Partenerii Zilei Câmpului Agrostoc: Cooperarea înseamnă fermieri care fac performanță

0

Ziua Câmpului Cooperativei de Întreprinzător Agrostoc organizată în cadrul companiei Agrostoc Prim, la Visoca, Soroca a adunat peste 300 de fermieri din diferite raioane ale țării și parteneri de încredere care, în mare parte, sunt alături de cooperativă încă de la fondarea acesteia.

Astfel, companii cu renume mondial cum ar fi ADAMA, Bayer, Corteva, FMC, Limagrain, dar și companii locale ca Angar.md și, mai nou, ICS JM INVEST GROUP SRL sunt alături de fermierii cooperativei pentru a le oferi soluții eficiente, adaptate și performante.

Care sunt motivele ce au determinat unele dintre cele mai importante companii producătoare de inputuri și soluții în agricultură să fie alături de cooperativă, aflați în următorul video realizat în cadrul evenimentului.

V-ar putea plăcea și Ziua Câmpului Agrostoc – 30 de soiuri de grâu și orz prezentate la peste 300 de fermieri.

Bolea: Noua dezvoltare antigrindină va acoperi întreg teritoriul țării

0

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a declarat că serviciul antigrindină din Moldova funcționează la un nivel înalt și planifică să extindă acoperirea pe întreg teritoriul țării pînă la sfîrșitul acestui an, notează noi.md.

Potrivit lui, noua tehnologie, în colaborare cu România, va fi mult mai eficientă în combaterea calamităților naturale:

„Serviciul nostru antigrindină funcționează bine. Sîmbătă au funcționat aproape toate cele 132 de instalații ale noastre din întreaga țară. Au fost lansate aproximativ 1.000 de rachete, dar avem un program comun cu guvernul României.

Vrem să îl folosim în raioanele de graniță, unde nu avem voie să tragem, de aceea plănuim să folosim drone în locul instalațiilor antigrindină.

Aceasta este o invenție a inginerilor noștri moldoveni și aceasta își arată eficiența.

Sperăm că pînă la sfîrșitul acestui an, împreună cu colegii românii, vom finaliza procesul de testare și vom putea acoperi întreg teritoriul Republicii Moldova”, a declarat ministrul în cadrul emisiunii „По фактам”.

Bolea a precizat, de asemenea, care au fost raioanele cele mai afectate de recenta grindină și când va prezenta Ministerul Agriculturii datele privind toate pagubele produse culturilor:

„Este vorba despre Nisporeni, Călărași, Orhei, Strășeni. Imaginile sunt îngrozitoare, dar acum în toate acest raioane sunt create comisii la nivel de centre raionale și primării, care urmează să efectueze toate analizele în baza actelor. Cred că până marți vom avea o imagine completă”.

Instruiri practice pentru inspectorii ANSA responsabili de controlul comercializării semințelor și materialului de înmulțire și săditor

0

Inspectorii din cadrul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), responsabili de controlul semințelor și a materialului de înmulțire și săditor, au participat la un atelier practic cu genericul: „Instruirea inspectorilor teritoriali responsabili de controlul privind producerea, inspecția în câmp, certificarea și controlul comercializării semințelor și materialului de înmulțire și săditor”.

Instruirea s-a desfășurat pe sectoarele semincere ale Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor.

La seminar au participat colaboratorii Direcției control semincer ANSA, colaboratorii instituțiilor științifice de profil, precum și inspectorii teritoriali din domeniul controlului semințelor și a materialului săditor.

Participanții au primit suport informativ pe mai multe aspecte:

  1. Implementarea politicii Statului în domeniul protecției soiurilor de plante; 
  2. Reguli de efectuare a inspecțiilor în câmp pe sectoarele semincere de culturi cerealiere păioase (conform schemelor semincere OECD);
  3. Reguli de efectuare a inspecțiilor în câmp pe sectoarele semincere de culturi leguminoase pentru boabe;
  4. Reguli de efectuare a inspecțiilor în sectoarele de producere a semințelor de in;
  5. Reguli de efectuare a inspecțiilor în sectoarele de producere a semințelor de culturi aromatice și medicinale.

Totodată, au fost discutate și alte subiecte ce țin de activitatea instituțiilor științifice din domeniu, privind producerea materialului semincer și a celui săditor, protecția soiurilor protejate prin brevet, dar și alte aspecte cu privire la activitatea inspectorilor teritoriali, responsabili din domeniu.

Medicamentele de uz veterinar vor fi înregistrate printr-o procedură simplificată

0

Parlamentul a adoptat proiectul de lege care prevede simplificarea procedurii de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar, autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente.

Potrivit documentului, pentru eliberarea certificatului de înregistrare a medicamentului de uz veterinar solicitantul va depune o cerere la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Cererea va fi însoțită de caracteristicile medicamentului, un model de etichetă și prospectul în limba română.

Perioada de valabilitate care se va acorda pentru certificatul de înregistrare a medicamentului va fi corespunzătoare perioadei autorizate de către Agenția Europeană pentru Medicamente.

Totodată, procedura de eliberare a certificatului de înregistrare pentru un medicament se va realiza în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii.

De menționat că, în perioada stării de urgență, a fost permis importul medicamentelor de uz veterinar neînregistrate în Republica Moldova, dar înregistrate centralizat de Agenția Europeană pentru Medicamente, prevedere care a fost abrogată odată cu încheierea stării de urgență.

Potrivit autorului inițiativei legislative, deputatul PAS Alexandr Trubca, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, implementarea proiectului de lege va stimula creșterea spectrului de medicamente de uz veterinar la care fermierii vor avea acces, precum și va contribui la diminuarea prețurilor, în condițiile în care importatorii nu vor mai avea necesitatea reînregistrării produselor în cauză și în Republica Moldova.

AgroMeteo: Cod galben de furtună și grindină în toată țara

0

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis pentru astăzi, 13 iunie, un nou cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în intervalul de acțiune: 13.06.2024 ora 11:00 – ora 22:00.

Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul în intervalul de acțiune pe arii extinse se prevăd averse puternice însoțite de descărcări electrice, izolat cu grindină (în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-49 l/m2) și intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s.

Valeriu Roșca, legumicultor: Cu semințele și produsele de la ChemTeh Agro obținem recolte bogate și de calitate

0

Valeriu Roșca, un legumicultor dedicat din raionul Dondușeni, își desfășoară activitatea în domeniul legumiculturii de peste 22 de ani.

De-a lungul timpului, a învățat să îmbine corect tehnologia tradițională cu noile varietăți de legume și produse inovative pentru a obține rezultate remarcabile.

Cu o suprafață de zece hectare, dintre care aproximativ două hectare sunt cultivate anual cu legume în câmp deschis, legumicultorul pune un accent deosebit pe rotația culturilor, esențială pentru obținerea unor recolte de calitate și evitarea dezvoltării bolilor și dăunătorilor.

„Creștem toate legumele tradiționale la noi. Optăm pentru tehnologia corectă. Cultivăm atât păioase, culturi tehnice, cât și îngrășăminte verzi pentru a proteja legumele”, ne-a spus Valeriu Roșca.

Acum doi ani, legumicultorul a început colaborarea cu compania ChemTehAgro, pentru că, potrivit acestuia, nu mai puțin importantă este calitatea soiurilor, hibrizilor, a produselor de protecție a plantelor și a îngrășămintelor utilizate.

„ChemTehAgro a devenit compania de la care cumpărăm, practic, toate produsele necesare datorită parteneriatului pe care îl are fiul cu aceasta, știam că putem avea încredere. Anterior, de multe ori achiziționam produse conform recomandărilor comercianților de inputuri, dar care erau mai puțin eficiente, însă, pe de altă parte, costisitoare. Astfel, de multe ori pierdeam încrederea. Acum apreciem mult atât sfaturile cât și calitatea semințelor și produselor pe care le recomandă”.

Colaborarea cu ChemTeh Agro s-a dovedit a fi benefică, oferindu-i acces la soiuri și hibrizi de legume, îngrășăminte foliare și pentru irigare prin picurare, insecticide și fungicide de calitate.

„Utilizăm atât soiuri și hibrizi de diferite legume, cât și îngrășăminte foliare și pentru aplicare prin irigare prin picurare, dar și insecticide și fungicide, ultimele fiind de la companiile Avgust și Agria ai căror distribuitor e compania ChemTeh Agro.
Chiar dacă cu un an înainte de a cultiva legume introducem circa 300 de tone gunoi de grajd/ha, ne place mult calitatea inclusiv a îngrășămintelor de tip NPK de la această companie. Am văzut un rezultat superb la aplicarea acestora”.

Îngrășămintele utilizate de fermier includ:

  • NPK 6:48:18
  • NPK 20:20:20 / 19:19:19
  • NPK 8:16:40
  • FYLOTON
  • FULVUMIN
  • SPRINTALGA
  • RIZAMINA
  • LIGOPLEX CA
  • BOROMIN GEL.

„Pentru sănătatea solului, cultivăm orz de primăvară, apoi muștar, pe care îl introducem în sole”.

Soiuri și hibrizi ChemTeh Agro cultivați

„Semințele de tomate, vinete, pepene verde, ardei iute și porumb dulce de la Bakker pe care comercializează compania ne-au oferit rezultate foarte bune. Datorită calității știuleților obținuți anul trecut, când practic timp de două luni nu am avut precipitații, în acest an am mărit suprafața cultivată cu varietățile de la ChemTehAgro”.

porumb dulce chemtehagro

„Am rămas mulțumit și de recolta de vinete obținută, aspectul fructelor a fost minunat, cumpărătorii din piață au fost surprinși. Hibrizii sunt fără ghimpi, respectiv, întreținerea a fost ușoară”.

hibrizi vinete fara ghimpi
hibrizi vinete albe

Printre soiurile și hibrizii cultivați se numără:

  • Pepene verde: Avalon, BB CWA 0935, Baggio
  • Pepene galben: Antalya Improved
  • Tomate roz: Pembola
  • Tomate indeterminate: Eclipse
  • Tomate alungite: Oakly
  • Vinete: Canna
  • Porumb dulce: Sweet nugget, Carlise
  • Ardei iute: Arward
  • Varză: Foster, Bandung.

„La ardei, am optat pentru varietăți mai puțin iuți, sunt pe placul mai multor clienți și le utilizează inclusiv pentru conservare. Din tomate, varietățile roz de la ChemTeh Agro pentru cultivare în câmp deschis au fost cele mai apreciate de consumatori”.

Consultanța specialiștilor ChemTeh Agro

„Unul dintre cele mai importante aspecte este că putem beneficia și de consultanța specialiștilor ChemTeh Agro. Aceștia ne oferă soluții, recomandări, nu pur și simplu ne vând produse. De multe ori, un sfat util ne ajută să evităm un tratament sau o anumită intervenție asupra culturii”.

soiuri hibrizi legume chemtehagro

Pentru mai multe detalii accesați chemtehagro.md sau apelați la numărul de telefon 069881768.

V-ar putea plăcea și articolul ChemTehAgro – distribuitor exclusiv al Monex și Eurol, uleiuri și lubrifianți pentru tehnică agricolă.

BERD acordă un împrumut pentru reabilitarea coridorului feroviar Nord-Centru

0

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va acorda R. Moldova un împrumut în valoare de 18,205 milioane de euro pentru reabilitarea coridorului feroviar Nord-Centru Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari.

Este vorba despre inițiativa UE „Coridoarele de Solidaritate”, iar Guvernul a aprobat semnarea Acordului de modificare nr.1 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și BERD „RLF – Răspuns de urgență – Căile Ferate din Moldova”, semnat la Chișinău pe 27 iunie 2023, transmite ipn.md.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale precizează că proiectul integral prevede reabilitarea coridorului feroviar Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari, cu o lungime de 446 de kilometri, din care 128 de kilometri de cale ferată sunt într-o stare nesatisfăcătoare.

Parlamentul a ratificat anterior următoarele acorduri pentru a susține implementarea proiectului: un împrumut de 23 de milioane de euro de la BERD, un grant de 19,56 milioane de euro prin Instrumentul European de Vecinătate și un contract de finanțare de 41,205 milioane de euro de la BEI.

„Acest tronson de cale ferată asigură legătura cu mediul industrial din nordul și centrul Republicii Moldova, inclusiv cu zonele economice libere din Mărculești, Bălți, Ungheni și Chișinău.

Coridorul este important pentru exportul, importul și tranzitul mărfurilor din România și Ucraina.

În plus, acest tronson conectează coridorul feroviar Căinari-Cimișlia-Basarabeasca-Giurgiulești, fiind utilizat pentru logistica mărfurilor transbordate în porturile dunărene și cele de la Marea Neagră”, susțin autorităților.

Lucrările de reparație a tronsonului sunt programate să fie finalizate până la sfârșitul anului 2025.

O familie din Chircăiești a înfințat o livadă de caise roșii, pentru a demonstra copiilor că și în Moldova se pot face bani

0

La Căușeni poți găsi caiși roșii ca nectarinele. O familie din satul Chircăiești raionul Căușeni a înființat o livadă de caise cum rar întâlnești în regiune.

Au preluat soiul din Ucraina și au decis să experimenteze. În al treilea an de rod caișii de soi Rubista au dat roadă bună, iar culoarea și mirosul atrag toate privirile, transmite studio-l.online.

Faceți cunoștință cu Seghei Toderașco din satul Chircăiești, raionul Căușeni.

Acum trei ani, bărbatul a decis să le demonstreze copiilor plecați peste hotare că și în Moldova se pot face bani, iar cea mai valoroasă resursă este pământul.

Și-a cumpărat câteva sute de puieți de cais și a plantat șase rânduri de livadă. După trei ani de îngrijire, caișii lui Sergiu atrag toate privirile.

„Secretul constă în culoare și aromă”, susține Serghei Toderașco, care afirmă că a fost sfătuit de un fin să aleagă acest soi, foarte popular în Ucraina, și să experimenteze.

Este rezistent la îngheț și foarte rodnic spune fermierul care susține că în primii ani, a avut grijă ca puieții să fie bine îngrijiți, să primească suficientă apă și nutrienți și să fie protejați de dăunători în regiune rar vei găsi o asemenea livadă.

Caișii din Chircăiești ajung pe piețele din Căușeni unde sunt foarte solicitați, fructele roșii ca nectarinele atrag toate privirile.

Soția lui Serghei Toderașco afirmă că acești caiși sunt foarte buni pentru tot felul de dulceață și compoturi. Livada Familiei Toderașco din Chircăiești se întinde pe o suprafață de 1,5 hectare.

Consultanță italiană gratuită pentru producători de sâmburoase. Start înregistrări

0

Proprietarii de livezi pot beneficia de consultanța expertului italian în producerea fructelor sâmburoase, Samuele Caroli.

Acesta revine în Moldova, datorită sprijinului proiectului USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, pentru a realiza mai multe recomandări privind întreținerea corectă a livezilor pentru unele dintre cele mai importante culturi pentru Republica Moldova.

În perioada 19-28 iunie 2024, producătorii de fructe sâmburoase pot solicita consultanță gratuită în câmp privind gestionarea plantațiilor multianuale.

Pentru a programa vizita expertului, puteți să vă înregistrați la numărul de telefon: 068528879 sau la adresa de email: [email protected].