Valerian Bejan, oenolog, doctor în științe tehnice, în calitate de director al fabricii de vinuri din Mândreşti, Teleneşti, nu o dată a prezentat cu mândrie la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale vinurile produse la întreprindere, obţinând premii şi distincţii importante, transmite Cuvintul.md

Ţinutul Orheiului a fost şi rămâne o zonă a vinului, dar care în prezent trece prin nişte momente deloc simple. În timp ce multe gospodării agricole şi întreprinderi dau faliment, alţi agenţi economici fondează în ritm susţinut noi plantaţii moderne de viţă-de-vie, încercând să asalteze cu produsele lor piaţa europeană şi nu numai.

Iar producătorii mici la moment se confruntă cu probleme serioase cât priveşte procesarea, testarea şi comercializarea producţiei.

Mai întâi au fost cramele boierești

O lecție de istorie asupra conexiunii vinificației moldovenești la piața europeană mi-a dat Miroslaw Matrenczik, directorul Fundației ”Wshod” din Bialostok, Polonia, care a finanțat mai multe proiecte investiționale în țara noastră, inclusiv la Brăviceni, Orhei.

Dl Matrenczik îmi spunea că, începând cu anii 30 ai secolului XIX, mai mulți aristocrați ruși au procurat moșii în Basarabia, pe care le-au transformat în ”moșii vini-viticole”, plantate cu soiuri franceze, iar vinurile fabricate în cramele basarabene erau maturizate, îmbuteliate și trimise în toate colțurile Imperiului Rus, inclusiv cele două capitale, dar și la Varșovia.

”Vinurile din Basarabia erau mai gustoase decât cele franțuzești or, aici se învățaseră să cupeze soiurile europene cu cele locale, ceea ce dădea licorii nişte gusturi şi arome deosebite”, spunea dl Matrenczik.

De la dumnealui am auzit istoria interesantă a lui Grigori Doliwo-Dobrovolschi, care avea o moșie vini-viticolă cu crame la Brăviceni și Mălăiești, iar plantațiile de Cabernet, Cabernet-Sauvignon, Chaselais se întindeau pe dealurile de la Târzieni. Boierul reuși să salveze plantațiile de invazia filoxerei, o insectă, larvele căreia au distrus în masă plantații de vie în anii 80 ai secolului XIX și să-și facă un nume bun, dar și un capital considerabil, exportând în Europa vinurile produse aici.

”Chiar de la începutul activității mele în Moldova m-am interesat de această istorie, or Dobrovolschi era un nume, care putea deveni un brend pentru produse vinicole fabricate în ţinutul Orhei. Dar, nimeni nu-și mai aduce aminte de cramele și viile fostului proprietar-vinificator”, mi s-a destăinuit polonezul.

Apropo, o cramă şi o plantaţie de viţă-de-vie, care au aparținut boierului Mavromachi de la Sărăteni şi care până la 1940 livra vinuri în Elveția, Germania și Polonia, a existat până prin anii 80 ai secolului trecut şi la Ţânţăreni. Via a servit mulţi ani sovhozului din localitate, fiind defrișată în 1985, ca urmare a decretului de pomină al lui Gorbaciov, care a marcat începutul sfârșitului vinificației de tip sovietic.

 Ce am avut şi cum s-a pierdut….

Beciurile întrerprinderii ”Chateau Vartely” sunt şi atracţii turistice atât pentru oaspeţii ţării noastre, cât şi pentru iubitorii de vinuri alese din republică.

Vicepreședintele raionului Telenești, Valerian Bejan, doctor în științe tehnice, este oenolog cu o experienţă de circa patru decenii de activitate în calitate de tehnolog şi director la mai multe întreprinderi de vinificație din raioanele Strășeni, Călărași, Teleneşti.

Dumnealui ne-a spus, că în anii 80 ai secolului trecut viticultura și vinificația deveniseră ramurile principale ale raionului Telenești. Cele patru fabrici de vinuri de la Telenești, Mândrești, Leușeni și Sărăteni aveau capacitatea de procesare de până la 5000 de tone fiecare. Se construia o fabrică la Negureni, care era planificată pentru procesarea a 20 000 de tone de struguri pe sezon. În zona de silvo-stepă a raionului urmau să fie plantate sute de hectare de vie, pentru a asigura întreprinderea respectivă cu materie primă. Dar decretul lui Gorbaciov a pus cruce pe fabrica de la Negureni, declanşând şi procesul de degradare masivă a viticulturii şi vinificaţiei din R.Moldova.

”Pe atunci circa 90 la sută din vinurile produse de vinificatorii teleneșteni erau alcoolizate şi se expediau în vrac în vagoane-cisternă în toate colțurile URSS. Vinurile alcoolizate nu aveau nevoie de rigori tehnologice stricte – spirtul, cel mai eficient conservant, neutraliza orice bacterie ori ciupercă, păstrând calitățile gustative ale produsului. Apropo, vinul de marca ”Lidia” avea în componența sa 16% alcool și 10% zahăr. De fapt soiul Izabela, din care se produce ”Lidia” era cel mai răspândit pe teritoriul raionului. Cel mai căutat dintre vinurile produse din struguri de soiul Izabela era ”Leana”, care avea doar 3% zahăr și 9% alcool. Acesta avea o aromă de fragi de pădure, care dădea originalitate produsului. Ulterior soiul Izabela a fost înterzis pe teritoriul UE din cauza compusului diclozidmalvedol care ar fi cancerigen. În același timp Izabela se cultivă pe teritoriul SUA și Canadei unde savanții așa și nu au dovedit reacțiile adverse ale produsului respectiv”, susţine dl Valerian Bejan.

În opinia dumnealui, alte două șocuri – defaultul rublei ruseşti în 1998 și embargoul asupra vinului moldovenesc impus de Rusia în 2005 au fost lovitura de graţie dată vinificaţiei din regiunea Orhei.

”De regulă, rușii efectuau achitările la trei luni după livrarea producției. În acel an am avut cea mai bună roadă, în sezon fabrica a lucrat non-stop, adică în trei schimburi. Dar peste câteva luni după exportarea producţiei a fost declarat embargoul şi partenerii noştri din Rusia ne-au comunicat: veniți și vă luați vinul care nu s-a vândut. Nu existau niciun fel de probe că vinul nu ar corespunde parametrilor de calitate. Un vagon cu producție care era încă în vama rusă l-am întors acasă şi l-am comer-cializat la alţi consumatori. Dar întreprinderea a intrat în procesul de faliment din cauza datoriilor către bănci. Noul proprietar a procurat întreprinderea funcțională, promiţând s-o păstreze pentru timpuri mai bine. Din păcate, acum taie utilajul și-l vinde ca metal uzat. Aceiași poveste s-a întâmplat şi la fabrica de vi-nuri din Telenești, trasformată în… magazin de materiale de construcție”, spune cu amărăciune dl Bejan.

Şi în raionul Orhei, în urma embargoului rusesc din 2005 au falimentat sașe fabrici de vinuri. Drept că acolo întreprinderile nu au fost devastate, acestea pur și simplu staționează. Inclusiv şi unica fabrică în fosta URSS unde se utiliza tehnologia de producere a ”Madeirei” pentru renumitul vin “Orhei”, care, alături de multe mărci de vinuri autohtone au dispărut de pe tejghelele magazinelor noastre, fiind înlocuite în mare parte cu berea pasteurizată de import.

Dar la Orhei a fost fondată o întreprindere modernă, „Chateau Vartely”, care îşi exportă producţia în 13 ţări de pe toate continentele.

De la “cramă” la ”chateau”

Miroslaw Matrenczik îmi spunea: ”cramă” şi ”chateau” (castel în franceză) sunt, într-un fel, sinonime. Adică la ”Chateau Vartely”, una din cele mai prospere întreprinderi de vinificație din Republica Moldova se activează după aceleași principii precum la ”moșia viti-vinicolă” a lui Grigori Dobrovolschi. Or, ”chateau” în lexiconul vinificatorilor moderni este un teritoriu pe care un singur proprietar înfăptuiește întregul ciclu de producere: de la cultivarea strugurilor până la îmbutelierea vinului. Doar în așa mod, consideră francezii, se poate garanta calitatea produsului.

Firma ”Chateau Vartely”, una din cele mai tinere dar și mai ambițioase întreprinderi din Orhei și-a orientat producerea pe struguri de soiuri europene clasice, bazându-se principiul expus mai sus. În decursul ultimilor ani vinurile produse aici (este vorba de cel puțin 10 mărci) și-au găsit un număr important de amatori în 13 țări, inclusiv SUA, China, Belgia, Olanda, Norvegia, Polonia, Kazahstan, Kirghizstan, etc. La întreprindere mi s-a spus că firma s-a orientat spre mai multe piețe, desfăşurând campanii de publicitate destul de temerare, inclusiv prin participarea la diverse expoziții și târguri, unde marca ”Chateau Vartely” a fost înalt apreciată.

”Experiența amară a mai multor întreprinderi de vinificaţie din republică ne-a făcut să fim mai exigenți în alegerea partenerilor. În acelaşi spațiu postsovietic preferințele s-au schimbat. În locul vinurilor alcoolizate tot mai mulţi consumatori preferă vinurile roșii seci, dar și cele albe, produse din soiuri nobile, europene de struguri”, ni s-a spus la întreprindere, precizându-ne că volumul de producție în ultimii cinci ani s-a mărit de trei ori.

Microvinificația ca soluție

Ideea de microvinificație este promovată de Sergiu Veșcă, producător de struguri de la Budăi, Teleneşti, președintele Asociației Naționale a Producătorilor de Struguri din Republica Moldova. Dânsul, având studii și experiență atât în vinificație, cât și în viticultură, este de părere că sistemul de vinificație din perioada sovietică a falimentat și nu mai are nicio șansă de a fi revitalizat. Experienţa europeană demonstrează, că varianta cea mai acceptabilă pentru ţara noastră ar fi să creăm cât mai multe centre de microvinificaţie, care să genereze noi produse vinicole, din care vor rămâne pe piaţă cele mai apreciate de consumatori. Acest principiu, al vinului personificat, trebuie să stea la baza concepţiei noi a vinificației naționale. Pentru asta este nevoie de modificarea legislației, pentru a separa vinificația gigantică de cea artizanală. Vinificatorul cu 10 000 de sticle nu trebuie pus pe același cântar cu cel care produce un milion de sticle”, crede Sergiu Veșcă.

Dumitru Alaiba, şeful secretariatului Consiliului Economic al prim-ministrului RM, menţiona pentru www.agora.md: „Costurile de testare în laborator sunt unul din principalele impedimente și nici până acum nu sunt suficient de mici. Pentru certificatul de export pentru vin sau conserve trebuie să ai un certificat de conformitate. La noi uneori analizele de laborator sunt de 10-20 de ori mai scumpe decât în Germania, spre exemplu, ceea ce limitează accesul producătorilor mici la piața de export.

Este o problemă enormă. Aşa vom ajunge la situația când vom avea în fiecare ramură 2-3 jucători mari. Noi considerăm că acesta este nodul care exclude producătorii mici și căutăm posibilități pentru a reduce costurile de testare la export.

Atunci când exporți 100 mii de sticle, prețul de 3400 de lei pentru un certificat este o sumă derizorie. Însă când exporți 100 de sticle, prețul certificatului constituie 30% din costul lotului exportat. Pentru jucătorii mari este profitabil costurile să fie mari, pentru a avea mai puțini concurenți,” afirma Dumitru Alaiba.

”De 11 ani statul stimulează plantarea de vii noi. Aceasta este o orientare spre producere moștenită de la socialism. În condițiile unei economii de piața, orientarea trebuie să fie spre piață. Restructurarea bazei materiale este un punct forte. Dar e timpul de făcut şi următorii paşi: de investit în centre de microvinificație, laboratoare zonale de control a procesului de producere, centre de instruire, de promovare și desfacere a producției. Fără aceste schimbări nu vom fi în stare să ne raliem la standardele Uniunii Europene. La Mozel, în Burgundia, Champani, alte regiuni vinicole din Franța și Germania vinurile bune tradiţional s-au produs şi îmbuteliat fie pe plantații de familie, fie de către călugării unor mănăstiri catolice”, spune Sergiu Veșcă.

Micile întreprinderi vini-viticole, deja o realitate

Sergiu Veşcă, președintele Asociației Naționale a Producătorilor de Struguri din Republica Moldova: „Proprietarii gospodăriilor mici şi mijlocii specializate în viticultură (până la 10-20 ha) şi procesarea strugurilor ar fi bine prin lege să aibă acces la un laborator unde și-ar putea verifica şi autoriza calitatea producției”

Recent am participat la Festivalul Vinului Artizanal organizat la Răciula, raionul Călărași de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova anume cu scopul de a promova vinurile de casă. Între participanții la festivitate am întâlnit mulţi părtaşi ai poziţiei lui Sergiu Veşcă.

Slavian Ioniță din satul Bobeica, Hâncești, proprietar a 5 hectare de vie, a înfiinţat şi o mini-întreprindere de procesare a strugurilor şi îmbuteliere a vinului în sticle cu etichetă proprie.

”Îl livrez la două pensiuni agroturistice din zonă, îmi spunea uncheșul în vârstă de 65 de ani. Că europenii când vin în Moldova, mai întâi ajung anume la aceste pensiuni, unde la o mămăliguţă cu jumări și brânză de oi sau o friptură li se propune o sticlă de vin de al meu, alb sau roșu. Sigiliul de pe stiuclă se sparge ca în vechime, lovindu-l ușor cu o lingură de lemn”, afirma Silvian Ioniţă.

Simion Tertiuc din Sadova, Călărași: „Vinurile mele „CabernetSauvignon”, „Sauvignon”, „Pinot Noir” pot face faţă tuturor exigenţelor”

Simion Tertiuc de la Sadova, Călărași a prezentat la festival vinuri produse din câteva soiuri de viță, de asemenea turnate în sticle capsate, cu etichete elaborate de nepotul său.

Ion Vulpe, șeful Direcției Agricultură din Călărași a confimat teza, că imaginația și răbdarea vinificatorului poate crea niște vinuri de toată lauda.

Mihai Sava din Costești spunea că a vizitat acum un deceniu provincia franceză Anjou şi de atunci de pe cele două hectare de viță-de-vie de soiuri Merlot și Cabernet produce vin de casă. Pentru păstrarea vinului utilizează vase din inox aduse din Italia, dar şi butoaie din stejar. Mai nou foloseşte şi un desciorchinător şi vinul produs numai din bobiţe are un gust deosebit. Mihai a mai precizat că familia sa produce vinuri roșii seci și de desert.

Nicolai Constantinov, podgorean din Ceadâr-Lunga: „Vinurile produse în gospodăriile particulare, sunt unice şi irepetabile şi ar putea contribui la promo-varea imaginii şi autorităţii țării noastre în lume”

Nicolai Constantinov din Ceadâr-Lunga este convins că tirajarea în gospodării mici a unor vinuri originale ar aduce mai multă imagine pozitivă țării, decât producția în cadrul unor firme mari.

”Statul trebuie să-i susțină pe micii producători agricoli, inclusiv pe cei din viticultură şi vinificaţie, din mai multe motive, principalul fiind revigorarea situaţiei de la sate, pentru a opri migraţia şi a oferi sătenilor posibilitatea să poată face un ban acasă. Se ştie doar că vinurile de la sudul Basarabiei, de exemplu, erau foarte apreciate în perioada interbelică peste hotarele României”, spunea Nicolai Constantinov.