Rusia dispusă să accepte importul de fructe din Moldova

0

Rusia este gata să permită livrărea cireșelor, prunelor, piersicilor, nectarinelor, caiselor, se precizează într-un comunicat publicat, marți, de Rosselihoznadzor, transmite Sputnik.md

O declaraţie privind posibilitatea reluării livrărilor a făcut adjunctul șefului Rosselihoznadzor, Iulia Șvabauskene, în cadrul unei discuții telefonice cu directorul Agenției Naționale pentru Securitatea Alimentelor din Moldova, Iurie Carp.

Discuţile au fost iniţiate la solicitarea părții moldovene, care și-a exprimat interesul în ceea ce priveşte furnizarea fructelor sâmburoase pe piaţa din Rusia, comunică serviciul de presă al Rosselihoznadzor-ului.

Șvabauskene a explicat că livrările de cireșe, prune, piersici, nectarine și caise ar putea fi permise de Rosselihoznadzor doar după ce experții ruși vor vedea cum funcţionează Agenția Națională pentru Securitatea Alimentelor din Moldova, inclusiv subdiviziunile sale raionale.

Partea rusă intenționează să monitorizeze în acest caz securitatea biologică a zonelor de cultivare, dar și mecanismele de certificare fitosanitară a produselor exportate.

În cadrul discuțiilor telefonice s-a ajuns la concluzia că termenele de efectuare a inspectării vor fi stabilite pe parcurs. Deocamdată, Rosselihoznadzor așteaptă de la ţara noastră materiale cu privire la volumul de producție al unor tipuri de produse alimentare vegetale, dar și rezultatele monitoringului fitosanitar sistematic al zonelor de cultivare a acestora din ultimii trei ani.

Uniunea Europeană oferă asistență pentru dezvoltarea infrastructurii calității și facilitarea accesului mărfurilor autohtone pe piața UE

0

Viceprim-ministrul, Stephane Bride, ministru al Economiei, a participat, astăzi, la lansarea proiectului twinning „Consolidarea capacităților în sectorul standardizării și metrologiei conform celor mai bune practici a statelor membre UE”. La eveniment a participat șeful Delegației UE în RM, Pirkka Tapiola, ambasadorul Germaniei în RM, Ulrike Knotz, reprezentanți ai instituțiilor de resort.

Scopul proiectului este de a dezvolta capacitățile Ministerului Economiei și instituțiilor din domeniul standardizării și metrologiei, Institutului Național de Standardizare (INS) și Institutului Național de Metrologie (INM) în aplicarea celor mai bune practici în aceste domenii și pentru a furniza servicii în conformitate cu standardele internaționale.

Vicepremierul a mulțumit Uniunii Europene pentru susținerea oferită, remarcând importanța aplicării standardelor europene de calitate pentru produsele autohtone: „În contextul implementării Acordului de Liber Schimb RM-UE, dezvoltarea infrastructurii calității, prin consolidarea capacităților Institutului Național de Standardizare și a Institutul Național de Metrologie, reprezintă un pas important în asigurarea accesului mărfurilor moldovenești pe piața europeană”.

La rândul său, șeful Delegației UE în Moldova, Pirkka Tapiola, a afirmat că Uniunea Europeană va continua să ofere asistență Republicii Moldova pentru ca produsele moldovenești să atingă standardele de calitate europene, așa încât să devină competitive atât pe piața UE cât și pe cele internaționale.

În cadrul acestui proiect, experți europeni din cadrul Institutului Național German de Metrologie, Biroului Român de Metrologie Legală, Institutului Național German de Standardizare,  Asociației de Standardizare din România, vor oferi consultanță instituțiilor responsabile de asigurarea infrastructurii calității din țara noastră.

Proiectul twinning „Consolidarea capacităților în sectorul standardizării și metrologiei conform celor mai bune practici a statelor membre UE” are un buget de 1.1 milioane euro și urmează a fi implementat pe o perioadă de 2 ani. Proiectul este finanțat de UE și va fi implementat de un consorțiu din Germania și România.

Ministrul Agriculturii pentru eliminarea pesticidelor periculoase și promovarea agriculturii mai sigure

0

Ministrul Agriculturii Ion Sula a participat la  lansarea operaţiunii de salvgardare şi eliminare durabilă conform cerinţelor de protecţie a mediului,  a peste 400  tone de pesticide învechite, aflate în depozitul de pesticide din s. Paşcani, raionul Criuleni.

Operaţiunea este realizată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).

Cu această ocazie  Ministrul a subliniat progresele  înregistrate în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea  capacităţilor de eliminare a produselor chimice periculoase din fostul  spaţiu  sovietic,  ca  model  de  abordare  şi prevenire  a poluării  cauzate  de utilizarea  pesticidelor”, menţionînd aportul şi eforturile considerabile a celor implicaţi  în procesul de eliminare a stocurilor de pesticide învechite.

Printre cei vizaţi au fost nominalizaţi reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerului Mediului, autorităţilor locale, Organizaţiilor Societăţii Civile, Organizaţiei Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) şi Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

Astfel, pe lîngă reducerea riscului parvenit de la deşeurile periculoase, proiectul  contribuie la consolidarea managementului ciclului de viaţă al produselor chimice, utilizate în agricultură. Scopul acestuia este de a îmbunătăţi gradul de conştientizare în rîndul factorilor de decizie şi a publicului.

Proiectul este implementat într-o strânsă colaborare între autorităţile guvernamentale, societatea civilă (atît la nivel naţional, cît şi internaţional), împreună cu partenerii și experţii internaţionali.

Banca Mondială va acorda un credit în valoare de 12 milioane de dolari pentru producătorii de mere, prune și struguri

0

Asociația Internațională pentru Dezvoltare va acorda Republicii Moldova un împrumut în valoare de 12 milioane de dolari SUA pentru implementarea proiectului ”Agricultura Competitivă”.

Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de finanțare a fost aprobat astăzi de Guvern, comunică MOLDPRES.

Ion Sula, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare a declarat la ședința Executivului că proiectul are drept obiectiv diminuarea efectelor restricțiilor impuse de Federația Rusă în anii 2013-2014, prin acordarea compensațiilor producătorilor agricoli care au cultivat mere, prune și struguri.

În cadrul proiectului vor fi eligibili producătorii care dețin plantații horticole de până la 15 hectare.

Prevederile Acordului de finanțare adițională vor fi implementate în perioada 1 iulie 2015 – 1 iulie 2017. Împrumutul este acordat pentru un termen de 25 de ani, cu o perioadă de grație de cinci ani.

Proiectul urmează a fi adoptat de Parlament.

Moldova cere Rusiei ridicarea interdicției la importul de fructe

0

Republica Moldova a trimis o cerere oficială guvernului rus cu privire la ridicarea interdicției la importul de piersici, caise, cireșe și alte fructe, informează Traders-union.ru

Anul trecut, sectorul agricol din Moldova a avut pierderi în valoare de 250-300 de milioane de dolari din cauza embargoului Moscovei la importul de mere în Federația Rusă.

Purtătorul de cuvânt al Rosselkhoznadzor, Alexei Alekseenko a spus că părțile au convenit să evalueze conformitatea exporturilor moldovenești la toate standardele și normele de securitate, după care va fi luată o decizie cu privire la posibilitatea de a importa produse.

În august 2014 Rusia a refuzat  importul de bunuri din Republica Moldova: produse din carne, mere, fructe și legume, conserve și alte – din cauza semnării Acordului de Asocier cu UE privind zona de liber schimb.

Drept rezultat, guvernul rus a introdus taxe de import suplimentare, care restricționează comercializarea produselor moldovenești pe piața rusă.

Roada de mere va fi mai mică în acest an, susțin pomicultorii

0

Recolta de mere din anul curent va fi mai mică ca în alţi ani. Pe pomi se observă puţine fructe, floarea a căzut din cauza secetei de la sfârşitul anului trecut, dar şi pentru că pe copaci au rămas neculese multe fructe din recolata anului trecut. Mihai Ţurcanu, pomicultor din raionul Floreşti, a declarat pentru IPN că şi seceta de acum afectează fructele care se formează pe copaci.

Referindu-se la preţul cu care sunt vândute acum merele pe piaţă, de peste 20 de lei kilogramul, Mihai Ţurcanu a spus că scumpirile sunt dictate de deficit. Din cauza embargoului rusesc şi pentru că nu aveau condiţii de păstrare, producătorii şi-au vândut în toamnă merele foarte ieftin fabricilor de procesare.

Iurie Fală, directorul executiv al Asociaţiei Moldova-Fruct, a declarat pentru IPN că acum depozitele producătorilor de mere sunt „măturate”. Faţă de anii precedenţi, în 2014 producătorii au direcţionat spre procesare peste 240 de mii de tone de mere, comparativ cu circa 90 de tone în alţi ani. Ulterior mere au mai fost exportate în statele UE sau alte ţări, iar la începutul primăverii câteva zeci de tone au ajuns şi în Rusia.

Guvernul Poloniei, ca reacţie la embargoul impus de ruşi, a procurat majoritatea merelor de la producătorii săi, ceea ce a dus la majorarea preţurilor la merele poloneze, iar merele moldoveneşti, pentru că aveau un preţ mai bun, au fost procurate de cei care anterior importau din Polonia. Respectiv, pe piaţa locală s-a format un deficit de mere, ceea ce a şi dus la creşterea semnificativă a preţurilor, a mai spus Iurie Fală.

Potrivit producătorilor, în anii precedenţi, în această perioadă merele costau de la 3 până la 6 lei per kilogram. Acum preţul ajunge şi la 25 de lei.

Nivelul umidității solului în scădere. Seceta afectează culturile de primăvară

0

Seceta înregistrată în ultima perioadă afectează culturile de primăvară. Potrivit specialiştilor, nivelul umidităţii solului a scăzut considerabil în luna mai, iar din această cauză, cel mai mult au de suferit porumbul, floarea-soarelui și sfecla de zahăr, transmite PublikaTV.

Datele Serviciului Hidrometeorologic de Stat arată că pe o bună parte din teritoriul țării solul este uscat până la 20 de centimetri adâncime.

Cele mai afectate sunt raioanele Soroca, Fălești și Glodeni. În sudul țării, seceta afectează, în special, raioanele Leova, Comrat, Basarabeasca și Ștefan-Vodă.

Pe parcursul săptămânii trecute, nivelul precipitațiilor a fost sub norma admisibilă. Potrivit meteorologilor, în următoarele zile vor cădea ploi slabe care nu vor schimba însă esenţial situaţia.

„Porumbul şi floarea soarelui absorb o cantitate mare de apă din sol, în această perioadă, deoarece procesul de creştere este foarte intens.Precipitațiile care vor cădea în următoarele zile vor fi de scurtă durată şi vor ameliora puțin situația, dar nu vor duce la creșterea umidității solului”, a declarat șeful Centrului Monitoring Agrometeorologic, Tatiana Mironova.

Sărbătoarea căpșunii și a mierii la Sadova Călăraşilor

0

Direcția Agricultură din Călărași organizează un eveniment inedit și, totodată, așteptat de multă lume. Este vorba de „Sărbătoarea căpșunii și a mierii”, care se va  desfăşura la Sadova Călăraşilor, pe 7 iunie, cu începere de la ora 9.00, transmite Expresul.com.

”Vrem să atragem cît mai mulți producători de căpșuni din toate raioanele republicii ca, ulterior, să puteam organiza chiar un festival național, de ce nu”, spune Anatolie Vulpe, șeful Direcției Agricultură, Relații Funciare și Cadastru din Călărași.

Cei care vor veni cu expoziții, vor avea posibilitatea să înceapă pregătirile de dragă dimineață, începînd cu ora 7.00. Deschiderea oficială a sărbătorii va avea loc la ora 10.00.

Cei care vor veni, în acea zi, la Sadova, nu vor regreta, dau asigurări organizatorii. După ora 10.30 cei prezenți la sărbătoare vor putea să viziteze expozițiile de căpșuni și miere, să afle lucruri noi și utile privind creșterea căpșunilor și producerea mierii direct de la producători.

Ca de obicei, vor fi desfășurate concursuri. Au fost stabilite deja și categoriile. Este vorba de cea mai frumoasă amenajare a pavilioanelor, cea mai mare căpșună, cea mai originală compoziție de miere și căpșună, cea mai gustoasă băutură din căpșuni etc. Totalizarea se va face la ora 12.30.

”Sărbătorea căpșunii și a mierii” se află la cea de a doua ediție. De ce la Sadova? ”Pentru că la  Sadova avem 15 producători de căpșuni”, a făcut explicațiile de rigoare Anatolie Vulpe.

Cinci fabrici de conserve roagă Guvernul să achite în locul lor dobânda la credite

0

Cinci fabrici mici de conserve solicită ajutorul Guvernului, pentru a nu stopa producerea şi de a rezista în sezonul actual.

În cadrul unei conferinţe de presă, luni, directorul companiei de conserve din raionul Criuleni, „Fortuna Plus”, Ilie Vainrub, a spus că în medie pe an ajutorul statului este apreciat la circa 10 mil. de lei, transmite Infotag.

„Noi cerem doar să se achite dobânzile la creditele noastre, deoarece însuşi creditul noi suntem în stare să-l achităm”, a explicat Vainrub.

Managerul întreprinderii a exprimat recunoştinţă BC Moldova Agroindbank S.A. (MAIB).

„Banca a găsit posibilităţi de a veni în întâmpinarea fabricii. Preşedintele conducerii MAIB, Serghei Cebotari, înţelegând situaţia întreprinderii, ne-a restructurat datoria creditară”, a spus el.

Participanţii conferinţei de presă au relatat că situaţia lor s-a agravat prin faptul că în depozite este stocată multă producţie gata, care este dificil de a o comercializa.

„Stocurile au fost produse conform comenzilor şi contractelor partenerilor din Rusia, însă acum noi nu o putem expedia în Rusia”, a menţionat Vainrub.

Managerii întreprinderilor au relatat despre cum în decembrie viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Marin Moloşag, la Ministerul Agriculturii propunea pregătirea documentelor pentru obţinerea creditelor.

„Ni s-a spus că pentru BNM nu va fi o problemă să aloce 1 mlrd. de lei (500 mil. pentru vinificatori şi 500 mil. pentru fabricile de conserve), dar când noi am pregătit totul am primit refuz categoric”, a relatat Vainrub.

Managerul Fortuna Plus a relatat că fabrica recent a expediat primul container în Dubai.

„Dac gustul producţiei noastre va fi pe placul consumatorilor din Arabia Saudită, partenerii noştri promit să o cumpere în mari volume, ceea ce poate ameliora considerabil situaţia financiară a fabricii”, a spus Vainrub.

Întrebat despre termenii solicitaţi de fabrici ca statul să stingă dobânzile la credite, Ilie Vainrub a spus: „Noi cerem maxim doi ani, dar vom fi recunoscători dacă nu se vor acorda şi 1,5 ani”.