AFF: „Moldova are cele mai mici prețuri pentru cereale. Fermierii nu au bani pentru achitarea creditelor”

0

Recoltarea pentru culturile de prima grupă este în toi. În ciuda faptului că în regiune a avut loc o ușoară restabilire a prețurilor mici, prețurile oferite fermierilor nu le permite acoperirea costurilor, în condițiile în care în 2022 au fost nevoiți să achiziționeze inputuri la unele dintre cele mai mare prețuri.

Potrivit Asociației Forța Fermierilor, din tot bazinul Mării Negre la moment în Moldova sunt cele mai joase prețuri la grâu, orz și rapiță.

„În ultimele săptămâni, organizația noastră a monitorizat evoluția prețurilor la cereale și oleaginoase, atât pe piață internă, cât și în regiune. Constatăm că din tot bazinul Mării Negre, la moment, în Moldova sunt cele mai mici prețuri la grâu, orz și rapiță. Chiar și în Ucraina, un kg de grâu costă în medie 2,9 lei per kg, pe când în Moldova acest preț este de 2,5 lei. În general, în toate țările Europei de Est, în afară de Moldova, se atestă un trend de majorare ușoară a prețurilor”, se arată în comunicatul asociației.

În condițiile actuale, pierderile per hectar ar fi de circa 3-6 mii de lei pentru prima grupă de cereale, menționează AFF.

La moment, prețurile indicative de achiziție a porumbului (roada 2022) și orzului (roada 2023) oferite de unul dintre pricipalii jucători de pe piață este de 176 dolari/tonă porumb și 140 dolari/tonă orz (Condiții de livrare – DAP PIL Giurgiulești, prețurile nu includ TVA).

Săptămâna trecută, fermierii ne-au declarat că au comercializat grâul furajer cu prețul mediu de 2,3 lei moldovenești per kilogram, fără TVA.

O altă problemă anunțată ține de imposibilitatea achitării creditelor de către fermieri, astfel majoritatea creditorilor solicitând achitarea imediată a acestora.

„După începutul recoltării culturilor de primă grupă, s-a pornit procesul hărțuirii financiare a producătorilor agricoli din partea creditorilor care cer achitarea imediată a datoriilor sau transmiterea în contul acestora a producției recoltate, calculate la prețuri mizere. Se creează impresia că asistăm la niște acțiuni coordonate în vederea menținerii artificiale a prețurilor joase la materia primă și presiunii maximale asupra agricultorilor în vederea încasării creanțelor, fapt care ar falimenta în scurt timp mii de fermieri. Cu părere de rău, compensații pentru agricultori, la care a insistat în permanența Forța Fermierilor, sunt mizere și alocarea acestora întârzie”, comunică asociația.

În acest context, pentru a evita insolvabilitatea iminentă a fermierilor micro, mici și mijlocii, AFF cere:

  • Convocarea imediată a ședinței cu prim-ministru RM;
  • Introducerea urgentă prin decizia CSE a unui moratoriu până la 31 decembrie 2023 la calcularea penalităților, dobânzilor de întârziere și altor comisioanelor/taxelor de sancțiuni ce țin de achitarea datoriilor către toți creditorii producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii, care cultivă preponderent cereale și oleaginoase.
  • Excluderea penalităților până la 31 decembrie 2023 la executarea obligațiunilor față de bugetul public național pentru agricultorii micro, mici și mijlocii, care produc preponderent cereale și oleaginoase, precum și interzicerea blocării conturilor acestora.
  • Interzicerea până la 31 decembrie 2023 a executării silite a obligațiunilor fermierilor micro, mici și mijlocii, care produc preponderent cereale și oleaginoase, precum și inițierii procesului de insolvență împotrivă acestora.
  • Autosesizarea Consiliului Concurenții pe problema prețurilor mici de achiziționare a culturilor de primă grupă, comparativ cu prețuri în regiune, în vederea investigării existenții unui acord de cartel.

AIPA recepționează cereri pentru subvenționarea accizei la motorină

0

Fermierii pot depune cereri pentru subvenționarea accizei la motorină, până la data de 31 iulie 2023, la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

Regulamentul prevede că subvenția complementară se acordă în două etape, pentru motorina achiziționată în perioada 16 noiembrie 2022 – 29 iunie 2023, și se depune nu mai târziu de 31 iulie 2023, iar motorina achiziționată începând cu 30 iunie 2023 până pe 30 septembrie 2023 inclusiv, se depune nu mai târziu de 30 septembrie, după cum urmează:

În cuantum de:

  • 100% din cota accizei stabilită pentru anul 2023 sau 3 248 de lei per tonă – pentru fermierii micro, mici și mijlocii;
  • 100% din cota accizei stabilită pentru anul 2022 sau 2 980 de lei per tonă – pentru fermierii micro, mici și mijlocii;

În cuantum de:

  • 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023 sau 974,4 lei per tonă – pentru fermierii mari;
  • 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2022 sau 894 de lei per tonă – pentru fermierii mari.

Pentru a accesa Regulamentul și actele necesare pentru depunerea cererii de subvenționare accesați aici, rubrica Intervenții ale Guvernului 2023. 

Mai multe hectare de cereale – nimicite de flăcări. 36 cazuri de stingere a focarelor de ardere în 24 de ore

0

Mai multe hectare de culturi agricole au fost nimicite de flăcări în raioanele țării în ultimele 24 de ore. Conform datelor IGSU, pe data de 16 iulie, mai multe hectare de culturi agricole și vegetație uscată au fost nimicite de flăcări, iar angajații IGSU au intervenit în 36 cazuri pentru stingerea focarelor de ardere, care au fost înregistrate în raioanele țării, scrie realitatea.md.

Pompierii au fost solicitați pentru a stinge un lan de grâu afectat de flăcări în apropierea satului Cernoleuca, raionul Dondușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:58. La fața locului au ajuns 6 echipe de pompieri, care au reușit lichidarea focarelor către ora 17:10. Datorită intervenției operative a salvatorilor, focul nu a obținut răspândire, iar în urma arderii au fost nimicite 7 hectare de grâu din terenul cu suprafața totală de 38 hectare.

Totodată, în seara zilei de 16 iulie, pompierii au intervenit și în raionul Hîncești în apropierea satului Buțeni. Cazul a fost înregistrat la ora 21:30, iar potrivit datelor înregistrate o combină de balotare a luat foc în timpul efectuării lucrărilor agricole într-un lan cu suprafața totala de 50 hectare.

„Pentru stingerea incendiului la fața locului au intervenit 3 echipe de salvatori. Arderea a fost lichidată către ora 23:47. Potrivit IGSU, aici, în urma incendiului, focul a distrus în totalitate un tractor de model KLA cu o combină de balotare, dar și 5 hectare de miriște uscată cu 20 baloți de paie”.

În raionul Comrat, localitatea Dezghingea pompierii au stins 35 hectare de miriște uscată.

În acest context, IGSU îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, mai ales, în perioada caniculară și în condiții de umiditate redusă.

În scopul prevenirii incendiilor de vegetație și a culturilor agricole în perioada secerișului, care pot afecta suprafețe extinse, cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis, în preajma lanurilor, spațiilor forestiere și locurilor de agrement.

Mai mult, angajații sectorului agricol sunt rugați să nu alimenteze tehnica agricolă cu carburanți și lubrifianți pe teritoriul terenurilor agricole, iar fumatul este strict interzis.

De asemenea, în vederea prevenirii incendiilor de vegetație și a lanurilor cu cereale, salvatorii vin cu recomandări către maturi, care au în grijă copii, să-i monitorizeze strict, pentru a nu le permite jocul cu focul în spațiile deschise și în apropierea sectorului locativ.

Prima companie din Găgăuzia care a instalat o linie de sortare a cireșelor: Toată recolta exportată în Olanda

0

Prima linie de sortare și calibrare a cireșelor și facilitățile de ambalare ale companiei Biyaz Salkim SRL au fost prezentate producătorilor de fructe din autonomia găgăuză.

Prezentarea a avut loc în cadrul seminarului: „Tehnologii moderne de producție și post-recoltare a fructelor sâmburoase și a strugurilor de masă pentru piața Uniunii Europene (UE)”, organizat de Asociația Moldova Fruct în parteneriat cu proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.

Vera Iabanji, managerul Biyaz Salkim SRL, a declarat celor peste 70 de fermieri din regiune care au participat la acest eveniment că, investițiile în producția de fructe de calitate și certificarea GlobalG.A.P., GRASP și SMETA au ajutat compania să exporte întreaga recoltă de cireșe din 2023 către Olanda.

Cumpărătorul este o companie cu care Biyaz Salkim a stabilit relații comerciale în anii precedenți când a vândut prune și struguri.

„Investiția în linia de sortare a cireșelor a fost oportună, deoarece ne-a permis să furnizăm fructe conform cerințelor stricte ale importatorului olandez, respectiv cerințelor de marketing ale Uniunii Europene. În prezent, planificăm instalarea sistemului antigrindină și antiploaie în livada de cireș, pentru a minimiza riscurile de afectare și crăpare a fructelor”, a declarat managerul Biyas Salkim SRL.

Participanții la seminar au confirmat că orientarea către noi piețe a devenit o necesitate. Fermierii sunt mai hotărâți ca niciodată să îmbunătățească calitatea fructelor, investind în tehnologii moderne de producere, soiuri noi, echipament de recoltare și post recoltare – sortare și calibrare a fructelor pentru a se alinia  cerințelor și a corespunde standardelor de calitate și inofensivitate pe piețele din Vest.

În perioada 1 iunie – 11 iulie 2023, din Moldova au fost exportate peste 13.300 de tone de cireșe. Geografia exporturilor este diferită  semnificativ față de anul trecut.

În acest sezon, cireșele moldovenești au ajuns în 13 țări. Din lista noilor destinații fac parte: Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia.

Datorită investițiilor din ultimii ani în soiuri moderne, echipamente de sortare și răcire, certificare GlobalG.A.P./GRASP, producătorii  moldoveni sunt capabili să concureze pe piața internațională.

Dacă în 2022, pe piața UE au fost exportate 190 tone de cireșe, anul acesta, până la 11 iulie, pe această piață au fost livrate 2 mii tone de cireșe, adică de 10 ori mai mult.

De menționat că, exportul anumitor soiuri de cireșe continuă până în a doua jumătate a lunii iulie. Astfel, se exportă soiurile Kordia, Regina, care sunt cunoscute și solicitate de consumatori pe piața Uniunii Europene.

Isopul – beneficii, sfaturi la cultivare

0

Isopul (Hyssopus officinalis L.) este o plantă perenă care poate crește și produce timp de 10-15 ani. Rădăcinile sale sunt verticale și se extind dintr-un rizom brun care se află în sol.

Tulpina este ramificată, lignificată la bază și erbacee în partea superioară. Aceasta prezintă o formă patrundghiulară și o suprafață slab păroasă.

Florile sunt grupate în pseudoverticile și sunt dispuse la subsuoara frunzelor superioare, formând o inflorescență lungă de 20 cm, cu un spic unilateral. Isopul înflorește din iunie până în septembrie.

Isopul – beneficii

În scopuri medicinale, se poate folosi planta întreagă de isop. Ea are miros și gust plăcute, datorită uleiului volatil pe care îl conține.

Sub formă de infuzie se întrebuințează în afecțiunie cronice ale căilor respiratorii, manifestate prin răgușeală, tuse, astmă, ușurând expectorația și transpirația. Ceaiul de isop favorizează eliminarea apei din țesuturi.

Isopul are și acțiune antiseptică și cicatrizantă asupra rănilor, folosindu-se sub formă de băi sau comprese. Isopul stimulează pofta de mâncare și reglează funcțiile digestive.

Dintre glicozidele flavonice, isopul conține hesperidinu, care are proprietatea de a scădea presiunea sanguină, datorită dilatației arteriale.

Această plantă intră în compoziția ceaiurilor antiastmatice, pectorale și sudorifice.

Uleiul esențial de isop poate ajuta la calmarea sistemului nervos și la reducerea stresului, anxietății și insomniei. Potrivit unui studiu publicat de Journal of Alternative and Complementary Medicine, inhalarea uleiului esențial de isop a dus la o reducere semnificativă a tensiunii arteriale și a ratei mărite a pulsului, îmbunătățirea stării generale.

Consumul regulat de isop poate contribui la întărirea sistemului imunitar. Extractul de isop a demonstrat proprietăți antioxidante puternice, îmbunătățind funcția imunitară.

Cultivarea isopului – sfaturi

Înmulțirea isopului se poate face pe cale vegetativă (prin butași sau despărțirea tufei) și prin semințe, fie primăvara timpuriu, fie în pragul iernii.

Atât plantarea butașilor cât și semănatul se fac în arătură adâncă de 25-28 cm. Primăvara, terenul se nivelează cu grapa pentru a distruge bolovanii, după care se seamănă sau plantează.

Semănatul culturii se execută cu mașina, în rânduri, la o distanță de 50—60 cm și la o adâncime de încorporare a seminței de 2 cm. La hectar se întrebuințează 4 kg sămânță (cu o puritate de 95%, o germinație de 75% și o umiditate maximă de 13%), în amestec cu mraniță sau nisip.

Dacă în timpul semănatului terenul este afânat și uscat, este necesar ca, atât înainte cât și după însămânțare, să se execute o ușoară tasare a terenului cu tăvălugul.

Faza critică pentru apă la această cultură este în faza de germinare, astfel ar fi bine să fie selectate pentru semănat perioadele favorabile.

Vezi și Busuiocul – sfaturi la plantare și îngrijire.

Îngrijirea culturii de isop

Isopul este o plantă este iubitoare de lumină și are cerințe mai mari față de căldură. La temperaturi mai ridicate, se asigură un conținut sporit de ulei eteric. Iarna rezistă la înghețuri de până la -25°C, dacă solul este acoperit.

Nu are cerințe sporite față de umiditate, suportând din al doilea an perioade de secetă. Vegetează bine și pe soluri calcaroase, cerințele față de sol sunt reduse, astfel planta poate fi utilizată pentru lucrări antierozionale, pe locuri râpoase, fixarea nisipurilor mobile, taluzări, garduri vii.

Isopul poate ocupa spații improprii altor culturi, semănând din acest punct de vedere cu levănțica. Detalii despre Cum se plantează lavanda. Sfaturi pentru o cultură de succes.

Se recomandă ca plantele premergătoare, recomandate fiind prășitoarele sau cerealele de toamnă, să fie fertilizate. În caz contrar, se folosesc îngrășăminte organice: compost, mranița, gunoi de grajd fermentat.

În ceea ce privește lucrările de întreținere a culturii, îndată ce se disting rândurile se execută prima prașilă superficială pentru distrugerea crustei și a buruienilor. Este important să se evite acoperirea plantelor cu sol.

La a doua prașilă se face și răritul pe rând, lăsând între plante o distanță de 20—25 cm. În primul an și următorii, se fac toate prașilele necesare pentru a ține terenul curat de buruieni și fără crustă.

Pentru a stimula producția de inflorescențe, se recomandă ca primăvara, înainte de pornirea vegetației, să se facă tăierea tufelor.

Până în prezent, la cultura de isop nu s-au semnalat boli și dăunători care să producă pagube importante.

V-ar putea plăcea și articolul Cum se cultivă armurariul. Cerințe, întreținere și recoltare.

Recoltarea și procesarea isopului

De la isop se recoltează herba în perioada înfloririi (când aproximativ 50% din plante sunt înflorite), fără părțile lemnoase ale tulpinii, respectiv porțiunea cu inflorescențe.

Plantele se taie la aproximativ 10 cm de la sol cu cositori sau secera. Se recoltează de două ori pe an, prima oară în iunie-iulie, iar a doua – în septembrie-octombrie.

După recoltare, se înlătură tulpinile lignificate rămase în masa recoltată, apoi se usucă la umbră, în strat subțire sau artificial la 30-35 grade C. Randamentul la uscare este de aproximativ 4:1.

Producția este de aproximativ 10-15 t iarbă proaspătă, respectiv 3 t/ha materie primă uscată.

Isopul se cultivă pentru partea aeriană, în stare uscată sau proaspătă. Conținutul de ulei volatil în herba proaspătă este de 0,07-0,29%, iar în cea uscată este de 0,20-1,5%. Mai bogate în ulei volatil sunt florile, urmate de frunze și vârfurile înflorite, tulpinile conținând cantități foarte mici.

După conținutul biochimic al plantelor, uleiul esențial de isop conține: isopinocamphone (22.53–28.74%), pinocamphone (11.41–17.99%), β-pinene (6.69–12.01%), elemol (5.02–7.57%), germacrene D (3.14–6.98%), și bicyclogermacrene (2.55–4.36%).

Herba recoltată vara are conținutul în ulei volatil mai mare (cu aproximativ 33%) decât cea din toamnă.

Înflorirea a doua din toamnă asigură un cules bun albinelor, care întâlnesc rar alte flori. Se poate folosi în lucrările antierozionale și de fixare a nisipurilor mobile.

Ambalarea și păstrarea: Herba uscată se ambalează în saci de pânză sau hârtie și se depozitează în încăperi uscate, curate și bine aerisite. Uleiul volatil extras din herba se păstrează în vase inoxidabile în încăperi răcoroase, fără pericol de incendiu.

Detalii despre producerea altor plante aromatice și medicinale găsiți în Ghidul Tehnologii și inovații în sectorul plantelor aromatice și medicinale în contextul schimbărilor climatice.

Acest articol a fost elaborat cu suportul financiar al Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) în cadrul proiectelor implementate de către Unitatea Consolidată pentru implementarea Programelor IFAD.

VIDEO. Monitorizarea moliilor dăunătoare în livezi cu ajutorul capcanelor feromonale

0

Ordinul Lepidoptera include diversitatea de molii și fluturi din natură. Acestea sunt caracterizate prin aripi acoperite cu solzi, doi ochi mari combinați și un aparat bucal alungit sub forma unei trompe.

Larvele sunt numite omizi, fiind complet diferite de adulți ca formă. Lepidopterele au rol de polenizator în natură, dar unele dintre ele sunt cunoscute pentru daunele semnificative din sectorul agro-industrial.

Dacă vorbim de culturile pomicole, ele pot ataca lăstarii, frunzele, cât și fructele. Conform principiilor protecției integrate, pentru combaterea eficientă a moliilor se vor respecta în primul rând principiile agrotehnice ce includ tăierile corecte, managementul solului și evitarea tratamentelor excesive cu produse fitosanitare care distrug fauna utilă.

O metodă utilă de control al moliilor este dezorientarea în masă cu ajutorul difuzoarelor cu feromoni. Această metodă reduce populația dăunătorilor până la momentul în care se poate exclude aplicarea insecticidelor contra anumitor specii de molii.

Pentru monitorizarea dăunătorilor pot fi utilizate capcane cu feromon specific.

Capcanele pentru monitorizare determină dinamica zborului adulților. Ea poate fi din hârtie sau plastic și include o momeală impregnată cu feromoni feminini specifici speciei care este plasată pe o placă adezivă. Prin urmare,

masculii consideră că o femelă a eliminat acest feromon și zboară în direcția capcanei și sunt prinși de placa adezivă.

Aplicarea capcanelor are o serie de avantaje, printre care enumerăm:

  • Atragerea specifică a insectelor, exprimată prin posibilitatea capturării doar a indivizilor speciei din care a fost preparat feromonul
  • Instalare ușoară
  • Inofensivitate pentru om și fauna utilă
  • Optimizarea perioadei de tratare
  • Economisire de insecticide.

Cei mai răspândiți dăunători din ordinul Lepidoptera care aduc daune în plantațiile de măr sunt:

  • Viermele mărului
  • Molia orientală
  • Molia cojii fructelor

În plantațiile din specii sâmburoase următoarele specii de molii pot aduce pagube:

  • Molia orientală
  • Viermele prunelor
  • Molia vărgată a piersicului
  • Molia cojii fructelor

Mai multe detalii despre monitorizarea și controlul acestor dăunători aflați în video-ul atașat.

Bolile la ardei și combaterea lor

0

Pe parcursul creșterii și dezvoltării, plantele de ardei pot fi afectate de mai multe boli. În acest articol discutăm despre principalele boli la ardei și combaterea lor.

Putregaiul cenuşiu la ardei (Botrytis cinerea)

Pe fructe apar pete umede, brune, de forme şi mărimi variabile, zonate concentric. În condiţii de umiditate atmosferică ridicată, la suprafaţa acestora apare un puf abundent, cenuşiu (fructificaţiile ciupercii).

Fructele puternic atacate putrezesc în întregime.

Producerea infecţiilor este determinată de temperaturi de 22-24°C şi umiditate relativă între 80-100%, la prezenţa apei libere. La apariţia bolii, în sere şi solarii, temperatura se va ridica la 25-28°C şi se va reduce umiditatea relativa sub 85-90% prin ventilare naturală sau forţată.

Măsuri de prevenire

În sere, solarii şi câmp, obligatoriu se va respecta rotaţia și alternarea culturilor. După cultura precedentă se înlătură resturile vegetale şi se stropeşte solul cu soluţie de 1-2% de piatră vânătă.

Combatere

Sunt omologate produse ce conțin: Azoxistrobin (Amistar 0,75-1 l/ha, LS-Azoxy 0,75-1 l/ha, Fulial 0,75-1 l/ha, Allstar 0,75-1 l/ha) eficient și în controlul alternariozei, făinării, altor putregaiuri; Fluopiram+trifloxistrobin (Luna Sensation 500 SC 0,6 l/ha); Azoxistrobin+difenoconazol (Ortiva Top 1 l/ha) asigură și controlul la mană, pătarea cafenie, făinarea, alternarioză; ciprodinil+fludioxonil (Switch 0,8-1 kg/ha, Botrefin 0,8-1 kg/ha) eficient și în controlul putregaiului alb; boscalid+piraclostrobin (Signum 1,5 kg/ha); Bacillus subtilis tulpina QST 713 (Serenade Aso 4-8 l/ha).

Mana la ardei (Phytophthora capsici)

Pe frunze apar pete mari, cu aspect opărit, de culoare brun-deschisă. Rădăcinile şi coletul prezintă un putregai uscat brun, care determină ofilirea şi uscarea plantelor în întregime.

Simptome similare pot apărea pe tulpină şi lăstari la diferite niveluri de la suprafaţa solului, iar plantele se ofilesc şi se usucă deasupra zonei de atac.

În cavitatea pedunculară (începând de la codiță) apar pete mici, moi şi umede, care se măresc şi se alungesc spre vârful fructului.

FOTO: omafra.gov.on.ca

La suprafaţa ţesuturilor atacate apare un mucegai alb-cenuşiu, care ulterior cuprinde fructul întreg.

Ciuperca sporulează din abundenţă la temperaturi optime de 15-18 C până la 20 C și umiditatea de 90-95%, prin prezenţa apei libere, cu o frecvenţă de afectare de până la 40-50% din culturile de ardei din câmp deschis.

Boala se răspândește prin sporii de rezistenţă rămași în resturile vegetale; prin sămânţa infectată, prin vectorii naturali ca: vânt, de picăturile de ploaie şi irigarea prin aspersiune.

Măsuri de prevenire

Este recomandată monitorizarea cantităţii şi calităţii irigărilor, îndeosebi pe soluri grele şi slab aerate. Aplicarea primului tratament de profilaxie cu produsele de uz fitosanitar până la încheierea rândurilor de ardei.

Important! Phytophthora capsici poate fi confundată cu boli cum ar fi verticilioza (Verticillium dahliae) sau Sclerotinia.

Pentru controlul manei la ardei pot fi realizate tratamente cu cupru (Cuproxat Flowable 5,3 l/ha se aplică de la a 5-a frunză până la coacere deplină), cimoxanil+cupru sub formă de sulfat de cupru (Cupertine Super 3,5 kg/ha) eficient și în controlul de alternarioză, antracnoză, vestejirea bacteriană, arsura bacteriană.

Alternarioza la ardei (Alternaria capsici-annui)

Pe fructe apar pete mici, circulare, de culoare galben-verzuie, umede şi moi. Marginile petelor sunt precis conturate, iar ţesuturile din dreptul acestora sunt uşor adâncite.

Treptat, leziunile se măresc şi capătă o culoare brună-negrie. Leziunile avansate sunt depresionare şi, în condiţii de umiditate atmosferică ridicată, la suprafaţa acestora se dezvoltă o masă densă de culoare gri-olivacee.

Miceliul ciupercii pătrunde în interiorul fructelor şi afectează seminţele, care sunt acoperite de un mucegai cenuşiu-închis.

Temperaturi de 18-21 grade C, umiditatea mai mare de 95% favorizează dezvoltarea bolii. În aceste condiţii severitatea afectării bolii va spori în special la fructele de ardei buni pentru recoltare în perioadele între 50-65 zile după înflorire.

Boala se răspândește prin: picăturile de apă de ploaie, irigaţii, vânt, resturile de plante infectate.

Combatere

Pot fi realizate tratamente cu produse ce conțin ciflufenamid + difenoconazol (Cidely Top 1,0 l/ha, aplicat de la 10 frunze până la pârgă) eficient și în controlul făinării, pătării cenușii. Pot fi realizate tratamente și cu produse indicate anterior la alte boli, unde am specificat și controlul acesteia.

Făinarea la ardei (Leveillula taurica)

Primele simptome apar pe frunzele de la baza plantelor, care sunt mai sensibile la atac în comparaţie cu cele mai tinere. Pe partea superioară a frunzelor apar pete de culoare gălbuie.

În dreptul acestora, pe partea inferioară a frunzelor apare un puf des, de culoare alb-cenuşie, format din conidiofori şi conidiile ciupercii. Când atacul este puternic, petele confluează, frunzele se răsucesc, se desprind cu uşurinţă şi cad, rămânând neafectate numai cele tinere, din vârful plantelor.

Temperaturile între 20-30 grade C și umiditatea de 85-95% declanșează dezvoltarea bolii în 16-24 ore. Boala se răspândește prin ţesuturile vegetale infectate, vânt.

Măsurile de prevenire

Strângerea resturilor infectate de la cultura precedentă, executarea arăturii adânci cu întoarcerea brazdei, respectarea distanţelor de amplasare a câmpurilor de la plantaţii similare de solanacee.

Producerea şi plantarea răsadului sănătos, tratarea sau mocirlirea răsadului cu fungicide înainte de plantarea în sol.

Combatere

Pentru controlul și combaterea manei sunt eficiente: Bicarbonatul de potasiu (Karbicure 3 kg/ha), produsele ce conțin Sulf (Heliosulf 6 l/ha, Flosul 5 l/ha, ), COS-OGA (Fytosave 2 l/ha); Penconazol (Topas 0,35-0,5 l/ha); Bacillus pumilus tulpina QST 2808 (Sonata 5-10 l/ha);

Ofilirea sau fuzarioza la ardei (Fusarium oxysporum  f.sp. capsici)

Atacul apare în perioada de înflorire-fructificare și se manifestă prin ofilirea rapidă a plantelor. Frunzele ofilite prezintă cloroze slabe marginale şi între nervuri.

În primele zile, plantele îşi revin în timpul nopţii, însă treptat ofilirea devine ireversibilă. Pe secţiuni, prin partea bazală a tulpinii se observă o brunificare intensă, specifică traheomicozelor, limitată la o zonă de 5–10 cm lungime.

Întregul sistem radicular al plantelor, în faza finală a bolii este brunificat şi putrezeşte. Pe fructe, în stadiu final apar pete brune – negricioase cu pâsla ciupercii.

Boala se răspândește prin rădăcini de la plantele bolnave, seminţe, resturi de plante; substrat contaminat (agenţii patogeni pot persista în sol până la 15 ani); prin nematozii de rădăcini în sol.

Măsuri de prevenire

Respectarea asolamentului, dezinfecția solului, înlăturarea rapidă a plantelor afectate, evitarea fertilizărilor excesive cu azot – sunt măsurile cele mai importante în prevenirea fuzariozei.

În timpul perioadei de vegetaţie, la culturile din spaţii protejate se aplică tratamente la sol, în jurul bazei tulpinii, cu produsele indicate în registru. Primul tratament se face la 10 zile după plantare, iar următoarele două – la intervale de 25–30 zile.

Pentru menținerea sub control a bolilor vasculare poate fi utilizat produsul Beltanol împreună cu produse ce stimulează sistemul de apărare naturală al plantei.

Detalii despre Fuzarioza sau ofilirea la ardei – 15 reguli de prevenire.

Verticilioza la ardei (Verticillium dahliae)

Verticilioza este o boală cu evoluţie lentă, care se manifestă, de obicei, începând cu faza de înflorire sau fructificare a plantelor. Primele simptome apar la frunzele bazale şi evoluează lent spre vârful plantelor.

Frunzele se ofilesc mai întâi pe jumătate, iar marginile lor se răsucesc spre faţa superioară. La locul de inserţie al peţiolului frunzelor, pe tulpină se observă o brunificare a inelului vaselor conducătoare.

Pe secţiuni, prin rădăcina şi tulpina plantelor bolnave, se observă brunificarea pereţilor vaselor conducătoare, specifică traheomicozelor (Verticilium şi Fusarium).

La infectarea plantelor de verticilioză, are loc afectarea
nu numai a vaselor conducătoare a xilemulului şi a floemului tulpinii, dar şi parţial a zonei exterioare a cilindrului central la coletul tulpinii.

La o secţiune longitudinală a tulpinii afectate de verticiloză, vom vedea o colorare roz – brună deschisă, fapt ce nu trebuie confundat cu aspectul manifestării similare a ciupercii Fusarium oxysporum care afectează doar vasele conducătoare, iar colorarea este brună.

Fructele plantelor bolnave îşi pierd turgescenţa, se ofilesc, se înmoaie şi se zbârcesc. Talia şi fructificarea plantelor bolnave sunt mai reduse sau chiar pitice.

Verticilioza se răspândește prin sol infectat; apa de la irigaţie și rănile mecanice, nematozi.

Măsuri de prevenire

Plantele din cultură atacate se înlătură imediat şi se ard
resturile vegetale rămase.
Obligatoriu se va respecta rotaţia şi alternarea culturilor, cu revenirea culturilor solanacee pe aceeaşi solă peste cel puţin 3 ani.

Se monitorizează calitatea şi cantitatea irigărilor, în special pe soluri grele şi slab aerate. Tratarea sau mocirlirea răsadului cu fungicide înainte de plantare în sol.

Pătarea frunzelor şi băşicarea fructelor de ardei (Xantohomonas vesticatoria)

Plantele atacate au pe frunzele tinere pete cu aspect umed, verzui-închis, în dreptul cărora ţesuturile sunt bombate (băşicare) spre partea superioară.

Pe frunzele bătrâne, petele, de regulă, sunt mai mari de 3-10 mm, galbene-deschis, înconjurate de o zonă cu aspect umed, care devine brună-închis.

La soiurile sensibile, petele sunt numeroase, se unesc, frunza se îngălbeneşte şi cade. Pe tulpini apar crăpături alungite, de 1-5 mm, care în final se brunifică şi zona devine aspră.

Pe fructele atacate apar pete circulare de 2-5 mm, cu aspect umed, apoi brune cu aspect aspru. Simptomele sunt evidente pe vreme umedă, când din răni apare lichidul bacterian.

Temperaturile de 23-28 grade C şi umiditatea atmosferică de peste 85 % declanşează atacul, iar precipitaţiile însoţite de vânt asigură răspândirea bacteriei, care pătrunde în plantă prin răni sau prin deschiderile naturale (stomate).

Se transmite prin seminţele ce provin de la plantele bolnave, bacteriile putând supravieţui la suprafaţa seminţelor chiar 10 luni; resturile vegetale infectate.

Măsuri de prevenire

Igienizarea solului până la plantare, respectarea rotaţiei şi alternării culturilor, producerea şi plantarea răsadului sănătos.

În sere şi solari menţinerea regimului de microclimă prin ventilări şi cu un regim de temperatură de până la 25 grade C.

Realizarea tratamentelor preventive cu produse ce conțin cupru sunt eficiente în controlul bolii.

Virusul mozaicului tutunului la ardeii dulci (TMV – Tobacco Mosaic Virus)

Poate afecta plantaţiile de ardei dulci amplasate pe aceleași sole unde anterior s-au cultivat tomate, vinete, ardei dulci, castraveţi şi alte culturi sensibile la acest patogen.

Pe frunze apar decolorări difuze verzi – gălbui, de formă neregulată, izolate sau confluente, care alternează cu zone de culoare verde normal.

Suprafaţa limbului este uşor gofrată. Pe frunze, peţiol şi tulpină apar pete şi dungi necrotice de culoare brună, iar foliolele se curbează spre faţa inferioară.

Pe fructele deformate apar pete decolorate, translucide, care devin brune-cenuşii, uşor adâncite şi cu suprafaţă rugoasă, fără aspect comercial.

Măsuri de prevenire

Tratamentul seminţelor înainte de semănat şi dezinfectarea substratului din răsadniţă.

Important! Nu există tratament eficient împotriva bolilor produse de virusuri la plante. Motiv din care, este încurajată gestionarea corectă a plantației pentru a reduce riscul infecției.

În funcție de cultură, bolile virale pot fi răspândite de afide și/sau de alte insecte ce se hrănesc pe frunze, cum ar fi tripsul. Insectele pot transporta și transmite un virus pe toată durata vieții (transmitere persistentă) sau pot dobândi un virus în timpul hrănirii (transmitere nepersistentă).

Realizați un control eficient al dăunătorilor pentru a reduce riscul atacului de virusuri.

Piticirea și îndesirea tufelor de ardei (Cucumber mosaic virus in pepper)

Primele simptome ale virozei apar pe frunzele de la mijlocul tufei, sub forma unor pete mari, inelare, clorotice, de cca. 1 cm diametru.

Într-un stadiu mai avansat al bolii, pe fondul inelelor clorotice se formează 2-4 inele concentrice, adesea discontinui, de culoare brună.

Spre sfârșitul perioadei de vegetaţie, după ce a avut loc infecţia, pe frunze se observă pete difuze, de culoare verde deschisă, care alternând cu porţiuni de un verde mai închis, dau limbului un aspect mozaicat.

Infecţiile timpurii produse de boala virotică se manifesta numai prin piticirea şi îndesirea tufelor, ale căror frunze sunt deformate şi mozaicate.

Simptomele caracteristice evidente: plante bolnave mici, care formează lăstari cu internoduri scurte, ceea ce duce la o îngrămădire a frunzelor şi la o îndesire a tufelor. Fructele atacate sunt mici şi deformate, cu urme de pete concentrice discontinui de culoare brună.

Declanşarea infecţiilor este favorizată de generaţiile repetate la fiecare 3-4 săptămâni, pe parcurs a lunilor aprilie – septembrie a afidelor.

Măsuri de prevenire

Cultivarea soiurilor rezistente și eliminarea plantelor atacate din cultura. Efectuarea tratamentelor periodice cu insecticide, pentru controlul insectelor – vectori.

Bibliografie: Protecția integrată a culturilor solanacee și reziliența la schimbările climatice.

Acest articol a fost elaborat cu suportul financiar al Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) în cadrul proiectelor implementate de către Unitatea Consolidată pentru implementarea Programelor IFAD.

Circa 250 de mii de hectare de terenuri agricole lăsate în paragină

0

În Republica Moldova zac în paragină 250 de mii de hectare din totalul de 2 milioane de hectare de terenuri cu destinație agricolă. Cele mai multe terenuri pârloagă sunt în centrul țării – peste 115 mii de hectare și în sud – peste 81 de mii de hectare, scrie ipn.md.

O bună parte din proprietarii acestor terenuri au decedat. Pentru a soluționa problema, autoritățile au elaborat un nou Cod Funciar, prin care vor să le permită primăriilor să ia în gestiune suprafețele abandonate și să le dea în arendă agenților economici, dacă acestea nu sunt prelucrate timp de doi ani consecutiv.

În satul Sofia, din raionul Hâncești, circa 130 de hectare sau fiecare al cincilea din suprafața totală de terenuri agricole au fost lăsate pârloagă.

Majoritatea sunt foste vii și livezi. Primarul localității, Ion Mîrza, a explicat că sătenii și-au lăsat de izbeliște pământurile pentru că nu mai aveau unde să-și vândă strugurii și fructele, mai ales că și prețurile au scăzut.

„Mulți din cei care dețineau aceste livezi și vii au plecat în lumea veșnică, iar copiii lor, potențiali moștenitori, sunt plecați peste hotare și nu are cine să prelucreze terenurile. Ele au fost lucrate câțiva ani, timpul trecea și tot mai puțini le lucrau. Nu era convenabil”, a spus primarul.

Fermierii care au în vecinătate pământuri părăsite se plâng că buruienile le invadează câmpurile și le afectează culturile.

„Ca să dăm aceste terenuri în arendă unor agenți economici, aceștia ar trebui să suporte niște cheltuieli, să achite arenda și să investească în defrișarea arborilor, care este foarte costisitoare”, afirmă primarul.

Primarul din Sofia crede că procedura ar trebui regândită.

„90% din terenurile abandonate aparțin persoanelor care nu mai sunt printre noi, dar n-au făcut acte de moștenire sau tranzacții de vânzare-cumpărare și atunci apare întrebarea pe cine să somăm. Ar fi bine ca Guvernul să chibzuiască legea dată și să o pună în discuții publice, ca să cunoască fiecare ce-l așteaptă, fie el potențial moștenitor, fie el proprietar. Ar fi bine ca terenurile să treacă în gestiunea primăriei fără a soma proprietarii, pentru a fi transmise în arendă”, motivează Ion Mîrza.

Directorul interimar al Institutului de cercetări pentru culturile de câmp „Selecţia” din Bălţi, Boris Boincean, a explicat că pe terenurile abandonate se dezvoltă foarte mulți dăunători, care cauzează pagube culturilor agricole.

De asemenea, resturile vegetale nedescompuse pot duce la izbucnirea incendiilor, pe timp de caniculă.

Aplicarea giberelinei (GA₃) la vița de vie. Particularităţile aplicării la soiurile cu seminţe

0

În viticultură, giberelina (GA3) se utilizează pentru mai multe scopuri:

  • creșterea productivității;
  • creşterea mărimii bobiţelor;
  • majorarea uniformităţii bobiţelor;
  • obţinerea strugurilor lacşi;
  • îmbunătăţirea calităţii recoltei strugurilor pentru vin;
  • inducerea apireniei.

Cercetările acţiunii giberelinei (GA3) asupra organelor generative ale viţei de vie sunt destul de specifice. În practică, în sectorul strugurilor de masă, aplicarea giberelinei o putem clasifica ca operaţie:

  • obligatorie – unde fără aplicarea ei, nu se poate de obţinut producţie comercială, şi, se recomandă pentru majoritatea soiurilor fără seminţe (apirene) şi cele cu flori funcţional feminine (Lora);
  • suplimentară – aplicarea giberelinei la struguri sporeşte aspectul marfar considerabil, prin majorarea dimensiunilor bobiţelor ori uniformizarea lor. Se recomandă la soiurile ce se caracterizează prin mărgeluire accentuată (Codreanca, Podaroc Zaporojiu, Cardinal, Muscat de Hamburg, Alb de Suruceni, etc).

Cercetările efectuate la soiul Codreanca pe parcursul anilor 2010-2012, au reliefat mai multe particularităţi ale aplicării giberelinei la soiurile ce au probleme în timpul înfloritului, ce apoi se manifestă prin boabe neuniforme – mărgeluire.

Aşadar, pentru a obţine producţie calitativă la soiul Codreanca trebuie de efectuat obligatoriu un complex de măsuri, cum ar fi: normarea încărcăturii cu rod, desfrunzitul înainte de coacere, cârnitul lăstarilor şi aplicarea regulatorilor de creştere (GA3, etephon).

Analizând datele experimentale, atestăm că aplicarea giberelinei (GA3) a dus la majorarea greutății medii a strugurelui cu 28,0-71,5% față de martor – factor decisiv al majorării productivității butucilor.

Analiza statistică a datelor, în ceea ce priveşte greutatea medie a strugurilor şi a bobiţelor, ne indică o diferenţă semnificativă între variantele GA3–60 mg/l, GA3–80 mg/l şi martor. Majorarea greutății medii a strugurilor a avut loc, preponderent, pe baza influenței giberelinei (GA3) asupra greutății medii a bobițelor (tab. 3.1).

În cazul soiului Codreanca lungimea sub influenţa giberelinei (GA )₃ n-a suferit schimbări esenţiale, însă trebuie de menţionat că parametrii strugurilor capătă cele mai scăzute valori la
varianta GA –80 mg/l, ceea ce a avut o influenţă majoră asupra compactităţii strugurilor, luând în consideraţie că greutatea medie a strugurilor la această variantă a fost cea mai mare (tab. 3.1).

Cu toate că valorile greutăţii medii a strugurilor şi a bobiţelor la variantele cu aplicarea giberelinei (GA₃) în concentraţie de 60 şi 80 mg/l au fost cele mai mari, din cauza compactităţii excesive, o parte importantă din strugurii variantei GA –80 mg/l nu au corespuns cerinţelor calităţii.

Greutatea medie a strugurilor este un indicator relativ stabil al caracteristicii soiului, însă el poate varia în funcţie de factorii climaterici şi de tehnologia de cultivare aplicată.

Analiza greutăţii medii a strugurilor în dinamică la martor comparativ cu varianta GA –60 mg/l, scoate în evidenţă aceeaşi variaţie pe parcursul anilor de cercetare, ea constă într-o diferenţă dintre variante de 65,5% în 2010, de 51,1% în 2011 şi 81,4% în 2012, în favoarea variantei cu aplicarea giberelinei (GA₃).

Analiza influenţei giberelinei (GA₃) asupra greutăţii medii a 100 de bobiţe în dinamică pe parcursul anilor de cercetare reliefează un moment important, şi anume, cu cât condiţiile climatice din timpul înfloritului sunt mai neprielnice pentru polenizare şi fecundare, cu atât influenţa giberelinei (GA₃) asupra greutăţii medii a 100 bobiţe este mai mare.

Diferenţa cea mai mare între martor şi varianta GA –60 mg/l s-a atestat în anul 2012 (63,5%), ce a coincis la martor cu o cotă foarte ridicată de bobiţe meiate şi mărgeluite (42,0 şi 8,3%) şi cu dezvoltarea unui număr mic de seminţe în 100 bobiţe (45 buc.), iar diferenţa cea mai mică s-a înregistrat în anul 2010 (23,4%), când la varianta martor s-a dezvoltat o cotă mai mică de bobiţe meiate şi mărgeluite (10,8 şi 15,7%) şi cel mai mare număr de seminţe în 100 bobiţe (115 buc.) (fig. 3.3).

După cum s-a menţionat deja, condiţiile climatice din timpul înfloritului pe parcursul anilor de studiu au fost diferite, ceea ce a influenţat în mod divers dezvoltarea seminţelor, greutatea
medie, numărul bobiţelor şi gradul de dezvoltare al lor.

Spre deosebire de factorul climateric, giberelina (GA₃) aplicată în perioada creşterii active a bobiţelor a determinat un grad ridicat de dezvoltare a bobiţelor şi micşorarea cotei bobiţelor
nedezvoltate.

Trebuie de ţinut cont că giberelina se aplică local (doar strugurele), altfel nimerind pe frunze, lăstari influenţează negativ fertilitatea ochilor şi rezistenţa coardelor la iernare pentru anul următor.

La soiurile apirene, bobiţele în majoritatea cazurilor sunt natural mărunte, ceea ce este legat de absenţa seminţelor, care sunt centre de sinteză a giberelinelor. 

Cele mai bune rezultate, la soiurile apirene se obţin în cazul aplicării giberelinei (GA) în concentraţie de 75-100 ppm după înflorit o dată sau în mod repetat, iar la cele cu seminţe o dată în doză de 50 ppm.

În ceea ce priveşte perioada de aplicarepentru majoritatea soiurilor apirene „fereastra” pentru aplicarea giberelinei (GA) cu răspuns maximal asupra dimensiunilor bobiţelor este foarte scurtă – atunci când diametrul bobiţei este de 4-5 mm.

În Egipt, există aşa termen ca „săptămâna giberelinei”, ce înseamnă o perioadă scurtă în care, obligatoriu, trebuie să se reuşească tratarea strugurilor cu giberelină (GA)₃.

Rezultatele cercetărilor efectuate în condiţiile Moldovei ne permit să recomandăm în producţie la cultivarea soiurilor de struguri pentru masă aplicarea giberelinei (GA) în perioada creşterii active a bobiţelor (diametrul bobiţei – 3-6 mm), în concentraţii de:

  • 50 mg/l pentru soiurile cu seminţe şi cu floare funcţional feminină;
  • 100 mg/l o dată sau în mod repetat pentru soiurile apirene.

V-ar putea fi util și articolul Inducerea apireniei sau cum dintr-un soi de struguri cu seminţe faci unul fără semințe.