Consiliul Economic propune simplificarea procedurii de raportare la stat pentru agenții economici

0

Prim-ministrul, Chiril Gaburici, a aprobat conceptul și planul de acțiuni pentru îmbunătățirea Sistemului Național de Raportare către instituțiile statului. Prin această inițiativă, Guvernul Republicii Moldova își propune ca până la sfârșitul anului 2018 să reducă de 3 ori efortul de raportare a agenților economici.

Conceptul  a fost elaborat de către un grup de lucru format prin dispoziția Prim-ministrului nr. 140-d din 24 noiembrie 2014, compus din reprezentanții Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Biroului Național de Statistică, Casei Naționale de Asigurări Sociale, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Serviciului Fiscal de Stat și Centrului de Guvernare Electronică. Președintele grupului de lucru  este șeful Secretariatul Consiliului Economic al Prim-ministrului.

În planul de acțiuni sunt prevăzute un șir de activități care au scopul de a simplifica sistemul de raportare către autorități, prin instituirea unui schimb de date eficient și eficace între autorități pentru a exclude dublarea de date prezentate în rapoarte. Grupul de Lucru  va elabora un șir de propuneri pentru reducerea numărului de taxe şi impozite, dar și  simplificarea metodelor de calcul, prin unificarea bazei de calcul pentru mai multe impozite. Va fi implementat și un cadru de raportare mult mai simplificat pentru  micro-întreprinderi, care reprezintă peste 40% din totalul agenților economici.

În prezent, conform datelor Băncii Mondiale pentru anul 2014, un agent economic ce activează în țara noastră depune un efort de calculare și achitare a taxelor și impozitelor ce constituie în mediu185 de ore pe an. Conform estimărilor experților, în rezultatul implementării acestor acțiuni efortul de calculare şi plată a taxelor ar putea să fie redus până la 60 ore pe an către 2018.

Grupul de lucru își va continua activitatea pentru implementarea cu succes a planului de acțiuni aprobat de Prim-ministru și va raporta trimestrial rezultatele implementării acestuia.

Condițiile meteo din acest an afectează grav culturile agricole

0

Temperaturile ridicate din timpul iernii din acest an au dus la dezvoltarea agenților patogeni care afectează în special culturile pomicole, iar frigul din ultimele zile împiedică procesul de polenizare a acestora, susțin specialiștii în agricultură.

Solicitat de Moldpres, Leonid Voloșciuc, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţia Plantelor al AŞM, a declarat că “din cauza iernii blînde, s-au dezvoltat numeroase bacterii care au început deja să afecteze grav culturile agricole, în special cele pomicole“.

Potrivit sursei citate, pentru combaterea acestor agenți patogeni, este necesar de a trata pomii cu bactericide de două ori pe sezon.

Preşedintele Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Alexandru Slusari, a declarat pentru agenție că majoritatea culturilor pomicole deja în floare au fost ocolite săptămîna trecută de înghețuri și nu au avut de suferit.

Acesta a adăugat că cele mai afectate culturi agricole în acest an vor fi caișii, prunii, piersicii și zarzării, întrucît frigul a coincis cu procesul lor de înflorire.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, spre sfîrșitul săptămînii, vremea se va încălzi pînă la 23 de grade Celsius.

Peste 40 de producători de vin de casă se întâlnesc sâmbătă la Răciula

0

Peste 40 de producători de vin de casă, 30 de meșteri populari, 9 ansambluri folclorice din regiunea Codrilor și interpretul Pavel Stratan vor delecta publicul în cadrul Festivalului „Polobocul de aur” sâmbătă, 25 aprilie, care va avea loc în premieră la Răciula, raionul Călărași, transmite News-Moldova.

„Obiectivul Festivalului „Polobocul de aur” este să punem în valoare potențialul acestui produs simbolic, să contribuim la dezvoltarea turismului intern și receptor în Republica Moldova și să susținem dezvoltarea de noi afaceri”, a declarat Valeriu Lazăr, președintele Camerei de Comerț și Industrie, organizatorul festivalului.

„Turismul vinicol, gastronomic și rural sunt trei forme prioritare de turism pentru Republica Moldova. Vinul de casă este încă necunoscut pentru turiștii externi și poate provoca un interes deosebit de a vizita Republica Moldova”, a declarat Stanislav Rusu, directorul general adjunct al Agenției Turismului.

Viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vlad Loghin, a subliniat importanța păstrării de către producătorii de vin a viţei de vie de soiuri autohtone.

Festivalul „Polobocul de aur” se va desfășura anual în a doua sâmbătă după Paște, într-o nouă localitate din țară. În cadrul acestuia vor fi premiate cele mai bune vinuri de casă.

Expert despre protestele agricultorilor: Anumite cercuri încearcă să facă presiuni în situaţia în care avem o coaliţie slabă

0

M-aş solidariza cu protestele agricultorilor dacă ei ar solicita eliminarea corupţiei, a schemelor frauduloase în jurul acordărilor subvenţiilor sau forţarea statului pentru anumite negocieri, pentru ca agricultorii să-şi poată vândă producţia, îmbunătăţirea climatului investiţional. Aceste lucruri nu se regăsesc pe lista protestatarilor. Ceea ce vor ei, vor bani, bani în jurul cărora s-au acomodat destul de eficient. Afirmaţii în acest sens au fost făcute de Roman Chircă, directorul Institutului Economiei de Piaţă, în cadrul emisiunii „Accente Economice” de la Moldova 1.

„Eu sunt de partea agricultorilor și a fermierilor atunci când este vorba despre nemulțumirea în modul în care se guvernează această țară, modul în care este susținut programul agricol per ansamblu. Pe parcursul mai multor ani, nivelul acestor subvenții a crescut substanțial față de alte fonduri de dezvoltare și s-a format un grup întreg de interese în jurul acestui Fond de subvenții care beneficiază indirect, și consumatorul final, agricultorul, primește mult mai puțin decât ar fi putut și nu tot timpul în condiții egale”, susține Roman Chircă.

El a mai spus că tractoarele care au fost scoase la marginea drumului sunt cumpărate pe banii statului și reprezintă într-un fel o confirmare a faptului că statul a avut succese în realizarea programelor agricole.

„Acum ei scot aceste tractoare, blochează traseele naționale, cu un singur scop, de a mări Fondul de subvenții. Ceea ce se întâmplă cu aceste proteste este o nerușinare, când anumite cercuri de influență de pe lângă acest Fond de subvenții încearcă să facă presiuni în situația în care avem o coaliție slabă. Eu aș revizui substanțial modul în care se acordă aceste subvenții, să nu fie acordată nicio subvenție pentru o plantare pentru care nu există piață de desfacere sau pentru care nu există interesul agricultorului să facă acest lucru”, spune Roman Chircă.

Statele din Parteneriatul Estic s-au angajat la Riga să extindă cooperarea în domeniul agriculturii

0

În cadrul Conferinţei de la Riga, ministrul Ion Sula a semnat Declaraţia comună a miniştrilor agriculturii din Republica Moldova, Republica Armenia, Republica Azerbaidjan, Republica Belarus, Georgia şi Ucraina, cu privire la extinderea cooperării în domeniul agriculturii şi sprijinul reciproc în dezvoltarea sistemelor de consultanţă rurală şi agricolă.

În documentul care accentuează următoarele etape de cooperare pe segmentul dat, miniştrii apreciază importanţa iniţiativei Parteneriatului Estic şi a contribuţiei substanţiale la cooperarea în domeniul dezvoltării rurale, în particular, prin schimbul celor mai bune practici şi experienţe privind elaborarea şi implementarea sistemelor de management agricol.

De asemenea, se subliniază prioritatea dezvoltării sistemelor de consultanţă agricolă, întrucît acestea oferă suport şi expertiză tehnică, precum şi oportunităţi de învăţare pe termen lung, care sînt cruciale pentru creşterea economică.

În contextul Declaraţiei, următorii paşi importanţi ce urmează a fi întreprinşi în ţările Parteneriatul Estic, în domeniul vizat sunt:

  1. aprofundarea relaţiilor de colaborare dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, Republica Armenia, Republica Azerbaijan, Republica Belarus, Georgia şi Ucraina;
  2. continuarea acordării asistenţei Uniunii Europene pentru susţinerea agendelor de reformă ale partenerilor în domeniul agriculturii şi implementării proiectelor la scară mică în domeniul agricol şi sistemelor de extensiune rurală;
  3. consolidarea dimensiunii de business în ţările Parteneriatului Estic prin sprijinirea dezvoltării antreprenoriatului agricol;
  4. promovarea şi consolidarea proiectelor multilaterale în domeniul agriculturii şi sistemelor de consultanţă agricolă şi extensiune rurală, prin crearea unui mediu permisiv, transparent şi regulatoriu pentru implementarea acestora;
  5. consolidarea capacităţilor instituţionale ale sistemelor de consultanţă agricolă şi extensiune rurală.

IMPORTANT! Fermierii pot deja depune cereri de finanţare din creditul polonez

0

Agricultorii din Moldova pot depune documentele pentru participare la programul de modernizare a sectorului animalier din partea Guvernului Poloniei, care a acordat un credit de 100 milioane de euro.

Viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vlad Loghin, a relatat pentru „INFOTAG” că proiectul a început a funcţiona şi aşteaptă primii clienţi.

„Au fost efectuate ultimele pregătiri, a fost echipată o echipă specială, care se va ocupa de creditare, au fost aprobate mecanismele de activitate. Doritorii deja se pot adresa pentru a beneficia de credit”, a spus el.

Viceministrul a menţionat că unii agricultori intenţionat aduc discordie între fermieri şi în intimidează prin nerentabilitatea proiectului.

„Suntem deschişi pentru dialog cu agricultorii. Este evident că unii fermieri, ce îndeamnă producătorii agricolă să participe la proteste, urmăresc pe departe scopuri economice. Când asociaţiile pentru prima dată au vorbit despre proteste, noi am început să acţionăm. Am început să propunem căi de soluţionare. Am îndeplinit o serie de cerinţe, iar în replică ei vin cu altele. Din păcate, auzim doar critică, iar măsurile luate de noi se uită. Asociaţiile de agricultori trebuie să înţeleagă că nu totul depinde de Minister”, a spus Loghin.

Potrivit spuselor sale, în prezent Ministerul Agriculturii poartă negocieri cu unii donatori pentru finanţarea noilor proiecte în domeniu.

„În cazul merelor, prunelor şi strugurilor, este necesar de a deschide mai multe frigidere. Insuficienţa echipamentului a dus la faptul că marfa a fost vândută la un preţ redus. Acum însă, mere în depozite practic nu au mai rămas şi suntem să examinăm posibilitatea importului, atunci când puteam să le vindem pe ale noastre, la un preţ acceptabil. Fermierii trebuie să ştie că pe lângă fondul de subvenţionare ei pot participa şi la alte proiecte. Adică, dacă producătorul agricol va primi bani de la stat, el poate beneficia şi de finanţare în cadrul creditului polonez, programul „Livezile Moldovei” sau alt proiect funcţional”, a spus Loghin.

COD GALBEN de înghețuri!

0

Începând de mâine, 18 aprilie, vremea se răcește simțitor. Mai mult, meteorologii ne avertizează că vom avea parte de înghețuri.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), a emis o avertizare cod galben de înghețuri.

Potrivit avertizării, în intervalul 19-24 aprilie în orele nocturne și ale dimineții la suprafața solului și izolat în aer se prevăd înghețuri cu intensitatea de -1..-3°С.

Avertizarea este valabilă pe întreg teritoriul țării.

Atenție, apicultori! Moldsilva începe combaterea aeriană a dăunătorilor

0

În perioada 20 aprilie – 09 mai (în funcție de starea vremii și etapele de dezvoltare a dăunătorilor), în fondul forestier național gestionat de către Agenția „Moldsilva” se va desfășoară combaterea aeriană a dăunătorilor defoliatori. Suprafața  focarelor de daunatori defoliatori ce va fi supusa combaterii aeriene în acest an este de 24540 de ha ce cuprinde întreprinderile silvice: Călărași – 6242 ha, Tighina – 4570 ha, Telenești – 4525 ha, Sil-Răzeni – 3285 ha, Cimișlia – 1372 ha, Chișinău – 350 ha și Rezervația Naturală, Plaiul Fagului – 4200 ha.

Pericolul afectării din partea unui complex de dăunători asupra vegetației forestiere a fost stabilit în urma prognozei și rezultatelor cercetărilor silvo-patologice efectuate în anul 2014 și primăvara 2015 de către întreprinderile silvice și Centrul Monitoring şi Protecţia Pădurilor din cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice.

La efectuarea acestor lucrări vor fi antrenate trei elicoptere ce utilizează instalația de stropit cu volum de consum ultra redus și cu folosirea preparatelor  diflubenzuron şi esfenvalerat. Acțiunile respective vor contribui la ameliorarea stării de sănătate a pădurilor și la menținerea unei balanțe optimale a biodiversității în păduri. Combaterea dăunătorilor este o componentă importantă în managementul integrat al sectorului forestier. În anul 2014 au fost realizate lucrări de combatere aeriană a dăunătorilor defoliatori în fondul forestier pe o suprafață de circa 31 mii ha.

Acțiunile de protecție a pădurilor întreprinse de către silvicultori vor avea un impact pozitiv și asupra suprafețelor agricole adiacente prin suprimarea unor focare de dăunători, care inevitabil pot afecta inclusiv terenurile agricole.

Agenția “Moldsilva” informează că preparatele folosite în procesul combaterii aeriene nu sunt dăunătoare și periculoase pentru viața omului. Totodată, atenționăm proprietarii de prisăci aflate în preajma zonelor forestiere unde va avea loc combaterea  aeriană, ca familiile de albine să fie închise în ziua respectivă, la fel, este interzisă aflarea animalelor domestice în fond forestier supus procedurii și este recomandat ca populația să evite colectarea ciupercilor sau aflarea în pădure în scop de odihnă în această perioadă.