Când intri în satul Popeasca, din raionul Ştefan Vodă, şi întrebi unde este gospodăria inventatorului, orice copil ştie să te îndrume. E şi firesc, fiindcă profesorul Anton Port e mândria locului.
Dacă nu e la moara de vânt care-i macină făină sau îi aprinde becurile în casă, îl găseşti la cuptorul solar sau în grădina cu sistem de irigaţii cu picătura. Şi când îl întrebi ce sunt toate acestea, Anton Port zâmbeşte şi spune că a privatizat apa, soarele şi vântul.
Acum doi ani, profesorul de matematică Anton Port a ieşit la pensie. Nu regretă, fiindcă a rămas legat de copii şi, mai mult decât atât, are timp destul pentru a-şi perfecţiona mecanismele de producere a energiei neconvenţionale. De 20 de ani face asta şi e la fel de entuziast ca la început. Când ajungi la gospodăria fostului profesor, primele pe care le vezi sunt cele două eoliene. Una e gândită să macine făină, dar nu numai pentru nevoile familiei sale.
„Pentru păsări, porc, dar fac şi mălai pentru mămăliguţă. Dar trebuie să curăţ bine piatra, care este turnată de mine, după o tehnologie specială, din ciment alimentar. Vecinii, care m-au ajutat s-o fac, vin aici la moară şi le întorc plata”, relatează bărbatul.
Cu ajutorul celeilalte eoliene scapă de efortul tăierii lemnelor. La cei 64 de ani pe care îi are, chiar dacă încă e în putere, Anton Port preferă să pună vântul să lucreze în locul său.
Istoria acestori mori de vânt a început demult, după o vizită în fosta Republică Democrată Germană. Pe vremea aceea nu avea piesele necesare, dar mintea sa iscoditoare, cunoştinţele de fizică şi matematică, plus depozitele de fier vechi l-au ajutat din plin. Cu răbdare, perseverenţă şi pasiune, Anton Port şi-a urmat visul.
„Toată viaţa n-am fost şablon, nu făceam ce face vecinul. Făcând serviciul militar în Germania am văzut cum un neamţ tăia lemne la moară. Mi s-a întipărit acel neamţ şi-am zis că o să-mi fac şi eu moară să taie lemne. Eu am fost tare bucuros când s-a destrămat Uniunea Sovietică. Veneau de la poliţie şi întrebau de unde am luat asta. Eram ca pescarul şi vânătorul. Toată leafa mea s-a dus ca vântul, dar vântul mai vine şi înapoi”, a povestit profesorul.
Continuând să te uiţi prin curtea gospodăriei, ochii se duc spre un fel de antenă parabolică uriaşă, tapetată cu bucăţi de oglindă. Sunt 800 la număr, ne-a spus inventatorul. Le-a decupat din oglinzile şifonierului, iar soţia, Ecaterina, nu s-a supărat, fiindcă rezultatul i-a fost de mare ajutor la gătit.
„Acum ne aflăm în faţa oglinzii parabolice, adică un cuptor solar. Dacă avem de fiert apă punem ceaunul, o direcţionăm spre soare, chiar şi un copil o poate direcţiona. Timp de 15 minute fierbe un litru de apă”, a explicat Anton Port.
„Dacă trebuie să gătim bucate, soţia îşi pune ochelarii de soare şi începe. E o tehnologie nouă să te înveţi să faci mâncarea la soare”, a mai adăugat el.
Şi cum trăim într-o ţară în care fructele uscate sunt la mare preţ, Anton Port a născocit şi o uscătorie solară. Nu de alta, dar a aflat că fructele uscate prin afumare nu sunt tocmai sănătoase. Mai mult, soarele nu se supără dacă-l pui la treabă. Ne asigură de asta chiar gospodina casei, care ne mai vorbeşte puţin şi de cuptorul solar: „Se direcţionează la soare. Dacă aceea bate în punct, asta bate în segment, se reglează. În cilindru am copt carne, bostanei”.
Iar placintele, totuşi, sunt mai gustoase în cuptorul obişnuit, ne zice gospodina: „N-are importanţă, că-i vară, că-i iarnă. Eu am gătit pentru o delegaţie din Olanda bucate la temperatura de minus 6 grade”.
Cert este că familia Port are treabă în fiecare toamnă, să pună la uscat mere, pere şi prune pentru iarnă. Şi strugurii ajung pe aici, apoi rezistă până acum, în luna martie, păstrându-şi toată dulceaţa şi aroma. Atâta doar că soarele e generos doar o jumătate din an, însă Ecaterina Port e mulţumită că în acest timp scapă de chinul cuptorului cu lemne sau al buteliei cu gaz.
Şi cum de la o vreme, vara soarele exagerează şi dă prea multă căldură, uscând culturile, profesorul Port a găsit o soluţie şi pentru asta. În grădina sa, un sistem de irigaţie prin picurare asigură plantelor umiditatea necesară ca să învingă seceta. Pentru asta a şi fost premiat, recent, la concursul de implementare a tehnologiilor netradiţionale. N-a primit bani sau altă recompensă. În schimb, vin foarte mulţi gospodari să vadă invenţia şi să încerce să o aplice şi ei.
„Deci, avem irigare cu ajutorul vântului şi a soarelui. Numai atunci când plouă avem apă. Din drum strâng apa într-un bazin de 30 de tone”.
Odată strânsă apa, aceasta este transmisă spre o cisternă şi prin metoda scurgerii libere ajunge la plante. Astfel, nea Anton a cules, anul trecut, două recolte de porumb, în timp ce alţii nu au avut parte decât de ştiuleţi uscaţi înainte de a se coace roada. Aşa că e de înţeles că atunci când îl frământă vreo idee nouă, soţia îl lasă în pace, ştiind că bărbatul ei ar putea inventa ceva care să îi fie de folos şi ei.
„Când îi vine inspiraţia, nici nu mă apropii, pentru că îi dispare când îl deranjez. E mare noroc, că am aşa soţ”, a mărturisit femeia.
Să nu vă imaginaţi că fostul profesor de matematică e preocupat numai de energia neconvenţională. Când se relaxează, cântă la instrumente populare, confecţionate chiar de el.
„Sunt cioara albă, dar sunt bucuros că ei sunt negri. Da, invidie este”, a spus Anton Port.
S-a obişnuit să fie privit aşa. Nu îşi face probleme din asta. Are atâtea altele de făcut. Acum doi ani a deschis uşa atelierului său de meşteşuguri populare pentru toţi copiii care vor să deprindă taina sculpturii în lemn sau pe cea a modelării lutului.
„Miron Costin în letopiseţul Ţara Moldovei scria: numai dragostea de ţară, mamă, plai – numai aceea este, în rest totul e deşertăciune. Ca să nu trăiesc în deşertăciune, fac creaţie”, a explicat profesorul.
Ne despărţim cu greu de omul care găseşte mereu timp nu doar pentru invenţiile sale, ci şi pentru sufletul şi mintea altora. O singură întrebare mai avem pentru nea Anton: dacă la noi în ţară ar fi implementate aceste tehnologii, ce s-ar schimba? „N-am fi atât de săraci”, răspunde el.
Sursa: Publika.md
