Granturi de compensare pentru producătorii agricoli

0

Consiliul directorilor executivi al Băncii Mondiale a aprobat o finanțare adițională în sumă de 12 milioane dolaria mericani pentru Republica Moldova în cadrul proiectului Agricultura competitivă.

Banii vor fi oferiţi producătorilor mici în vederea atenuării dificultăților cu care se confruntă în exportul producției către Rusia, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale, transmite MBC.md

Federaţia Rusă a introdus interdicţii la exporturile unor produse agricole și alimentare din Moldova în anii 2013 și 2014. Cei mai afectaţi au fost producătorii de vinuri şi soiuri de vară de mere și prune.

Anterior, aproximativ 30 la sută din exporturile vitivinicole ale țării, estimate la 35 milioane dolari SUA, 93 la sută din exporturile de mere, estimate la 43,7 milioane dolari SUA și 80 la sută din exporturile de prune, estimate la 21,1 milioane dolari SUA, erau direcționate spre Federația Rusă.
Din suma de 12 milioane dolari SUA vor fi oferite granturi de compensare producătorilor mici de mere, prune și struguri, cu terenuri mai mici de 15 hectare, care au comercializat în 2014 producția lor pentru procesare pe piața internă.Aceste granturi vor compensa circa 50 la sută din diferența dintre prețul normal estimat și prețul de vînzare pentru procesare în 2014.

De la momentul aderării Republicii Moldova la Banca Mondială în 1992, peste un miliard de dolari SUA au fost alocați țării pentru un număr de aproximativ 60 proiecte. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include 9 proiecte active, totalul angajamentelor însumează 246 milioane dolari SUA.

Delegație japoneză la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a RM

0

Ministrul Ion SULA, a primit o delegaţie japoneză formată din reprezentanţi ai companiilor Toyota Tsusho Corporation şi Mitsui Consultants Co. Ltd.

Companiile sânt responsabile de implementarea în Moldova a Proiectului „Utilizarea Eficientă a Combustibilului solid din Biomasă”.

Proiectul are drept obiective, reducerea costurilor de energie, dezvoltarea sistemelor de încălzire durabilă şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai în comunităţile rurale ale Republicii Moldova.

Discuţiile s-au axat pe subiecte organizatorice, ce vizează extinderea activităţilor pe teritoriul ţării, în scopul îmbunătăţirii sistemului de încălzire pentru spitale, grădiniţe şi şcoli, prin introducerea energiei alternative- utilizarea eficientă a potenţialului de biomasă.

În context, au fost abordate şi problemele existente la nivel local, care urmează a fi soluţionate pentru a asigura buna desfăşurare a lucrărilor în termenul prevăzut.

Întrevederea a oferit interlocutorilor posibilitatea de a discuta şi alte proiecte privind asistenţa japoneză în viitor: construcţia unei ferme- model de producere a salatei, inclusiv pe timp de iarnă; asigurarea accesului fermierilor moldoveni la echipament agricol performant(tractoare), prin programe de finanţare/creditare la condiţii avantajoase ş.a.

A fost semnat acordul de finanţare adiţională a proiectului ”Agricultura competitivă în Moldova” (MAC-P)

0

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion SULA şi Directorul de ţară al Băncii Mondiale în Republica Moldova, Alex KREMER, au semnat Acordul de finanţare adiţională a proiectului ”Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P).
Acordul prevede alocarea Republicii Moldova, a unui credit în valoare de 12 mil. dolari SUA, la condiţiile IDA.Acordul va intra în vigoare în 90 de zile din data semnării.
Încheierea Acordului adiţional de finanţare a proiectului MAC-P are drept obiectiv acordarea suportului financiar producătorilor de mere, prune şi struguri din Republica Moldova, care au fost afectaţi de embargoul rusesc, impus în 2014, şi plantaţiile cărora nu depăşesc 15 hectare. Suma compensaţiilor va constitui până la 50% din diferența creată între preţul la fructe pînă la impunerea embargoului în 2014 şi preţul fixat atunci cînd au fost date la procesare.
Compensaţțiile vor fi acordate anul curent.
Condiţiile acordării compensaţiilor sînt stipulate în Regulamentul privind modul de acordare a sprijinului financiar producătorilor de fructe, aprobat prin Hotărîrea Guvernului 735 din 10 septembrie 2014. Acordarea compensaţiilor se va efectua prin intermediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură.
Proiectul Băncii Mondiale ”Agricultura Competitivă în Moldova” are drept obiectiv sporirea competitivităţii produselor agricole autohtone, prin implementarea a trei componente de bază: consolidarea managementului siguranţei alimentelor în Republica Moldova, crearea grupurilor de producători horticoli şi acordarea acestora a granturilor investiţionale întru facilitarea accesului la pieţele de desfacere, precum şi acordarea suportului financiar agricultorilor în implementarea practicilor prietenoase mediului de management durabil al terenurilor.
În 2014, în cadrul Programului de granturi investiţionale în infrastructura post-recoltare pentru producătorii agricoli ”Facilitarea accesului la piețele de desfacere”, au fost organizate 2 apeluri de granturi, cel de-al treilea fiind în desfăşurare. Drept rezultat, au fost aprobate spre finanțare 12 grupuri de producători de fructe şi legume, proiectele investiţionale ale cărora depăşesc suma de 109 mln. de lei, dintre care 41,6 mln. lei sînt granturi.

În total, graţie suportului financiar oferit de Programul de granturi pentru grupurile de fermieri din domeniul horticulturii, sînt construite 11 depozite frigorifice cu o capacitate totală de peste şase mii tone, precum şi zeci de instalaţii pentru uscarea, calibrarea, ambalarea fructelor, pentru spargerea şi decojirea nucilor, etc.
Obiectivul proiectului pentru anul 2015 este de a susţine crearea a 15 grupuri de producători horticoli, care să poată accesa granturi de până la $350 mii fiecare, pentru modernizarea infrastructurii post-recoltare.

A fost inaugurată secția de micro vinificație la UTM

0

Ministrul Ion SULA a participat astăzi la Inaugurarea Secţiei de micro Vinificaţie a Catedrei de Oenologie, în cadrul Universităţii Tehnice din Moldova.

În discursul rostit cu această ocazie, Ministrul a menţionat că, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare finalizează a II-a fază investiţională pentru dotarea catedrei de Enologie a UTM, prin deschiderea secției nominalizate, care este dotată cu utilaje de procesare, stocare și îmbuteliere a vinului, în valoare de 143 mii euro.

Pentru al III-ea proiect inovațional la UTM, au fost repartizate alte 500 mii euro.

Pînă la această etapă, Secţia a fost dotată cu toate utilajele necesare pentru:

a) Prelucrarea primară automatizată a strugurilor-capacitatea anuală maximală de circa 10 tone;

b) Stocarea/ prelucrarea vinurilor;

c) Îmbuteliere.

Capacitățile permit producerea, în scopuri didactice și de cercetare a 10 tipuri de vinuri lente și spumante. Există și o instalație didactică pentru distilarea divinurilor. Au fost achiziționate, utilaje pentru răcirea, prelucrarea, filtrarea vinurilor și 40 butoaie de stejar francez pentru maturarea vinurilor. Secția de micro vinificație a fost dotată cu utilaje pentru îmbutelierea vinurilor lente și spumante cu o capacitate de 5 mii sticle anual. Au fost procurate sticle pentru vinuri albe și roșii.

În condiţiile actuale, Catedra beneficiază de dotări cu echipamente de ultimă generaţie atât pentru procesul de studii, cât și pentru cercetări științifice, cum ar fi cromatograf cu spectrometru de masă, cromatograf de lichide, aparat Bahus, care vor permite să crească calitatea instruirii viitorilor vinificatori, efectuarea unor cercetări mai aprofundate și elaborarea unor tehnologii noi.

Fermierii din aria a 11 sisteme de irigare renovate de Compact au fost încurajați de Ambasadorul SUA să utilizeze irigarea pentru a deveni competitivi

0

Membrii ai 11 Asociații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigare AUAI s-au întrunit astăzi la Conferința finală de prezentare a realizărilor obținute în cadrul activității de reformare a sectorului de irigare a Programului Compact. Evenimentul s-a desfășurat la sistemul de irigare Lopatna din raionul Orhei și a inclus vizite pe terenurile agricole ale fermierilor care deja utilizează apa pentru irigare de la sistemul renovat.

Pentru renovarea sistemului de irigare Lopatna au fost investite peste 3,5 milioane USD și permite irigarea a circa 500 de hectare de teren agricol.

Valentina Badrajan, directorul executiv al FPM Moldova, a precizat că sistemele de irigare renovate în cadrul Programului Compact au fost concepute să reziste peste 50 ani, timp în care vor deservi generații de agricultori.

În prezent, 10 Asociații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, create în cadrul Programului Compact, au primit în gestiune gratuită sistemele de irigare reabilitate cu fondurile Guvernului SUA. Astfel, fermierii pot planifica individual utilizarea apei pentru irigare și determina prețul apei utilizate pentru irigarea cîmpurilor.

Antreprenorul Tudor Cebotari, președintele AUAI din aria sistemului de irigare Lopatna a confirmat că grație accesului la apa pentru irigare, mai mulți producători agricoli din zonă manifestă interes pentru cultivarea produselor de valoare înaltă și ecologice. ”Suntem recunoscători poporului american pentru contribuția considerabilă și șansa oferită fermierilor de a trece la un nivel calitativ de producere”, a accentuat fermierul.

Eduard Grama, viceministrul agriculturii și industriei alimentare, a declarat în cadrul întrunirii că exemplul localităților din aria sistemelor de irigare renovate dă speranța că acestea au șansa de a cultiva produse calitative, care vor putea fi vîndute la prețuri competitive și vor aduce venituri pentru agricultori.

Prezent la eveniment, Ambasadorul SUA James Pettit a salutat fermierii în limba română și a declarat că este  bucuros să vadă realizată investiția de milioane în localitățile renumite prin creșterea legumelor și fructelor. ”Am convingerea că prin utilizarea sistemelor de irigare va fi realizată trecerea la agricultura de valoare înaltă, vor crește investițiile în zonă, ca ulterior fermierii să devină o sursă de fructe și legume care vor fi comercializate atît pe piața internă, cît și cea externă”, a menționat Ambasadorul SUA.

Cele 11 AUAI create întrunesc peste 7 mii de proprietari de terenuri agricole din aria sistemelor de irigare renovate. În cadrul Programului Compact sunt renovate 10 sisteme de irigare care va permite irigarea a mai bine de 15 mii de hectare de teren agricol. Guvernul SUA a alocat în acest scop circa 80 de milioane USD.

Situație alarmantă în domeniul apiculturii

0

Peste 40 dintre apicultorii din raionul Ungheni  s-au întîlnit la un seminar de informare, organizat de Asociația Apicultorilor din Ungheni, Centrul de Consultanţă şi Școlarizare în Agricultură (ACSA), Direcția Raională Agricultură și Alimentație, informează Expresul.com

Constatarea făcută la acea întrunire a fost alarmantă: ”Pierderea de albine în timpul iernii 2014-2015 a fost de 40%”.

”Anul acesta este unul nefavorabil pentru albine, din cauza sărăciei din toamna anului trecut, căci ele se pregătesc de iarnă în august-septembrie. În acea perioadă, nu au avut ce culege din polen și nectar, astfel că au intrat în iarnă slăbite. Nici primăvara nu le este prielnică, albinele nu au posibilitatea să se dezvolte normal, pentru că timpul e rece și ploios. E nevoie ca apicultorii să intervină. Ajutorul constă în aplicarea unor stimulatori, hrană proteică, care să le ridice imunitatea”, a explicat Andrei Zăgăreanu, președintele Asociației Apicultorilor din Republica Moldova, ”Apis Melifera”, prezent la evenimentul din Ungheni.

Președintele asociației a mai spus că există riscul ca, în acest an, albinele să nu producă miere din salcîmul alb.

Petru Vizitiu, președintele ACSA Ungheni, a specificat că situația în care au ajuns apicultorii se datorează, în mare parte, gradului de profesionalism al lor.

”Unii au avut pierderi de 70-80% din familiile de albini, alții – de 20%, în dependență de faptul cum au acționat. Eu întotdeauna am recomandat schimbul de experiență între apicultori și am propus să mergem în vizită la cei mai buni, pentru a le studia practicile de succes. Este necesar acest lucru”, a menționat Petru Vizitiu.

Specialiștii au venit cu numeroase sfaturi, pentru a ține sub control situația și pentru a obține, în final, o cantitate satisfăcătoare de miere, dar și de alte produse apicole.

VEZI ce prevede noul regulament de sacrificare a animalelor

0

Guvernul vrea să modifice complet modul de sacrificare a animalelor domestice. Potrivit unui proiect de regulament, elaborat de Ministerul Agriculturii, proprietarii nu au dreptul să le provoace suferință, informează Publika.md

Vitele, porcii sau orătăniile din curte nu vor mai putea fi omorâte aşa cum se obişnuia până acum. Guvernul a aprobat un document, inspirat din legislaţia europeană, care prevede reguli clare: animalele nu trebuie să suporte durere, frică, foame sau sete.

Astfel, înainte de a fi sacrificate, animalele trebuie protejate de leziuni, să nu suporte durere și teamă şi să nu fie înfometate sau însetate. Gospodarii care nu au acasă condiţii optime de sacrificare a animalelor, conform noului regulament, trebuie să apeleze la abatoarele autorizate.

Pentru a nu-i speria pe moldovenii mai conservatori, ministrul Agriculturii a venit cu o precizare: deocamdată, vor fi obligaţi să respecte noul regulament doar agenţii economici.

 

„La laborator sunt debarcate, sunt puse în boxe speciale. Se face o pauză de opt ore. După aceasta, conform normelor sanitare sunt supuse unui control clinic. Când facem sacrificarea, animalul să nu sufere durere”, a spus medicul veterinar, Igor Juvala.

„Din 2008, de când am deschis abatorul toate regulile comunităţii europene se respectă de la transportare, sacrificare, răcire, tranşare, îngheţare şi transportare mai departe”, explică proprietarul unui abator, Andrei Doroftei.

Deşi regulamentul prevede clar că regulile sunt obligatorii atât pentru agenţii economici, cât şi pentru persoanele fizice, ministrul Agriculturii, Ion Sula a spus cu totul altceva după şedinţa Guvernului. Mai mult, nu sunt prevăzute nici sancţiuni pentru cei care vor ignora noile reguli.

„Cadrul regulatoriu nu prevede la moment amenzi. Nimeni nu interzice ca să fie sacrificat porcul acasă. În continuare această normă va exista pentru că în sectorul auxiliar responsabilitatea şi-i asumă deţinătorul de animale”, a spus ministrul.

În Moldova există cel puţin 35 de abatoare, însă autorităţile nu ştiu, deocamdată, câte dintre ele sunt pregătite să activeze conform noului regulament.

Președintele Parlamentului a propus un set de măsuri pentru remedierea situației în agricultură

0

Agricultorii ar putea să renunțe la proteste. Aceasta după ce astăzi, președintele Parlamentului Andrian Candu a prezentat fermierilor un pachet de măsuri, care ar soluționa problemele din sectorul agricol. Andrian Candu a cerut agricultorilor să mai aibă răbdare încă o lună, timp în care ar urma să întocmească pachetul de legi, notează
MBC.md

După ce fermierii au amenințat că vor ieși din nou la proteste, fiind indignați de scumpirile din ultima perioadă și indiferența conducerii țării față de societate, președintele Parlamentului Andrian Candu a stabilit o întrevedere cu agricultorii. Soluțiile propuse de Andrian Candu sunt anularea impozitului pe profit, reducerea taxei TVA și oferirea posibilităţii de a importa produse petroliere.

”În opinia mea, ceea ce rămâne ca venit poate fi și trebuie reinvestit” susține Președintele Parlamentului RM, Andrian Candu.

De asemenea, Candu mai propune simplificarea și modificarea procedurii de subvenționare – nu pe suma investită, ci pe hectar, crearea unui consiliu de supraveghere cu participarea agricultorilor, care să monitorizeze alocarea fondurilor agricole și instituirea unui mecanism de creditare profitabilă.

”Vom crea mecanisme de creditare ieftine pentru agricultură” spune Andrian Candu.
Propunerile lui Candu au fost salutate de reprezentanții asociațiilor de agricultori, însă nu de toți.

”Dumneavoastră sunteți primul care a venit cu niște propuneri concrete, care pot fi aplicate în timp restrâns” susține președintele ”UniAgroProtect” Alexandru Slusari.

În fața speakeruli, agricultorii au enumerat problemele cu care se confruntă și au venit cu soluții, inspirate din țările Uniunii Europene.
În final, liderul asociației Uniagroprotect a insistat să fie dublat fondul de subvenţionare, în caz contrar vor ieși din nou la protest.
Așa zisul «Pachet agricol» propus de președintele Parlamentului Andrian Candu urmează să fie elaborat și să intre în vigoare din 1 iulie 2015.

Producătorii şi exportatorii de struguri pentru masă la o misiune comercială în Belarus, Lituania şi Polonia

0

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD organizează, în cadrul Programului de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltare a Businessului Agricol (IFAD V), o misiune comercială în Belarus, Lituania şi Polonia în perioada 17-24 mai.

La eveniment participă producători și exportatori de struguri pentru masă, precum și reprezentanți ai Asociației Producătorilor și Exportatorilor de  Struguri din Moldova.

Scopul misiunii comerciale este de a consolida capacitatea de export a grupurilor de producători de struguri pentru masă, care au beneficiat de suport în cadrul programelor IFAD, prin stabilirea de canale de marketing noi și durabile.

La Minsk, membrii delegației din Republica Moldova au participat la o ședință de lucru, organizată  cu suportul Ambasadei Republicii Moldova în Belarus, în cadrul căreia au fost prezenţi  circa 15 reprezentanți ai celor mai mari rețele de distribuție din Belarus, inclusiv rețeaua de comerț de stat BelCOOPtorg. La întrunire au participat și reprezentanți ai Ministerului Comerțului și Camerei de Comerț din Belarus.

Producătorii și exportatorii de struguri pentru masă din Moldova, au discutat referitor la modalităţile de cooperare, eventuale tranzacții etc. Reprezentanții companiilor belaruse au manifestat un interes major față de ofertele propuse, apreciind înalt organizarea în premieră a unei astfel de întruniri, cu participarea unui număr impunător de vînzători, care propun un asortiment variat de struguri.

În următoarele zile membrii misiunii urmează să participe la reuniuni similare în orașele Vilnius (Lituania), Gdansk, Poznan şi Varșovia (Polinia).