  • Experiență în elaborarea, implementarea și monitorizarea planului de achiziții al unei  companii;
  • Cunoștințe privind legislația importurilor de legume.

Descrierea jobului – responsabilitățile angajatului:

  1. Analizează și prognozează necesarul de materie primă  în concordanță cu dinamica procesului de vânzare;
  2. Urmărește fluxul tehnologic pentru asigurarea la timp a necesarului de materii prime;
  3. Menține, evaluează și dezvoltă legaturile cu furnizorii actuali și potențiali, dezvoltă și gestionează soluții care asigură profitabilitatea relației de colaborare cu furnizorii;
  4. Asigură acțiunile de negociere pentru a optimiza condițiile de cumpărari prestabilite, pe baza politicii de achiziții a companiei, negociază prețurile și termenele de livrare pentru comenzi speciale.

Director Comercial

  • Studii superioare în domeniul management/marketing/comerț;
  • Experiență de minim 5 ani în coordonarea activităților de marketing  și vânzări;
  • Exp. în vânzări produse alimentare, cunoștințe privind legislația exporturilor de legume deshidratate;
  • Experiență în elaborarea și implementarea strategiilor și politicilor de marketing ale unei companii;
  • Experiență în elaborarea, implementarea și monitorizarea planului de vânzări și profit al unei  companii.

Descrierea postului – responsabilitățile angajatului:

  1. Promovarea/vânzarea produselor, dezvoltarea/gestionarea portofoliului de clienți împreună cu agenții de vânzări, coordonarea eficientă a activității agenților, negocierea și incheierea contractelor comerciale;
  2. Coordonarea și asigurarea procesului marketing – vânzare  în conformitate cu obiectivele  și procedurile organizaționale  și cu activitatea celorlalte departamente, implementarea strategiilor și politicilor de marketing stabilite în companie, implementarea și monitorizarea planului de vânzări și profit al companiei.

Director Producție

  • Studii superioare în domeniul tehnic/agronomie, experiență de minim 5 ani în activități de producție  legumicole/tehnologii legumicole/procesare legume;
  • Experiență în managementul producției, abilitatea de operare cu schițe și desene tehnice;
  • Cunoștințe privind planificarea activității de producție în funcție de planul stabilit;
  • Cunoștințe privind sistemele de management al calității/asigurarea siguranței alimentelor.

Descrierea postului – responsabilitățile angajatului:

  1. Coordonarea/asigurarea întregului proces de producție în conformitate cu obiectivele  și procedurile organizaționale , implicarea în toate procesele tehnologice de producție;
  2. Asigurarea la timp a activităților de service  și mentenanță a utilajelor și echipamentelor de producție;
  3. Asigurarea aprovizionării în timp util a producției cu materia primă necesară planului de producție;
  4. Avizarea documentației tehnice referitoare la producția de legume uscate.

Cerințe generale

Cu referire la candidați e necesar să dețină: Abilități foarte bune de operare pe calculator (Windows, Office, Excel, Internet); Cunoașterea limbii engleze, la nivel avansat, cunoașterea limbii ruse, constituie un avantaj.

Permis de conducere categoria B.

Beneficiile angajatului:

  • Salariu motivant + sistem de bonusare, traininguri de specialitate și susținerea în activitate;
  • Posibilitatea dezvoltării unei cariere de succes în domeniu.

Descrierea companiei

SC SUNWORLD SRL este o fabrică de legume uscate, cu o capacitate de 6000 de tone de produse uscate pe an, în comuna Valea Mare, raionul Ungheni, Republica Moldova.

Candidaţii interesaţi pot trimite până la data de 20.06.2016 un Curriculum vitae însoţit de Scrisoare de intenție pe adresa de e-mail [email protected]; [email protected], cu menţionarea postului pentru care aplică.

Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la numerele de telefon +373 68.11.22.68; +40 745 523 488.

Tocător resturi vegetale Zanon TFZ – versiune medie

2

Tocătorul TFZ versiune medie pentru tăierea ierbii și înlăturarea deșeurilor reprezintă un bun compromis între greutate (335 și 535 kg) și capacitatea de muncă în cm. (115 – 225).

Acest tocător pentru iarbă și butași este indicat pentru operatorii din sectorul agricol care sunt în căutare de o bună performanță la un preț accesibil pentru greutatea optimă: capacitatea raportului de muncă.

Echipamentul standart al tocătorului TFZ (versiune medie) pentru iarbă și deșeuri include un set de cuțite, cu dispozitiv de frânare a lamei reglabil, contra – cuțite, dispozitive de prevenire a accidentelor, în conformitate cu reglementările CE, roller reglabil în înălțime, centura reglabilă, secerătoare laterală, cutia de viteze cu roata liberă și capotă, care pot fi deschise.

La cerere, Zanon poate dota tocătorul cu arbore cardanic, unitate hidraulică pentru mișcare laterală, greble pentru autonivelarea deșeurilor colectate, guri de ventilație și trusă de scule la roata din spate disponibile.

Acesta este disponibil în 6 versiuni diferite în funcție de putere, de capacitatea de muncă în cm, de numărul de cuțite, de greutate și dimensiuni.

Poate fi folosit la mărunțirea ierbii, viței de vie, a cocenilor de porumb și floarea soarelui, arbuști nedoriți și crengi.

Datorită rollerului reglabil din spate, tocătorul poate fi utilizat pe toate tipurile de terenuri, inclusiv cele accidentate.

Model        Latime de lucru(mm) Putere necesara(CP) Nr.cutite”Y” (buc) Nr.cutite”L” (buc) Greutate(kg)
TFZ 1150 1150 30-50 28 14 335
TFZ 1300 1300 30-60 32 16 360
TFZ 1400 1400 35-60 36 18 390
TFZ 1600 1600 40-70 40 20 410
TFZ 1900 1900 50-70 48 24 440
TFZ 2250 2250 60-80 56 28 535
TFZ 2500 2500 80-100 64 32 590

FOTO. Bayer a prezentat la Taraclia rezultate impresionante la cultura de rapiță

0

Peste o sută de producători agricoli au participat vineri, 27 mai, la un nou seminar organizat de către compania Bayer CropScience (BCS). De data aceasta, ca locație a fost ales sudul Moldovei, și mai exact comuna Aluatul din orașul Taraclia. Aici este renumită gospodăria Agrogled SRL, cunoscută pentru creșterea și cultivarea culturilor de rapiță.

Igor Copacinschi, manager relaţii cu consumatorii finali BCS în R. Moldova, este unul dintre membrii organizatori ai acestui eveniment și cu această ocazie a ținut să vină și cu un mesaj către cei prezenți.

IMG_1468„Scopul acestei întâlniri este de demonstra producătorilor agricoli rezultatul produselor Bayer. Astăzi, ne aflăm pe teritoriul gospodăriei Agrogled, unde este semănat unul dintre hibrizii de rapiță ai companiei Bayer și care este prelucrat exclusiv după o tehnologie recomandată de companie. Și după cum observați vedem un câmp pe care avem ce arăta și de pe care se preconizează o recoltă de circa 4-4,5 t/ha de rapiță. Vrem să afirmăm încă odată că cei care respectă tehnologiile de la A la Z vor avea parte de astfel de rezultate. Da, e adevărat că în acest an se lucreaza mai ușor cu parteneri din sudul Moldovei deoarece aici cad mai multe precipitatii, dar avem și rezultate bune cu cei din nordul țării, unde precipitațiile nu au bucurat agricultorii. Și, totuși, în gospodăriile unde se menține lanțul tehnologic roada se anunță a fi bună”, a menționat Igor Copacinschi.

Managerul a ținut să mai precizeze și faptul că hibridul Vectra este unul dintre cele mai solicitate produse ale companiei. Datorită proprietăților sale destul de flexibile, acesta se adaptează repede la condițiile climaterice și poate fi semănat timpuriu, prin luna august, cât și mai târziu. O altă specificare este proprietatea de a se ramifica puternic de jos, astfel ascunde golurile ce se formează în câmp și denotă un potențial mare de recoltă.

Potrivit lui Igor Copacinschi, orice producător agricol care își permite să aplice tehnologia Bayer, vede eficacitatea produselor, și nu există îndoieli că pe viitor devine un client permanent.

Și Veaceslav Panicerschii, director Agrogled, a ținut să vorbească despre organizarea acestui eveniment.

IMG_1589„Ideea unui astfel de seminar a venit la inițiativa partenerilor de la Bayer și Agrostoc. Am stabilit împreună că e nevoie de o astfel de întâlnire pentru producătorii agricoli. Nu doar pentru a face schimb de experiență, dar și pentru a stabili contacte noi. De 6 ani, plantăm rapiță. Anul trecut din păcate am pierdut o parte din recoltă din cauza înghețurilor. Totuși, cu fiecare an, încercăm să prognăzăm și să riscăm, pentru că altfel nu e posibil să faci agricultură. Avem o echipă profesionistă, tehnică performantă și tehnologii ultra-moderne. Aceasta este cheia succesului nostru. Totuși, nu trebuie să uităm că noi cu toții suntem la mila Domnului. Așa că sperăm ca timpul să fie bun și ideal pentru toate culturile cerealiere și furajere”, a conchis antreprenorul.

La eveniment au fost prezenți producători agricoli atât din centrul, nordul și sudul Moldovei, cât și din localitățile din stânga Nistrului, precum și invitați din Ucraina: Alexandru Roshchupkin, manager pe vânzări de semințe de rapiță în Moldova și Ucraina și Anatolie Schichert, specialist în cultivarea acestei culturi.

IMG_1551Anatolie Schichert, specialist Bayer pe culturile de rapiță responsabil de Ucraina și Moldova, a ținut să menționeze și despre succesele companiei Bayer la nivel internațional. Anul acesta, compania se poate mândri cu primul hibrid patentat, rezistent la plesnirea pastaielor. Acesta a fost deja semănat cu succes în gospodăriile din Canada.

„Suntem siguri că în câțiva ani, mai exact în vreo 3-5 ani, acesta va ajunge și la noi. Până atunci, însă, cererea e pentru hibridul Vectra, care este conceput special pentru clima de la noi”, a mai adăugat specialistul.

IMG_1519Veaceslav Panicerschii: „Agrogled a fost fondată în 1999. De aproape 17 ani, prelucrează circa 12 mii ha de teren, dintre care 540 ha sunt cu culturi multianuale, precum viile. Restul sunt culturi cerealiere și tehnice care se întind pe teritoriul a 5 sate din preajmă: Taraclia, Cazaclia, Corten, Aluatul și Novosiolovca. Pentru acest an, avem însămânțate aproximativ 900 ha de rapiță, evident că cea mai mare parte cu semințe Vectra a companiei Bayer. Ne-am permis să folosim semințe și a altor producători, dar după cum vedeți, diferența e mai mult decât vizibilă”, a precizat acesta.

Nicolai Terzi este tehnologul Agrogled și a vorbit despre când e cel mai bine de plantat rapița. Tot el, ne-a dezvăluit că cea mai bună perioadă de semănare e cea de dinainte de ploi, nu după, cum s-ar crede. Totodată, a ținut să precizeze și despre alte produse ale companie Bayer care trebuiesc folosite, precum sistemele de îngrijire sau protecție, insecticidele și fungicidele pentru a obține rezultate bune.

Despre importanța și provocările acestui eveniment a vorbit și Semion Cerchez, agronom în domeniul protecției plantelor de la compania Bayer.

IMG_1487„Acest seminar reprezintă un nou succes pentru Bayer. În pofida precipitațiilor atmosferice din această săptămână, am riscat și am organizat și această vizită în câmp. Oamenii au venit, iar aceasta demonstrează că evenimentele prezintă interes în rândul producătorilor agricoli. Următorul va fi organizat în luna iunie în raionul Florești, la Bahrinești, unde producătorii agricoli vor avea ocazia să facă cunoștință cu unul dintre cei mai fideli parteneri ai companiei Bayer, care are un spectru larg de culturi de câmp”, a menționat Semion Cerchez.

Acest lucru o confirmă și Vladislav Munteanu, din localitatea Lebedenco, r-nul Cahul:

IMG_1578„E foarte frumos aici. Se vede munca depusă și rezultatul. Dacă se respectă tehnologiile, recolta va fi la cel mai înalt nivel. Să fim păziți de ploile cu grindină, unul dintre cei mai mari dușmani ai culturilor de rapiță. În rest, anul se arată a fi bogat” .

Ion Mereuță, reprezentant regional al cooperativei Agrostoc SRL., Sălcuța, Căușeni:

IMG_1581„Îmi amintesc că anul 2008 a fost cel mai bun an pentru culturile de rapiță. Și ceea ce văd aici îmi amintește de acel an. La fel ca și acum, atunci a fost aplicată tehnologia celor de la Bayer. În 2016 am riscat și am plantat și noi rapiță. Sperăm, de fapt, credem că la final, vom avea parte de o recoltă bogată.”

Aliona Chiseeva, agronom, Cumnuc-Agro:

IMG_1587„2016 se anunță un an bun pentru culturile de rapiță. Demult nu am văzut așa câmpuri frumoase. Noi nu am reușit să semănăm rapița din cauza secetei, dar în acest an, la sigur vom planta. Anul se anunță a fi bun nu doar pentru rapiță, dar și pentru mazăre, grâu, porumb și floarea soarelui. Am făcut tot posibilul din punct de vedere tehnologic, deja așteptăm recolta”, a menționat Aliona Chiseeva.

Producătorii de combustibili din biomasă vor beneficia de facilități fiscale

0

Producătorii de pelete și brichete, dar și cei care produc cazane pe biomasă ar putea beneficia în curând de o serie de facilități fiscale. Asta dacă parlamentarii vor vota în două lecturi prevederile legate de acest aspect care se regăsesc în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2016. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni realizate în Studioul Radio Sputnik Moldova de către vice-directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Denis Tumuruc.

Vice-directorul AEE a dezvăluit totodată care este scopul Agenției pentru Eficiență Energetică în Republica Moldova și cine sunt finanțatorii proiectelor elaborate de instituția respectivă.

Mai mult decât atât, Tumuruc a explicat de ce e necesar ca Republica Moldova să-și valorifice resursele de energie regenerabilă și biomasă, dar și care ar fi impactul valorificării resurselor de care dispune țara noastră în anii ce urmează.

Totodată, el a menționat că persoanele care depun dosare de aplicare la Programul de subvenționare a cazanelor pe biomasă pentru gospodăriile casnice și microîntreprinderi, ar putea să-și primească banii în doar o lună.

Cât de mult contribuie statul la susținerea producătorilor de pelete și brichete din țara noastră și ce măsuri ar trebui să întreprindă autorităților pentru a-i încuraja pe acești agenți economici, aflați din interviul realizat în studioul Radio Sputnik Moldova cu vice-directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Denis Tumuruc.

FOTO. Ziua Porților Deschise – eveniment inedit organizat de către AgroProfi pentru agricultori și familiile acestora

0

La sfârșitul săptămânii trecute, compania AgroProfi a organizat în premieră un eveniment inedit pentru producătorii agricoli, dar și familiile acestora. Peste 350 de persoane au pășit pragul centrului agrotehnic AgroProfi, unde au avut posibilitatea nu doar să afle mai multe informații despre cele mai noi și inovative utilaje din domeniul agriculturii, să le încerce, dar să și petreacă timpul într-o atmosferă mai degajată și prietenoasă, cu totul diferită de conferințele și expozițiile de care sunt obișnuiți. Pe lângă toate acestea, cei prezenți au avut posibilitatea să participe la tombole și concursuri, la care cei mai norocoși au plecat acasă și cu premii.

vladimir-ghiliov-agroprofiPotrivit lui Vladimir Ghiliov, director AgroProfi, această „zi a porților deschise” a fost organizată cu scopul ca producătorii agricoli să aibă posibilitatea să își petreacă timpul cu familia în cel mai plăcut mod și în același timp, de ce nu, să își stabilească noi relații de parteneriat.

„Evenimentul a fost organizat pentru toți clienții companiei pe care i-am invitat cu mare drag. Ne propunem ca ultima sâmbătă a lunii mai să fie inclusă pe agenda agricultorilor, drept o zi în care pot să vină la Stăuceni, la sediul companiei noastre, să petreacă timpul în cel mai frumos mod alături de parteneri. Această zi este dedicată exclusiv lor, iar prin astfel de evenimente, vrem să fim mai aproape de clienții noștri”, a ținut să mai precizeze directorul AgroProfi.

igor-ciudnii-agroprofiCe reprezintă compania AgroProfi a ținut să ne spună și Igor Ciudnîi, Șef secție vânzări și marketing, care a venit cu un mesaj către producătorii agricoli.

„AgroProfi este un dealer oficial și exclusiv al unor astfel de branduri precum CASE IH (SUA); Maschio-Gaspardo (Italia); Vaderstad (Suedia). Iar când vorbim despre tehnica Case IH, avem în vedere cele mai performante tractoare, combine și utilaje de prelucrare și semănare a solului. Când spunem despre Maschio-Gaspardo, aici nu putem trece cu vederea cele mai bune semănători de culturi cerealiere, iar cât privește brandul Vaderstad, e cel care vă propune cele mai inovative soluții și utilaje pentru prelucrarea solului. Toată tehnica este nouă, are certificate de garanție și are un randament înalt al productivității”, a adăugat Igor Ciudnîi.

Pe lângă utilajul performant, AgroProfi pune la dispoziția producătorilor agricoli și piese de schimb necesare tehnicii folosite.

 „Suntem gata să facem față oricărei provocări. Livrăm piesele de schimb la timp, în mai puțin de 72 de ore. Lucrăm în regim de urgență și doar pentru clienții noștri. Peste zeci de mii de unități pot fi găsite în depozitele noastre și toate sunt de cea mai înaltă calitate”, a mai concretizat șeful secției vânzări și marketing.

E de menționat și faptul că AgroProfi dispune și de un centru tehnic deschis recent. Potrivit reprezentanților companiei, este unul dintre cele mai moderne din țară, unde producătorii agricoli pot avea parte de cele mai bune servicii de reparație a tehnicii agricole.

fiodor-belicevicen-agroprofi „Suntem cei mai operativi din domeniu. Să oferi servicii 7 zile din 7, e un lucru nu prea ușor. Noi însă reușim să facem acest lucru. La AgroProfi veți găsi piese de schimb atât din SUA, cât și din Europa. Am optat pentru acest fapt ca să le dăm posibilitatea producătorilor agricoli să aleagă utilajul sau piese de schimb în funcție de posibilitățile lor. Totuși, din experiența ultimului an, am constatat că acest lucru e mai mult decât binevenit, întrucât la noi se adresează pentru suport tehnic și cei care au în dotare și utilaje ale altor branduri”, a adăugat Fiodor Belicevicen, Șef-inginer AgroProfi.

Pe parcursul anului 2016, angajații AgroProfi au reușit să presteze servicii de reparație în proporție de 80% din totalul de muncă, doar pe teritoriul sediului. Restul tipurilor de ajutor tehnic a fost acordat în cadrul gospodăriilor agricole.

„Sigur, rapid și calitativ” este motto-ul companiei și care promite că într-adevăr așa și sunt serviciile prestate de ei.

[youtube_sc url=”https://www.youtube.com/watch?v=oL3LUpMsBzw”]

 „Pot spune că evenimentul de astăzi este unul dintre cele mai plăcute și familiare. Avem parte de prea multe seminare teoretice. Aici însă, avem parte de discuții practice, de o atmosferă relaxantă, tocmai de ceea ce au nevoie și agricultorii uneori ”, a declarat Serghei Fortuna.

Și Scutelnic Ion, originar din Cantemir, este unul dintre vizitatorii noului sediu al celor de la AgroProfi. Tot el ne afirmă că este și client al companiei.

„Am reușit să procur de la AgroProfi câteva semănători și pot spune că sunt foarte calitative și bune în utilizare. Iar dacă știi cum să le întreții, ele îți vor servi ani buni la sigur. Compania a știut cum să intre în sufletul agricultorilor, nu doar prin tehnica prin care îi garantează activitatea, dar și prin deservirea și abordarea profesionistă a fiecărui client în parte”, susține dl Ion.

Gheorghe Panfil din Dondușeni e unul dintre producătorii autohtoni care are în dotarea sa una dintre cele mai performante combine ale companiei AgroProfi. Tot el afirmă că aceasta este foarte puternică și că are cele mai noi opțiuni posibile pentru o astfel de mașină.

„Când urci într-o astfel de mașinărie, ai impresia că ai fi într-un Mercedes al tuturor mașinilor agricole. Pe lângă cei circa 570 CP, are și un randament foarte înalt de producere cu pierderi minimale. Este bazată pe tehnologiile No-TILL. Recunosc că sunt unul dintre pionerii care a implementat-o în afacere și nu regret deloc. Au trecut timpurile pentru tehnologiile clasice, pentru pluguri. Astea sunt de domeniul trecutului. Toată tehnica cu care lucrez la moment este nouă. Da, e adevărat că implică mai puțină forță de muncă, dar, din păcate, instituțiile de profil de la noi au rămas cu mult în urmă față de noile tehnologii, din aceste motive sunt incapabile să „producă” specialiști care să facă față acestui domeniu. Eu, însă, încerc să investesc, atât în mine, cât și în ceea ce fac sau produc și cred că prin perseverența de care dau dovadă, am reușit să îmi construiesc o afacere în agricultură”, a subliniat Gheorghe Panfil.

IMG_1830Doamna Aliona este una dintre multele soții de agricultor care au fost prezente la eveniment. Din spusele ei, am aflat că această zi îi va rămâne pe mult timp în memorie.

„Un agricultor petrece mult timp pe câmp, în mare parte departe de familie. Este mereu pe la diverse conferințe, instruiri. Iar când soțul ne-a anunțat că în weekend vom merge la un eveniment cu toată familia, am fost extrem de entuziasmați. E foarte plăcut aici, e bine organizat, și cel mai important e că avem posibilitatea să petrecem timpul nu doar frumos, dar și util”, a conchis femeia.

AgroProfi promite că astfel de evenimente vor deveni tradiționale, dar până la noi întâlniri în acest format, puteți să-i găsiți aici: