Aproape 60 la sută din creditele acordate de bănci sunt în lei moldoveneşti

0

Creditele în lei moldoveneşti sunt cele mai solicitate de către populaţie şi companiile din Republica Moldova, circa 58,25 la sută din totalul finanţărilor bancare au fost contractate în monedă naţională, informează Moldpres cu referire la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). 

Peste 24 la sută din soldul creditelor bancare la situaţia de la sfârşitul lunii octombrie erau în monedă unică europeană, iar 17,4 la sută în dolari SUA. Cererea pentru creditele în alte valute este nesemnificativă, iar ponderea acestora în total e sub 0,3 la sută.

În trimestrul trei din 2013, nivelul creditării, deşi mai temperat, a reuşit totuşi să se menţină pe un trend pozitiv pentru al doilea trimestru consecutiv în acest an.

Volumul creditelor noi s-a ridicat la peste 6,95 miliarde de lei, în creştere cu 4.2 la sută peste nivelul din perioada similară a anului precedent. Această creştere a fost determinată de expansiunea creditului în monedă naţională cu 27.2 la sută, în timp ce creditele în valută străină s-au redus cu 29,8 la sută. BNM a constatat că evoluţia creditării a fost mai stabilă în trimestrul trei, deşi a crescut mai încet decât în trimestrul precedent.

Portofoliul de credite ale băncilor moldoveneşti la sfârşitul lunii octombrie era de peste 39,76 miliarde de lei.

Cinci mituri despre Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Cum va influența agricultura moldovenească

0

În ajunul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o declarație privind susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. În esență, documentul este o continuare logică a manifestației „Pro Europa” din 3 noiembrie și vine să reafirme importanța vectorului integraționist european inițiat încă din 2005.

În pofida acestui fapt, elitele politice și societatea rămâne mai polarizată ca niciodată pe marginea acestui deziderat. Astfel, dacă în 2005 o declarație similară a fost votată cu unanimitate de voturi, acum aceasta a fost susținută doar de 58 din 101 deputați. Totodată, potrivit sondajelor, ponderea populației care este în favoarea integrării europene este similară cu cea a populației care înclină spre integrarea euro-asiatică. În același timp, o bună parte din populație rămâne indecisă. Cu siguranță, o explicație majoră ține de nivelul scăzut de informare a populației cu privire la procesul integraționist european. Drept rezultat, în societate persistă o serie de mituri despre implicațiile semnării Acordului de Asociere cu UE, care alimentează și reticența populației vizavi de acest proces. În continuare, vom demonta cinci asemenea mituri.

Mitul nr. 1: Federația Rusă este principala piață de desfacere pentru exportatorii moldoveni

Unul din principalele argumente invocate împotriva semnării Acordului de Asociere cu UE în favoarea aderării la Uniunea Vamală „Rusia-Belarus-Kazahstan” este faptul că Federația Rusă este principala piață de desfacere pentru producătorii autohtoni. În realitate, argumentul este unul fals, iar pentru a ne convinge vom face referință la datele statistice disponibile.

Pe parcursul ultimilor ani, principala piață de desfacere pentru produsele moldovenești este cea a Uniunii Europene, iar începând cu 2006 aceasta în mod constant devansează piața CSI. Astfel, la finele anului 2012, spre UE au fost direcționate 45,7% din total exporturi, în timp ce CSI a atras 40,5%.

Într-adevăr, analiza la nivel de țări sugerează faptul că cel mai important partener comercial al Republicii Moldova în derularea exporturilor este Federația Rusă (30,3% din exporturi în 2012). Totuși, circa două treimi din aceste exporturi sunt de fapt re-exporturi. Spre deosebire de re-exporturile în UE sau Turcia, care implică tranzacții de tip lohn, re-exporturile în Federația Rusă nu contribuie substanțial la crearea de noi locuri de muncă și nici la dezvoltarea economică deoarece acestea nu implică activități intense de procesare. De fapt, o bună parte din aceste re-exporturi sunt operate de unii rezidenți ai zonelor economice libere care reușesc să modifice poziția tarifară a produselor importate, fapt ce permite acestora să le exporte ulterior în Federația Rusă cu originea Republicii Moldova.

Spre exemplu, circa 96% din exporturile de produse farmaceutice și 41% din exporturile de fructe proaspete, care constituie circa o pătrime din exporturile moldovenești în Federația Rusă (2012), sunt de fapt re-exporturi. În același timp, dacă analizăm „exporturile pure”, care presupun mărfurile produse nemijlocit pe teritoriul Republicii Moldova, ponderea Federației Ruse se reduce la doar 17,5% din total exporturi, iar principala piață de desfacere este cea a României (19,5%).

Mit demontat: Piața rusească este una importantă, însă nu crucială pentru economia moldovenească. Mai mult decât atât, potrivit estimărilor econometrice, eventualele fluctuații economice din UE au un impact de circa două ori mai persistent asupra economiei moldovenești față de fluctuațiile din spațiul CSI. Totodată, în baza unui model gravitațional al comerțului exterior al Republicii Moldova concludem că companiile exportatoare moldovenești au devenit mult mai profund ancorate în economia comunitară pe parcursul anilor 2010-2012 în comparație cu 2007-2009.

Mitul nr. 2: Semnarea Acordului de Asociere cu UE va cauza pierderea pieței CSI

Pierderea pieței rusești este un alt argument fals, deseori utilizat în calitate de sperietoare pentru a compromite dezideratul semnării Acordului de Asociere cu UE. Adevărul este că Acordul de liber schimb aprofundat și cuprinzător, care este parte componentă a Acordului de Asociere, este compatibil cu alte acorduri de liber schimb de care beneficiază Republica Moldova. Din acest context, nu face excepție nici Acordul de liber schimb cu țările CSI. Astfel, în urma semnării Acordului de Asociere cu UE, Moldova va putea exporta fără taxe vamale atât în UE, cât și în CSI. Mai mult decât atât, în acest caz va intra în vigoare și Acordul de liber schimb cu Turcia, care la moment este a treia după importanță piață de desfacere pentru exporturile moldovenești. Nu în ultimul rând, deoarece standardele UE sunt recunoscute pe plan mondial, odată cu accesul la piața comunitară, în mod automat se deschid și alte piețe mondiale importante (de ex: SUA sau China).

Mit demontat: Acordul de Asociere cu UE va crea premisele necesare pentru diversificarea piețelor de desfacere a producătorilor autohtoni și nu implică pierderea altor piețe. Evident, pe termen scurt există riscul aplicării de către Federația Rusă a unor restricții la importul de vinuri, fructe sau alte produse din Moldova. Însă, acestea nu se vor menține pe o perioadă lungă de timp, având în vedere caracterul lor politic și existența Arbitrajului OMC unde oricând pot fi contestate asemenea practici. Nu în ultimul rând, impactul restricțiilor respective tinde să diminueze în timp datorită reorientării producătorilor spre alte piețe, iar embargoul aplicat în 2006 de către Rusia la importul de vinuri din Moldova servește drept exemplu elocvent în acest sens.

Mitul nr. 3: Economia din raioanele de est ale Republicii Moldova va avea de pierdut în urma semnării Acordului de Asociere cu UE

Într-adevăr, semnarea Acordului de Asociere cu UE ar putea implica o serie de costuri pentru economia regiunii transnistrene. Riscurile majore țin de eliminarea tarifelor vamale aplicate de autoritățile regiunii, care la moment constituie în medie circa 7,3%, față de 4,6% aplicate pe restul teritoriului Republicii Moldova. Prin urmare, liberalizarea politicii tarifare ar putea cauza reducerea veniturilor bugetare ale regiunii cu circa 6%-10% și ar putea expune companiile locale la un șoc competitiv major.

Cu toate acestea, estimările econometrice ale EXPERT-GRUP și ale altor organizații internaționale relevă faptul că beneficiile semnării vor depăși esențial costurile menționate. Principalele avantaje țin de:

(i) extinderea accesului pentru cei mai importanți producători din regiune la piața comunitară, care la moment absoarbe circa 45% din total exporturi operate de companiile din regiune.

(ii) ieftinirea materiei prime importate de companiile din regiunea transnistreană și, drept rezultat, creșterea competitivității acestora;

(iii) diminuarea barierelor non-tarifare pe piața UE, în rezultatul implementării cerințelor minime de calitate;

(iv) ameliorarea substanțială a climatului de afaceri din regiune și, drept rezultat, impulsionarea activității investiționale.

Mit demontat: În pofida costurilor și riscurilor existente, creșterea oportunităților de export și ameliorarea climatului de afaceri urmează să contribuie cu circa 3%-5% la creșterea economiei regionale pe termen lung.

Mitul nr. 4: Semnarea Acordului de Asociere cu UE va „distruge producătorul autohton”

Mitul este alimentat de necesitatea eliminării de către Republica Moldova a tarifelor vamale la importurile din UE și Turcia, fapt ce ar putea expune producătorii autohtoni la o concurență acerbă cu mărfurile importate. Însă, argumentul respectiv este unul fals atât din punct de vedere tehnic, cât și conceptual.

Din punct de vedere tehnic, politica tarifară a Republicii Moldova este deja relativ liberalizată, cele mai mari tarife vamale fiind aplicate la importul de produse agricole, pentru care sunt prevăzute perioade de tranziție de până la 10 ani. Deci, Acordul de Asociere nu va obliga autoritățile de la Chișinău să elimine imediat tarifele vamale, ci va oferi o perioadă de timp suficientă pentru a permite companiilorautohtone să se modernizeze și să produca mai eficient și mai calitativ. În același timp, liberalizarea comerțului va permite celor mai competitive companii să-și extindă afacerile. Astfel, conform estimărilor econometrice, diferite ramuri industriale urmează să crească cu rate cuprinse între 3% și 21%, exporturile – cu 11,3%, iar Produsul Intern Brut al țării – cu 6,4%.

Din punct de vedere conceptual, autoritățile trebuie să fie mai mult preocupate de consumatorul autohton, decât de producătorul autohton. La moment, sub paravanul „protejării producătorului autohton” diverse companii reușesc să lobeze în favoarea instituirii unor tarife vamale protecționiste. Însă prețul acestor măsuri este plătit de consumatori prin intermediul unor prețuri mai mari și produse mai puțin calitative. Problema este relevantă în special pentru industria agroalimentară. Acordul de Asociere urmează să reechilibreze balanța în favoarea consumatorilor, prin asigurarea unei competiții oneste între producători și asigurarea unor standarde clare de calitate. Potrivit estimărilor EXPERT-GRUP, în rezultatul liberalizării comerțului cu UE prețurile pentru bunurile de consum urmează să scadă cu 9% pentru îmbrăcăminte, cu 3,3% pentru textile, cu 7,1% pentru uleiuri și grăsimi vegetale și animale, cu 3,4% pentru legume și fructe și cu 2,1% pentru băuturi alcoolice și nealcoolice. Aceasta va permite creșterea cheltuielilor de consum a gospodăriilor casnice cu circa 7,8%.

Mit demontat: Este adevărat că unii producători, care se vor dovedi a fi necompetitivi, vor fi forțați să plece de pe piață. Însă, în așa mod, aceștia vor face loc altor companii capabile să producă mai calitativ și mai eficient. Totodată, riscul competitiv va fi atenuat de perioadele lungi de tranziție pentru cele mai sensibile sectoare (de ex: sectorul agroalimentar). În schimb, majoritatea ramurilor industriale urmează să beneficieze, iar exporturile – să crească. În schimb, consumatorii vor avea acces la o gamă mai largă de produse mai calitative și, în același timp, mai ieftine.

Mitul nr. 5: Semnarea Acordului de Asociere cu UE implică aderarea Republicii Moldova la spațiul comunitar și NATO

În mod indubitabil, implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE va apropia Republica Moldova de valorile europene și va facilita integrarea economică și asocierea politică a acesteia în spațiul comunitar. Însă, semnarea Acordului nu presupune și acordarea statului de candidat pentru aderarea la UE, cu atât mai mult la NATO. Mai curând, importanța Acordului de Asociere și, respectiv, a Acordului de liber schimb aprofundat și cuprinzător cu UE este determinată de faptul că acesta încununează trecerea la a doua etapă de integrare economică: de la Preferințele Comerciale Autonome la eliminarea mutuală a tuturor taxelor vamale între părțile semnatare.

Mit demontat: Semnarea și implementarea Acordului de Asociere creează condițiile necesare unei integrări mai profunde în spațiul comunitar, însă nu conferă Republicii Moldova în mod expres statutul de candidat pentru UE sau o perspectivă europeană clară. Perspectivele clare privind aderarea la UE vor apărea odată cu implementarea unui șir de reforme sistemice menite să modernizeze sistemul de justiție, să diminueze esențial corupția în toate domeniile și la toate nivelele și să asigure un climat de afaceri cu adevărat prietenos. Însă, aceasta depinde strict de voința politică și capacitățile factorilor de decizie locali. Cu toate acestea, implementarea Acordului de Asociere constituie o premisă importantă în această direcție.

În concluzie, reiterăm faptul că Acordul de Asociere cu UE nu va duce la „distrugerea producătorului autohton”, nu va reprezenta un colaps pentru economia regiunii transnistrene, nu va duce la pierderea pieței CSI pentru exportatorii moldoveni și nici nu implică aderarea țării noastre la UE și NATO. În schimb, semnarea și implementarea corespunzătoare a acestui Acord va asigura creșterea economică pe ambele maluri ale Nistrului, drept rezultat a diversificării piețelor de desfacere pentru companiile locale, a sporii consumului și investițiilor. Nu în ultimul rând, Acordul setează un complex de standarde și reguli de joc care deja funcționează în alte țări europene, implementarea cărora este compatibilă cu obiectivul de modernizare a țării.

Acest material este realizat de către Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP.

Revoluție la vamă. Exportatorii trec la declararea electronică a mărfurilor. Ce schimbări vor fi

0

Agenţii economici care doresc să exporte mărfuri au trecut de astăzi la procesarea electronică a mărfurilor prin utilizarea unei semnături digitale. Anunţul a fost făcut de Directorul General al Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi. 

Potrivit lui, această procedură va face exportatorii mai competitivi pe piaţa străină, minimizând timpul de vămuire şi reducând considerabil costurile aferente exportului produselor autohtone.

„Datorită implementării vămuirii electronice, operatorul economic poate perfecta declaraţia de export electronic în circa şapte minute, cu reducerea de peste două ori a costurilor aferente. Un alt avantaj este faptul că această procedură elimină contactul direct între agentul economic şi colaboratorul vamal, astfel încât se minimizează riscurile de corupţie”, a declarat Baliţchi.

Perfectarea operaţiunilor de export cu utilizarea procedurii electronice va fi permisă la Biroul Vamal Chişinău, Biroul Vamal Ungheni – postul vamal Sculeni – Sculeni, Biroul Vamal Bender – postul vamal Tudora – Starokazacie. Din 1 martie 2014 vămuirea electronică va fi aplicată la toate posturile vamale.

Anual sunt depuse peste 325 mii de declaraţii vamale pentru care, până în prezent, era obligatorie efectuarea mai multor proceduri ce necesitau pentru exportatori cheltuieli financiare şi de timp.

Lansarea procedurii de vămuire electronică a fost susţinută de partenerii Serviciului Vamal – USAID şi EUBAM.

//MOLDPRES//

Investitori din Danemarca vor să deschidă ferme de creștere a porcilor în țara noastră

0

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov a avut o întrevedere cu un grup de potenţiali investitori în sectorul de creştere a porcinelor.

Finn Mikkelsen şi colegii săi din Danemarca intenţionează să investească surse financiare şi cunoştinţele acumulate în afaceri comune cu crescătorii de carne din ţara noastră. Intenţia a fost salutată de către Ministrul Agriculturii, care le-a promis tot suportul în iniţierea businessului în R. Moldova.

Bumacov a mai specificat, că ramura zootehnică din ţara noastră este în prezent în procesul de revigorare şi are nevoie de suport din partea specialiştilor de peste hotare, în acest sens fiind salutată orice tentativă de fondare a întreprinderilor mixte.

Menţionăm, că aceasta este a patra vizită a specialiştilor din Danemarca în R. Moldova, care au vizitat mai multe întreprinderi de profil, urmând să prezinte într-un viitor apropiat şi un plan de afaceri pentru conlucrarea cu sectorul zootehnic din ţara noastră.

Banca Mondială acordă 2,9 mln de dolari pentru agricultura moldovenească

0

Banca Mondială, în calitate de administrator al mijloacelor de grant oferite de Guvernul Suediei, a acordat Republicii Moldova un grant în valoare de 2,9 milioane de dolari SUA pentru susţinerea proiectului „Agricultura Competitivă” (MAC-P), lansat în aprilie 2013. 

Potrivit reprezentantului Băncii Mondiale în R. Moldova, Abdoulaye Seck, aceşti bani vor fi direcţionaţi în mare parte spre modernizarea sistemului de management al siguranţei alimentare şi facilitarea accesului pe piaţă pentru agricultori.

„Scopul acestei acţiuni este de a face produsele moldoveneşti competitive pe piaţa europeană. Vom implementa un sistem IT, care va spori transparenţa în domeniul siguranţei alimentelor, astfel încît importatorii europeni să aibă încredere în produsele moldoveneşti”, a declarat ambasadoarea Suediei la Chişinău, Ingrid Tersman.

Proiectul „Agricultura Competitivă” are scopul de a sprijini reformele care vizează creşterea competitivităţii exportului, atragerea investiţiilor şi realizarea integrării comerciale în Uniunea Europeană.

Termenul de implementare a proiectului este de cinci ani, iar costul total, care constituie 27,4 mln de dolari SUA, este finanţat din împrumutul Băncii Mondiale, Fondul Global de Mediu şi Guvernul Suediei.

Obiectivul de dezvoltare al proiectul se va realiza prin activităţi care vizează:
I. consolidarea capacităţii umane, tehnice și instituționale de a gestiona agenda complexă privind siguranța alimentară;

II. îmbunătăţirea infrastructurii post-recoltare şi creşterea nivelului de organizare al agricultorilor prin acordarea de granturi investiționale pentru investiții in infrastructura post-recoltare și asistență tehnică

III. promovarea unor practici agronomice durabile de către agricultori prin acordarea granturilor care vor susține investiții în practici și tehnologii de conservare a solului (echipament pentru minimum till, terasare, plantarea fâșiilor de protecții).

Proiectul va fi implementat pe o perioadă de cinci ani, până în iunie 2017.

//MAIA//MOLDPRES//

Rusia continuă să preseze Ucraina. Rosselhoznadzor a interzis importul de carne de la două companii ucrainene

0

Rosselhoznadzor, autoritatea sanitar-veterinară din Rusia, a interzis introducerea cărnii provenite de la două companii din Ucraina pe piața rusească, motivându-și decizia prin încălcarea reglementărilor rusești de către acestea. Mai exact, instituția ar fi descoperit contaminarea microbiologică a produselor provenite de la aceste companii. 

Experți din industria cărnii din ambele țări sunt de acord că această contaminare este doar un pretext, în spatele interdicției aflându-se intenția Rusiei de a forța abandonarea sau cel puțin amânarea semnării acordului de asociere între Ucraina și Uniunea Europeană, relatează Agrobroker.

Industria cărnii din Ucraina i-a cerut guvernului țării să revină asupra deciziei încheierii unui acord de liber schimb cu UE, ținând cont că aceasta ar însemna cel mai probabil închiderea pieței din Rusia în fața lor – Uniunea Vamală formată din Rusia, Belarus și Kazahstan este destinația a peste 86% din exporturile de carne și produse din carne ale Ucrainei, iar 74% din acestea pleacă către Rusia. Industria cărnii din Ucraina depinde în mare măsură de exporturi, care absoarbe în momentul de față 45% din producția totală de carne a țării.

Producatorii locali de carne consideră că agricultura este una dintre puținele sectoare din țară care mai este competitivă și are un potențial puternic de export. Fără piața rusă însă aceasta și-ar pierde atracția pentru investiții. Închiderea totală a pieței Uniunii Vamale în fața produselor din carne ucrainene ar însemna falimentul inevitabil al producătorilor mari de carne din țară.

„Nu putem supraviețui doar cu consumul intern”, a declarat Nicholas Filchin, președintele asociației de producători Kiev Eco. „Profitabilitatea, în special în sectorul creșterii porcinelor, este mică în acest an. Putem vinde în schimb carnea către Rusia cu o marjă de profit de 15-20%. Mai mulți investitori au declarat că în cazul semnării acordului cu UE, își vor muta operațiunile în Rusia invecinată”.

METEO. Cum va fi vremea în acest sfârșit de săptămână

0

Se face din ce în ce mai frig. În acest weekend mercurul continuă să coboare și vom avea chiar și temperaturi negative. 

Astăzi, cerul se menține variabil. Deși soarele este prezent pe cer, acesta nu încălzește atmosfera suficient. Avem temperaturi cuprinse între +7…+9 grade Celsius. La noapte, temperaturile vor coborî până la -2…+2 grade. Presiunea atmosferică va fi înaltă, iar vântul va sufla slab, cu până la 7 m/s.

Sâmbătă, vremea nu se schimbă prea mult. Cerul va fi variabil, iar soarele cu dinți. Mercurul din termometre mai urcă cu 1-2 valori. Ziua vom avea o maximă de +10 grade, iar noaptea mercurul din termometre va coborî până la -3 grade Celsius. Presiunea atmosferică rămâne înaltă, iar vântul va sufla moderat.

Duminică vom avea parte de o zi frumoasă și mai caldă. Soarele va fi prezent pe cer întreaga zi, iar mercurul din termometre începe să crească. Ziua vom avea +12 grade Celsius, iar în orele nocturne se vor atesta +2…+4 grade.

Potrivit meteorologilor, începând de săptămâna viitoare, vremea se va încălzi. Vom avea temperaturi de +16 grade Celsius.

Liberalizarea comerţului cu UE va genera reducerea la zero a 95 la sută din taxele de import

0

Liberalizarea comerţului cu UE va reduce gradul, până zero, 95% din taxele de import, se menţionează într-un ghid al Acordului de Asociere, elaborat de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Taxele de import scăzute vor conduce la o competitivitate sporită şi, drept urmare, va avea loc o scăderea preţurilor pentru consumatori, se menţionează în publicaţia citată de IPN. 

În acelaşi timp, tehnologiile moderne importate din UE vor duce la sporirea productivităţii şi la salarii mai mari. Experţii europeni au estimat deja că, după semnarea Acordului de Asociere, exporturile din Republica Moldova spre UE vor creşte cu 15% pe termen scurt şi cu 16% pe termen lung, în timp ce importul va creşte doar cu 6%-8%.

În mare parte, creşterea exportului de mărfuri se va datora reducerii barierelor sanitare şi fitosanitare şi a barierelor tehnice. Pentru sectorul agricol, reducerea taxelor va duce la o creştere de 30% a exportului de zahăr, cereale etc. Şi produsele industriale se vor bucura de o reducere a taxelor din momentul intrării în vigoare a Acordului de Asociere, se menţionează în publicaţie.

Aceleaşi estimări arată că pe termen scurt Produsul Intern Brut va creşte cu 3,2%, iar pe termen lung – cu 5,4. Implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător va aduce şi pentru regiunea transnistreană o creştere cu 3,6% a PIB-ului local. Refuzul de a beneficia de acest acord va duce la o reducere a PIB-ului regiunii transnistrene cu 5,2%.

Piaţa UE este cea mai mare din lume, cu 500 de milioane de consumatori şi o valoare PIB de circa 20 de trilioane de dolari.

România impune condiții extrem de severe pentru vânzarea terenurilor agricole

0

Guvernul român impune condiții extrem de severe pentru vânzarea terenurilor agricole extravilane după data de 1 ianuarie 2014, când expiră perioada de tranziție de 7 ani prevăzută în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) din România.

Mai exact, proiectul prevede că statul și persoanele fizice cu vârsta de până la 40 de ani care desfășoară activități agricole pe raza administrativ-teritorială a localității unde este situat terenul respectiv au drept de preemțiune, adică au un privilegiu pe care îl are cineva printr-un contract sau printr-o lege, la o vânzare-cumpărare, de a fi, în condiții egale, cel preferat dintre mai mulți cumpărători, scrie recolta.eu

Pe lângă factorul de vârstă, persoanele fizice care vor să cumpere teren agricol în România situat în extravilan trebuie să facă dovada că are cunoștințe de bază în domeniul agricol, să facă dovada că a desfășurat activități agricole pentru o perioada de cel puțin 5 ani, să facă dovada că a desfășurat activități agricole pe terenurile situate în extravilan deținute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, potrivit normelor metodologice.

Noua formulă a acestei Ordonanțe de Urgență, spre deosebire de proiectul inițial, nu mai prevede condiţia limitei de 100 de hectare pe care o persoană fizică le poate cumpăra.