VIDEO. MAC-P a lansat campania de promovare a fructelor din Moldova

0

În plin sezon al fructelor și legumelor, proiectul Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P) lansează campania de promovare a consumului de fructe și legume moldovenești.

Primul spot de promovare cu sloganul ”Crescute din dragoste” a fost postat în dimineața zilei de astăzi pe rețelele de socializare. Spotul a fost realizat de Atelierul lui Sergiu Prodan, PR și Publicitate, proiectul fiind finanțat de Banca Mondială, Guvernul Suediei și Facilitatea Globala de Mediu.

În imagini apare actorul Boris Cremene, care joacă rolul unui cumpărător într-un supermarket. Deși, merele moldovenești îi atrag atenția, el totuși le-ar prefera pe cele străine. Bărbatul, însă refuză să le cumpere când vede  mulțimea de oameni, care muncesc zi de zi pe câmpurile Moldovei, fețele dezaprobatoare ale cărora îl urmăresc insistent, pentru ca într-un final să opteze pentru ”5 kg 200 grame” de produse moldovenești.

„Toată lumea din acest spot este lume muncitoare și adevărată de la țară din câteva sate din Anenii Noi și din satul Răzeni. Că Boris Cremene își va juca impecabil rolul era clar din start. Dar că oamenii, ocupația cărora este munca în câmp, sunt actori atât de talentați, a fost o adevărată surpriză”, a scris regizorul filmulețului, Viorel Mardare, pe pagina sa de facebook.

Unul din obiectivele principale ale proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P) este acordarea fermierilor autohtoni specializați în creșterea fructelor și legumelor, suportului necesar  în crearea infrastructurii post-recoltă – construcția frigiderelor industriale, instalarea liniilor de sortare și ambalare, liniilor de uscare a fructelor, etc.

În cadrul campaniei urmează a fi realizte încă două spoturi. Varianta TV a spotului va fi difuzată în următoarele zile.

Mica afacere cu prepelițe care le asigură soților Buzilan din Cimișlia un profit mare

0

La început a fost un hobby, dar pe parcurs s-a transformat în afacere. Afacere cu „faraoni” și „japoneze”, care i-a determinat pe soții Buzilan din Satul Nou, raionul Cimișlia, să-și dezvolte, chiar și în condițiile actualei crize, o mică afacere care, într-un timp record, le-a adus un profit mare. Acum, când au simțit că se poate, crescătorii de prepelițe stau cu gândul la piețele europene.

Soții Aurel și Valentina Buzilan din Satul Nou, raionul Cimișlia, au pus pe picioare, în decursul unui an și jumătate, o afacere cu prepelițe. La început, cei doi s-au aventurat într-o glumă, la îndemnul fiului lor Viorel, din dorința de a avea un hobby și de a-și diversifica nițel preocupările lor pentru grădinărit. Mai târziu, însă, când au văzut că le iese, au investit toți banii câștigați din vânzarea legumelor în construcția spațiilor pentru creșterea prepelițelor, a bateriilor, în procurarea unui incubator performant pentru scoaterea puilor și în construcția unui abator pentru sacrificarea prepelițelor.

„Am cumpărat mai întâi 60 de capete de la un fermier din Bardar, dar, fiindcă nu am știut cum să le transportăm, am ajuns acasă doar cu 50. Multe secrete le-am învățat pe parcurs, din internet. A început să ne placă și am mai procurat un lot de 90 de prepelițe de două săptămâni și alte 120 de prepelițe adulte, de patru săptămâni”, povestește Aurel Buzilan.

„Foarte greu ne-a fost la început, când încă nu știam exact rețeta echilibrată a hranei necesare pentru creșterea acestui fel de păsări. Am avut noroc și am furat secretul de la un alt crescător, achitând bineînțeles și o sumă simbolică pentru această informație prețioasă. Dacă rețeta furajului nu corespunde, prepelițele cresc greu sau se ouă slab. Există furaje pentru prepelițe ouătoare și pentru cele de carne. Acum, când am experimentat și am pătruns în „culisele scenei” acestei afaceri  și avem deja la mână tehnicile testate cu succes la creșterea prepelițelor, am adoptat patru feluri de rețete, fiecare din ele având premixul său”, își completează soțul intrând în amănunte, dar fără dedesubturi, Valentina Buzilan.

Delicatese pentru localuri selecte

Dacă, la început, fermierii din Satul Nou creșteau ouă și carne pentru propriul lor consum, când a apărut surplusul de astfel de produse, s-au orientat spre piața locală, după care și spre cea din Chișinău. La momentul când au început a se ocupa cu creșterea prepelițelor, pe piața din sudul țării nu prea aveau concurență, căci, din necunoaștere, cu greu dacă se găsea vreun împătimit care să se aventureze în dezvoltarea acestei afaceri rentabile cu riscuri minime. Atunci vindeau oul cu un leu și era foarte rentabil. Așa că nu s-au gândit mult și au  procurat un incubator simplu ca să-și poată scoate puii lor de prepeliță și pentru a extinde numărul de capete.

Au ajuns să aibă, în scurt timp, în gospodăria lor circa 4-5 mii de păsări. Astfel încât au fost nevoiți să caute la modul cel mai serios unde să-și vândă producția. Au apelat la intermediari care, deși le ofereau un preț mai mic pentru ouă, de 60-70 de bani, le garantau o piață permanentă de desfacere. Soții Buzilan livrau săptămânal câte 4-5-6 mii de ouă de prepeliță în unitățile comerciale din Cimișlia și Chișinău, fiind prezenți și în continuare pe piața agroalimentară din Cimișlia.

Aurel Buzilan spune că s-au orientat din start pe creșterea prepelițelor pentru ouă, pentru că beneficiile cărnii de prepeliță sunt încă prea puțin cunoscute de consumatorii locali. „Cimișlienii, nu se știe din care motive, dau preferință în principal cărnii de porc, care este una nesănătoasă. Iar în capitală, deși lumea a început să aprecieze carnea de prepeliță, piața este monopolizată. În plus, piețele mari impun și cerințe mai mari, de aceea, am pornit construcția unui abator care să ne permită răcirea și vacuumarea producției conform standardelor de comercializare și de calitate. Căci în zona de sud nu există abatoare speciale pentru sacrificarea prepelițelor, care ar certifica producția de carne a crescătorilor acestui tip de păsări”, menționează fermierul.

Totuși, acesta se laudă că are deja formată, în centrul raional, clientela sa, pentru care taie păsări la comandă, comercializând carnea de prepeliță la prețul de 125 de lei kilogramul.

Următorul obiectiv: piața europeană

Deși lucrurile evoluau pozitiv, criza care s-a aprofundat și fluctuația din ultima perioadă a cursului euro le-a cam dat peste cap planurile. Vânzările au scăzut esențial, iar situația incertă de pe piața financiară și cea economică i-a făcut pe Aurel și Valentina Buzilan să reducă substanțial numărul de prepelițe până la 1500 de capete. Acum, vând pui în loc de ouă, pentru că e mai convenabil. „Decât să dai oul la intermediari cu 60 de bani, mai bine scoți pui de prepeliță și îl vinzi fiecare la prețul de 4-5 lei. Pornind de la aceste considerente, am achiziționat un incubator mai performant, care ne salvează”, spune fermierul de la Satul Nou.

Mai ales că, după spusele lui Aurel Buzilan, moldovenii încă nu cunosc ce înseamnă cifra „0” cu care este marcat fiecare ou de prepeliță produs de el. Marcajul zero vine să-l informeze pe cumpărător că este vorba de un ou crescut în mod natural, în condiții pur ecologice, ceea ce ar trebui să-l facă să fie foarte solicitat.

Din necunoaștere, dar și din lipsă de bani, moldovenii preferă totuși mai mult ouăle de găină, care sunt la același preș, dar mult mai mari. Însă valoarea nutritivă a oului de prepeliță este de trei până la patru ori mai mare decât a oului de găină. Oul de prepeliță conține 13 la sută proteine, comparativ cu 11 la sută în oul de găină, 140 la sută vitamina B1, comparativ cu doar 50 la sută în oul de găină și de cinci ori mai mult fier și potasiu.

Deși s-ar părea că, dacă nu ai piață de desfacere, pierzi interesul și te dezici, acest lucru nu se referă, în cazul nostru, și la soții Buzilan. Chiar dacă întâmpină pentru moment anumite greutăți, care îi împiedică să-și dezvolte în continuare afacerea, ei nu au de gând să se lase de ea. Visul lor se îndreaptă ambițios către posibilitatea de a accede pe piețele externe. Și, oricât ar fi de straniu, sunt gata să-și asume toate riscurile, numai ca să treacă la un nivel mai înalt, de la o mică afacere rurală la business pe picior mare.

Tocmai din aceste considerente, fondatorii societății comerciale „Valaurel–Com” SRL, Aurel și Valentina Buzilan, au profitat de ocazie și au devenit rezidenți ai Incubatorului de Afaceri din Cimișlia. Participă activ la tot felul de seminare și instruiri și speră că, prin intermediul acestei structuri nou-formate, vor putea accesa un program de granturi care le va permite să-și extindă afacerea cu prepelițe.

Material realizat de Gazeta de Sud în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.

Moldova și Belarus au încheiat șapte acorduri bilaterale

0

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și-a încheiat, astăzi, 17 iulie, vizita oficială de două zile în Republica Belarus, informează serviciul de presă al Președinției.

Șeful statului a discutat la Minsk cu omologul său, Aleksandr Lukașenko, aspecte ale relațiilor bilaterale, în cadrul cărora primează schimburile comerciale.

Cei doi șefi de stat au constatat cu satisfacție faptul că în ultimul an s-au intensificat raporturile comerciale între Republica Moldova și Republica Belarus, în special după vizita la Chișinău a președintelui Aleksandr Lukașenko în luna septembrie a anului 2014, când au fost stabilite un șir de măsuri de natură să faciliteze comerțul între cele două țări. Drept urmare, în primele 5 luni ale anului 2015, exporturile moldovene către Belarus s-au majorat cu peste 11 procente față de perioada similară a anului trecut, constituind aproape 50 de milioane de dolari americani. Schimburile comerciale anuale dintre cele două țări depășesc cifra de 420 de milioane de dolari americani.

Nicolae Timofti și Aleksandr Lukașenko au arătat că relațiile tradiționale economice dintre cele două țări pot evolua chiar dacă Republica Moldova și Republica Belarus aparțin unor spații economice diferite.

În timpul vizitei președintelui Timofti în Belarus au fost încheiate șapte acorduri bilaterale în domeniile comercial-economic, justiției, transporturilor, administrației publice și culturii.

Nicolae Timofti a avut întrevederi la Minsk și cu președintele Consiliului Adunării Parlamentare, Mihail Measnikovich, și prim-ministrul Andrei Kobeakov.

Șeful statului a vizitat, însoțit de oficiali moldoveni și belaruși, două întreprinderi industriale și un muzeu militar.

AZOTER – un nou tip de îngrășământ bacterian este disponibil acum și în Moldova

0

În ultimii zece ani, mediul şi terenurile agricole în calitate de produse de bază pentru producţia primară, sunt încărcate de folosirea intensivă a chimicalelor în formă de protecţie chimică a plantelor şi a îngrăşămintelor industriale, prin care se degradează calitatea terenului arabil. Rezultatul numărului mare de cercetări, ne atrage atenţia la faptul, că microflora bacteriană, care este necesară pentru sol se află pe cale de dispariţie. În  mare parte au scăzut microorganismele importante pentru sol, care asigură azot natural, s-a redus numărul de bacterii, care ajută la descompunere a celulozei în sol, precum a scăzut şi procesul natural microbiologic de eliberare a  fosforului din sol. Pentru a crea un mediu pentru o metabioză mai bună şi prin urmare să îmbogăţim solul cu azot natural şi fosfor, ne serveşte substanţa suplimentară AZOTER.

Produsele AZOTER®

După cum este cunoscut, bacteriile au un rol decisiv în menţinerea productivităţii solului: leagă azotul atmosferic şi-l dau la dispoziţia plantelor, ridică consumul de fosfat şi de potasiu prezent în sol, şi sprijină, de asemenea, descompunerea contaminanţiilor organici în sol.

Aceste funcţii de fapt  îndeplineasc trei tipuri de bacterii:

  1. Azotobacter Croococcum: bacterie de legare a azotului atmosferic, furnizează plantei azot suficient  în cursul perioadei de vegetaţie.
  2. Azospirillum Braziliense: de asemenea bacterie de legare a azotului atmosferic, care rezistă la temperaturi peste 30°C, astfel serveşte la aprovizionare cu azot şi în perioada de vară.
  3. Bacterium Megatherium: după reproducerea acestui microorganism în sol, sistemul de rădăcină al plantei permite primirea fosforului mobilizat, care există în sol, dar pentru plantă în formă inaccesibilă.

Produsul măreşte cu ajutorul bacteriilor reproducerea microorganismelor, care sunt responsabile pentru descompunerea celulozei şi astfel stimulează formarea potasiului.

Produsele AZOTER® conţin, de asemenea, celuloză solubilă în apă. După consumarea celulozei aduse aceste bacterii încep să degradeze şi mineralizeze resturile de plante, faptul prin care se eliberează microelementele şi macroelementele, care sunt legate de acestea.

Această  acţiune de coordonare a bacteriilor-legare de azot, care mobilizează fosforul şi care sunt capabile să degradeze celuloza este numită ştiinţific METABIOZĂ. Acest proces constituie o bază teoretică a produselor AZOTER®.

Îngrăşământ bacterian AZOTER®: Aprovizionarea N-P-K la cel mai înalt nivel

Fundaţia a familiei de produse AZOTER® este îngrăşământ bacterian AZOTER®.

Printre îngrăşămintele bacteriene existente are AZOTER® cea mai mare densitate de germeni, 10⁹ – 14⁹ de germeni pe ml. Pentru fertilizarea unui hectar de teren sunt suficienţi 10 litri de îngrăşăminte AZOTER®, deoarece acest îngrăşământ produce în sol o cantitate mare de bacterii utile, faptul prin care se ridică în mod semnificativ microflora bacteriană a solului.

Avantajele îngrăşământului AZOTER®

10 litri de îngrăşăminte cu bacteriile din sol AZOTER®  pe un hectar aduc sistemului de rădăcină a plantei 130 – 150 kg de azot, pun la dispoziţie 70 – 80 kg de fosfor din compuşii fosforului, care sunt inaccesibili pentru plantă şi mobilizează 30 kg de potasiu. Prin descompunere a rămăşiţelor de tulpină precum şi a  îngrăşământului verde şi de grajd se valorifică în continuare azotul, fosforul şi potasiul.

Germenii ale bacteriilor prezenţi în produs se ocupă nu numai de furnizarea N-P-K -ului, dar şi:

  • Mobilizează microelementele şi macroelementele;
  • Substanţele produse de bacteriile (Auxin, Gibberelin) măresc creşterea plantelor, vegetaţie, accelerează procesul de coacere a fructelor;
  • Vitaminele produse adaugă la plante rezistenţa împotriva bolilor;
  • Cresc rezistenţa împotriva secetei, sistemul de rădăcină a plantelor creşte cu  25%;
  • Bacteriile aduse şi activitatea lor cauzează renaşterea producţiei de humus;
  • Se îmbunătăţeşte structura, aerarea solului, precum şi prelucrarea terenului cu apă, iar terenul se afânează.
  • Produsul BIO
  • Produsul nu pune în pericol mediul, pănza freatică nu se contaminează cu nitraţi nici cu nitriţi;
  • Accelerează distribuirea miriştilor şi resturilor vegetale;
  • Efectivitatea economică a acestui produs constă în faptul de a reducere costurile pentru nutriţia plantelor şi totodată se reduc cheltuielile secundare pentru protecţie. Pe bază de utilizare, pe o perioadă mai lungă, a produsului AZOTER, la solurile optime a fost dovedit faptul, că se pot înlocui în totalitate îngrăşămintele industriale de tip N-P-K, iar producţiile pe hectar nu au scăzut.
  • În comparaţie cu îngrăşămint artificial este posibilă reducerea cheltuielilor cca 60%.

azoter2

AZORHIZ®: Efect dublu pentru plante de tip flori-fluturi

Forma extinsă a îngrăşământului AZOTER, specific potrivită pentru plante de tip flori-fluturi.  AZORHIZ este îngrăşământul bacterian cu dublu efect, care asigură o furnizare adecvată a azotului, care acţionează în formă de sprijin la formarea nodulului în sistemul de rădăcină, precum şi prin legarea azotului liber din aer. Cresc cantităţile produse de soiă, lucernă, mazăre şi fasole.

AZOTER-SC®: reuşita împotriva mucegaiului alb (Sclerotinia)

AZOTER-SC® conţine în afară de bacterii şi substanţe active prezente în îngrăşământ AZOTER® mucegai Coniothyrium minitans hiperparazit, care distruge mucegaiul alb existent în sol. Coniothyrium minitans nu afectează planta, dar limitează şi distruge formarea mucegaiului de tip sclerotinia în sol, care cauzează ofilirea plantei. Prin aceasta se creează un ajutor eficient pentru protecţia solului şi limitează formarea bolii de tip sclerotinia.

AZOTER-F®: lupta cu succes împotriva mucegaiului Fusarium

De asemenea, o formă extinsă a îngrăşământului AZOTER®, care serveşte pentru protecţia împotriva mucegaiului Fusarium. Produsul conţine mucegaiul parazitar Trichoderma viridae, care distruge sporii Fusaria deja în sol. În cazul în care această protecţie nu a avut loc deja în sol, atunci sporii de mucegai Fusarium se răspândesc, reduc cantitatea de substanţe nutritive plantei cu 25-30% şi produc micotoxine, care sunt toxice pentru oameni şi animale.

CARACTERISTICĂ, UTILIZARE ŞI DOZARE

Azoter este un lichid gros de culoare gri cu un miros caracteristic de melasă, specific pentru acest produs.

În special este potrivit pentru solurile cu conţinut de humus peste 1% şi cu pH valoare între 5,4 – 8,0. Deosebit de potrivit pentru solul calcic. Cel mai potrivit este să-l folosească pentru solurile semigrele. Nu este potrivit pentru solurile extreme (nisipoase, acide) şi pentru culturile, care se cultivă tehnologic sub folie, care sunt ca de ex.pepeni.

Folosind îngrăşământul AZOTER  pH valoare a solului se poate îmbunătăţii, din an în an, cu 0,1-0,2% în direcţia valorii neutre pH, ceea ce este optim pentru solul.

Îngrăşământul bacterian AZOTER® se foloseşte înainte de semănat. Folosirea ideală este cu 10 – 14 zile înainte de semănat. La temperaturi mai ridicate de 20  ̊C acest produs trebuie amestecat în sol în decurs de 1 – 2 ore, ca microorganismele să nu fie expuse pe un timp mai lung razelor solare. Se aplică prin modul de pulverizare a solului. Se dizolvă cu apă în proporţie de 1:30 – 1:50 l în funcţie de mecanismele de pulverizare. Combinarea produsului este bună, se poate amesteca şi aplica împreună cu erbicide şi fungicide, cu excepţia celor care conţin substanţe bactericide.

Doza recomandată este de 10 l pe 1ha (dar cel mai puţin 150 l de soluţie pregătită pentru 1ha), întrucât valorile declarate garantează efectul, care poate înlocui folosirea îngrăşămintelor industriale clasice. La această cantitate de dozare azotobacter şi azospirillium în mod regulat leagă azotul şi îl furnizează sistemului de rădăcină al plantei, care corespunde cu cca 130 – 150 kg azotului în substanţe nutritive.

În sistemul similar bac. megatherium eliberează fosforul legat, schimbă în sol tricalciumfosfat existent în dicalciumfosfat care este o formă solubilă în apă, şi astfel pune la dispoziţie nutriţie pentru cultură. Cantitatea de fosfor astfel eliberată corespunde la sfârşitul perioadei de vegetaţie cca 60 – 80 kg de fosfor în substanţe nutritive.

Reguli pentru siguranţă şi protecţia sănătăţii şi protejarea mediului

Manipularea cu produsul nu necesită măsuri speciale pentru a proteja sănătătatea şi mediul înconjurător. După terminarea lucrului cu acest produs e suficientă spălarea cu săpun şi apă caldă.

Livrarea şi ambalarea produsului

AZOTER este furnizat în ambalaje returnabile din PVC de  25 l, 30 l, 50 l, 60 l, care sunt marcate cu o etichetă. Produsul trebuie să fie depozitat în locuri uscate, răcoroase şi bine aerisite, separat de produsele alimentare, de hrană pentru animale, de produse farmaceutice şi de la ambalajele acestora. În timpul depozitării prelungite până la 3 luni, trebuie să fie asigurată temperatura de depozitare până la 5°C.

Valabilitatea produsului este de 90 zile de la data livrării.

Produsul AZOTER este aprobat pentru folosire în agricultura ecologică, înregistrat de compania internaţională BIOKONTROLL.
Producător: AZOTER s.r.o., SLOVAKIA, www.azoter.sk.

Distribuitor în Republica Moldova – JM Invest Group SRL
Tel: 022 009 774; Mob: 079 444 774, 068 744 884.
Email: [email protected]; Web: www.kinze.md

(P) – Advertorial

Paulownia, copacul – minune, cultivat și pe pământurile sudice ale Moldovei

0

Cu circa doi ani în urmă, locuitorii satului Andrușul de Jos, raionul Cahul, au observat la o margine de sat un teren agricol cu niște plante mai neobișnuite, cu frunze enorme, care s-au dovedit a fi arbori de Paulownia. Cunoscut și ca „Arborele prințesei”, Paulownia este un copac de esență tare, originar din China, considerat că ar avea cea mai rapidă creștere din lume.

Vasile Raru, de profesie agronom, a aflat de la niște cunoștințe de existența a unor astfel de copaci și, după ce a studiat profund informațiile din internet și despre multiplele posibilități de utilizare a lemnului acestui arbore, a hotărât că nu ar fi rău să încerce să dezvolte această afacere, aici acasă, în satul său natal.

„Copacii pe care îi vedeți aici în față se numesc Paulownia Cotevisa 2, o clonă obținută într-un laborator din Spania, regiunea Valencia. Paulownia este un copac cu o creștere foarte rapidă, dacă are condiții optime de dezvoltare. Am ales anume această specie din Spania, pentru că aceasta a fost creată anume pentru condițiile din Europa, îmbunătățindu-i-se în condiții de laborator randamentul și rezistența atât la temperaturi scăzute, cât și înalte (-33…+55 de grade Celsius). Ca să-i achiziționez, am făcut legătură cu laboratorul din Spania, am făcut comanda, pe care am primit-o în două săptămâni. Am luat cunoștință de tehnologia de prelucrare și întreținere și astfel, cu doi ani în urmă, am plantat acești copaci. După cum vedeți, au circa 4-5 metri înălțime, rezultat obținut fără adaosuri chimice sau alte îngrășăminte, totul fiind natural”.

Potrivit agricultorului, nici suma investiției făcute nu a fost una foarte pipărată, prețul unui arbore, care a inclus și taxa de transport, ajungând până la 4 euro.

Din spusele lui Vasile Raru, mai aflăm că Paulownia, de fapt, nu este o cultură pretențioasă și nu necesită investiții mari pentru îngrijire: „Este un copac cu un lemn foarte fin, care nu formează noduri și se usucă foarte rapid în mod natural, adică nu necesită cheltuieli suplimentare pentru această procedură”.

Prețul unui arbore, care a inclus și taxa de transport, ajunge până la 4 euro.
Prețul unui arbore, care a inclus și taxa de transport, ajunge până la 4 euro.

Alte curiozități despre copacul-minune, aflate din discuția cu agricultorul, au fost următoarele: capacitatea de refacere a tulpinilor după iarnă, dar și după tăiere, nu trebuie replantat, noul copac refăcându-se din tulpina tăiată, de unde și supranumele de copacul phoenix. Aceasta înseamnă că se poate recolta între 3 si 5 rotații de creștere, fără a fi nevoie de replantare; lemnul obținut este cel mai ușor lemn de esență tare de culoare alb-gălbuie, argintie sau brun deschis, în funcție de soi, este foarte rezistent, dar și estetic, fiind folosit industrial pentru confecționarea de: instrumente muzicale, jaluzele, mobilier de lux, podele, iahturi, avioane ușoare etc.; ramurile care rezultă din curățarea copacului toamna sunt folosite pentru peleți și brichete ecologice, având punctul de aprindere foarte ridicat, în jur de 400 de grade Celsius, în comparație cu lemnul obișnuit, care are punctul de aprindere în jur de 200 de grade Celsius; ca lemn de foc, se comportă excelent: are o putere calorică de 3680 KJ (de exemplu, 2 kg de lemn Paulownia este echivalent cu 1 litru de motorină).

Pe lângă toate astea, Paulownia mai este și un melifer de calitate superioară, cu flori numeroase, parfumate, care atrag cu ușurință roiurile de albine. Se zice că calitatea mierii este superioară celei de salcâm. Acești arbori încep să înflorească la începutul primăverii și floarea rezistă cel puțin o lună.

Ca să-și lărgească afacerea, Vasile Raru a mai plantat 70 de ari cu copacul – minune. El susține că, pentru o creștere și o dezvoltare mai rapidă a copacilor, ar fi nevoie de un sistem de irigare cu picurare, însă în prezent nu dispune de surse financiare suficiente pentru aceasta.

Material realizat de Gazeta de Sud în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.

Viceministrul Vlad Loghin pregătește terenul pentru livrarea în Canada a primului lot de prune moldovenești

0

În contextul eforturilor întreprinse de autoritățile moldovenești, în vederea diversificării piețelor de desfacere pentru produsele agroalimentare autohtone, începînd cu 16 iulie curent, viceministrul agriculturii și industriei alimentare, Vlad Loghin, efectuează o vizită de lucru, de cîteva zile, în Canada, informează serviciul de presă al MAIA.

În cadrul primei întrevederi la sediul central al Agenției canadiene pentru siguranța alimentelor din Ottawa, viceministrul a discutat cu Șeful Direcției biosecuritate a plantelor și silvicultură, Gregory Wolff, subiecte de interes comun, inclusiv procedurile necesare demarării controlului fitosanitar în scopul autorizării importului de prune din Republica Moldova.

Oficialii au salutat stabilirea unui dialog direct dintre Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor din Republica Moldova și instituția omoloagă din Canada. În acest scop, reprezentantul Agenției canadiene, a confirmat disponibilitatea pentru demararea procesului de expertiză fitosanitară și a încurajat partea moldovenească să urgenteze pregătirea și expedierea în adresa partenerilor canadieni a întregului pachet de informații solicitate anterior de CFIA.

Au fost discutate, de asemenea, etapele ulterioare ce urmează a fi parcurse pentru a permite livrarea în Canada a primului lot de prune din Republica Moldova.

Printre alte subiecte abordate de interlocutori au fost: mecanismele oportune de colaborare între cele două agenții specializate, care ar permite o cunoaștere mai bună a cerințelor pieței canadiene pentru importul fructelor și legumelor proaspete, și stabilirea unui mecanism de schimb de experiență între specialiștii în domeniu.

Despre importul vinurilor moldovenești în Canada, viceministrul a discutat în cadrul intrevederii cu reprezentanţii Societăţii de stat pentru alcool din Quebec  (SAQ), cu sediul la Montreal, a cincea cea mai mare companie din lume după volumul băuturilor importate. Cca 80% din băuturile aduse pe piața locală de SAQ constituie vinuri, consumătorii din Quebec fiind cunoscuți prin cultura tradițională a consumului de vinuri față de alte subiecte federale ale Canadei. Mai mult, în ultimii ani se atestă o sporire semnificativă a interesului consumătorului pentru o gamă mai diversă de produse comercializate.

Reprezentanții SAQ au comunicat delegației din țara noastră despre faptul că trei mărci de vinuri din Republica Moldova au trecut cu succes prima etapă de selectare desfășurată de SAQ și, după îndeplinirea formalităților necesare, urmează a fi suspusă unei expertize organoleptice, care va permite ulterior, livrarea primului lot  de vinuri moldovenești pe piața din Quebec.

Programul vizitei viceministrului Vlad Loghin, organizat cu suportul Ambasadei Republici Moldova în Canada, prevede în continuare, o serie de  întâlniri cu potențialii importatori de produse agroalimentare din Republica Moldova.

„Pachetul agricol” a fost înregistrat în Parlament

0

Proiectele legislative de dezvoltare a agriculturii și de susținere a producătorilor agricoli autohtoni, elaborate de Comisia specială parlamentară, au fost înregistrate în Parlament, informează Moldpres cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Ieri a avut loc ultima ședință a Comisiei speciale pentru elaborarea și aprobarea de către Parlamentul Republicii Moldova a pachetului de modificări legislative în vederea susținerii agricultorilor, în cadrul căreia deputații au semnat ”pachetul agricol”.

Speakerul Andrian Candu a menționat că proiectele de acte normative, elaborate de Comisie ținînd cont de propunerile agricultorilor, vor fi discutate săptămîna viitoare în cadrul comisiilor și ședinței plenare a Parlamentului.

”Săptămîna viitoare întreg «pachetul agricol» se va regăsi pe agenda Parlamentului pentru a fi votat în prima lectură, sper de către deputații din toate fracțiunile parlamentare. Astfel vom depăși o primă etapă din promisiunile făcute agricultorilor”, a declarat Președintele Parlamentului.

Potrivit speakerului, Comisia își va relua activitatea în toamnă pentru a elabora proiectele de legi referitoare la majorarea Fondului de subvenționare în agricultură și crearea unui mecanism de creditare profitabilă pentru agricultori. ”Sînt optimist în găsirea unor soluții pentru aceste două probleme. Proiectul de lege cu privire la creditul agricol a fost elaborat și urmează a fi discutat cu instituțiile financiare și bancare, iar majorarea Fondului de subvenționare se poate face prin rectificarea bugetului de stat, odată cu învestirea noului Guvern”, a menționat Andrian Candu.

”Pachetul agricol” vine cu soluții pentru 5 dintre problemele identificate de agricultori împreună cu autorități. Un prim proiect de lege instituie, începînd cu 1 ianuarie 2015, cota 0 la plata impozitului pe venit, pe un termen de 3 perioade fiscale consecutive, cu condiția reinvestirii profitului în agricultură, precum şi pentru procurarea resurselor necesare producerii agricole.

Cel de-al doilea proiect propune modificarea metodologiei formării prețurilor la produsele petroliere și reglementează dreptul de import al motorinei de către agricultori pentru consum propriu. Potrivit noilor prevederi, aflate în corespundere cu practica europeană, prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale se vor calcula avînd ca punct de reper valoarea cotațiilor medii Plattʼs FOB MED, recalculată în moneda națională. La respectiva valoare vor fi adăugate costurile primare de tranzacționare aferente operațiunii de import, cota accizelor, a TVA, precum și marja comercială specifică, stabilită anual de ANRE, care cuprinde valoarea cheltuielilor și a pierderilor înregistrate la comercializarea produselor petroliere.

Al treilea proiect propune modificarea cadrului juridic pentru a asigura participarea reprezentanților asociațiilor de profil, inclusiv ramurale, a producătorilor agricoli în consiliile de observatori care să monitorizeze alocarea fondurilor agricole, inclusiv pentru proiectele naționale în agricultură. Această prevedere va asigura lupta cu fenomenul de corupție și monopol în gestionarea și administrarea resurselor financiare oferite prin programe naționale și de asistență externă în domeniul agricol.

Un alt proiect de lege reglementează introducerea unor norme de reglementare care să combată întîrzierea plăților în tranzacțiile comerciale ale produselor alimentare. La propunerea agricultorilor, proiectul de lege elaborat prevede că termenul de plată pentru produsele agroalimentare ușor perisabile nu poate fi mai mare de 30 zile calendaristice, din momentul livrării produselor agricole de către furnizori.

Parlamentarii mai propun aplicarea unor măsuri de salvgardare la importul unor produse, pentru a proteja producătorul local.

Reprezentanții producătorilor agricoli au salutat elaborarea ”pachetului agricol” și decizia deputaților de a vota săptămîna viitoare în prima lectură respectivele proiecte de legi.

”Parlamentul a dat un exemplu clar că și în Republica Moldova societatea civilă poate colabora cu autoritățile. Le mulțumim deputaților pentru efortul depus, chiar dacă mai este loc pentru îmbunătățirea cadrului legal. Important este ca fermierii să aibă condiții bune de activitate, iar, cu sprijinul Parlamentului, să le asigurăm și cadrul de dezvoltare”, a menționat Valeriu Cosarciuc, președintele Federației Naționale a Fermierilor.

Săptămîna viitoare, Comisia specială pentru elaborarea și aprobarea de către Parlamentul Republicii Moldova a pachetului de modificări legislative în vederea susținerii agricultorilor va prezenta în plenul Parlamentului raportul de activitate.

Comisia specială pentru elaborarea și aprobarea de către Parlamentul Republicii Moldova a pachetului de modificări legislative în vederea susținerii agricultorilor a fost creată la inițiativa speakerului Andrian Candu, prin Hotărîrea Parlamentului nr. 103 din 21 mai 2015. Comisia, constituită din 10 deputați din toate fracțiunile parlamentare, urma să propună, pe parcursul lunii iulie 2015, proiecte legislative în vederea dezvoltării agriculturii și susținerii producătorilor agricoli autohtoni.

VIDEO. Legumele de la Zahorna, la mare căutare

0

Patriot, filolog, pădurar şi agricultor. Pe parcursul vieţii, Ion Burez din satul Zagorna, raionul Şoldăneşti, a schimbat mai multe profesii ca să se oprească la ocupaţia cea mai reprezentativă a neamului moldovenesc – agricultura. Fermierul deja de un deceniu îşi dedică tot timpul plantării legumelor. Susţinut de familie, Ion Burez intenţionează să-şi extindă afacerea şi să-şi comercializeze producţia şi în UE.

Ion Burez s-a născut şi a crescut în satul Zahorna. După absolvirea şcolii din localitate, s-a înscris la Universitatea „Aleco Ruso” din oraşul Bălţi, la facultatea de filologie. Dorul de casă l-a determinat să se întoarcă la baştină. Timp de trei ani, Ion Burez a activat la şcoala din satul natal în calitate de profesor de limbă şi literatură română. Activitatea pedagogică a fost urmată de cea de pădurar.

Dar nu pentru mult timp. După şase ani de linişte în crâng, el a fost nevoit să revină la clasele cu copii zgomotoşi. În acest răstimp, nu a uitat pământul. Pe terenul de lângă casă, el şi soţia plantau diverse legume. Pentru a reduce din cheltuieli, ei creşteau şi răsaduri. În plus, a construit şi un bazin acvatic pentru irigare. Aşa s-a lansat în businessul agricol. După cum povesteşte agricultorul, debutul în agricultura a fost dificil pentru el.

Dragostea pentru pământ şi insistenţa care îi este proprie, însă, l-au ajutat să depăşească obstacolele. Exact ca Ion din opera scriitorului Rebreanu este şi Burez junior. Deşi studiază medicina la universitate, vrea să lucreze la ţară, să-şi ajute părinţii. Asta, însă, nu înseamnă că vrea să abandoneze doctoria. Ion spune că şi feciorul intenţionează să-şi deschidă o mică afacere în legumicultură.

Gospodarul din Zagorna insistă că menirea lui nu rezidă doar în a se îmbogăţi. El vrea să ajute şi localnicii. La moment, în afacerea lui sunt antrenaţi trei consăteni. Pe viitor, speră să angajeze mai mulţi oameni. Printre altele, acesta a fost şi principalul scop când s-a balotat la funcţia de primar la alegerile locale generale din 2015. Intenţia lui era să instruiască localnicii despre posibilităţile de a trăi bine şi acasă.

La ora actuală, Ion Burez cultivă vinete, ardei de mai multe soiuri, varză şi roşii. El a recunoscut că şi-ar dori să-şi extindă spectrul de legume. A experimentat cu mazărea. Anul viitor, ar vrea să cultive conopidă, varză chinezească şi salată verde. Potrivit lui Ion Burez, agricultura nu este o ocupaţie anevoioasă, precum o consideră alţii.

Indiscutabil, în cei 13 ani de activitate, a investit sume enorme de bani, dar şi-a atins scopul, spune bărbatul. El mai susţine că are de toate. Chiar dacă şi-ar dori un frigider, el înţelege că această doleanţă este încă de domeniul fantasticului. Actualmente, Ion Burez are o grădină pe un teren de două hectare. Bărbatul duce negocieri cu gospodari din partea locului pentru a-şi extinde suprafaţa agricolă.

Un reportaj realizat de echipa postului local de televiziune ImpulsTV în cadrul proiectului MOLDOVA+.